Homepage » Actualitate » PROGNOZA METEO pentru următoarele două săptămâni! Cum va fi vremea la începutul lunii septembrie

PROGNOZA METEO pentru următoarele două săptămâni! Cum va fi vremea la începutul lunii septembrie

Publicat pe 24.08.2015 la 12:41 Actualizat pe 24.08.2015 la 13:00

Final de vară canicular, început de toamnă plăcut. Vremea se încălzeşte din nou, iar meteorologii au emis deja prognoza pentru umătoarele două săptămâni.

PROGNOZA METEO pentru următoarele două săptămâni! Cum va fi vremea la începutul lunii septembrie

Vreme frumoasă la început de toamnă - Foto: Antena 3

Final de vară canicular, început de toamnă plăcut. Vremea se încălzeşte din nou, iar meteorologii au emis deja prognoza pentru umătoarele două săptămâni.

Potrivit estimărilor făcute de ANM, iată cum va fi vremea:

BANAT
În prima săptămână vremea se va încălzi treptat, astfel că media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul valorii de 31 de grade. Însă, pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic diurn va fi în scădere spre valori normale pentru prima decadă a lunii septembrie, spre o medie de 25 de grade. Nopţile vor fi răcoroase la începutul şi spre sfârşitul intervalului de prognoză, iar în rest, media temperaturilor minime se va situa între 15 şi 17 grade. Ploi în general slabe, care vor fi şi sub formă de averse, se vor semnala în intervalul 1 – 4 septembrie, dar în celelalte zile ale celor două săptămâni va predomina vremea frumoasă.

CRIŞANA
În primele 5 zile ale intervalului vremea se va încălzi şi va deveni călduroasă pentru această perioadă, deoarece media temperaturilor maxime, pe întreaga regiune, va ajunge la 32...33 de grade. O scădere a valorilor termice se va resimţi în intervalul 1 – 3 septembrie, când mediile vor ajunge la 24...25 de grade, apoi acestea nu se vor mai modifica semnificativ. Până spre sfârşitul primei săptămâni vom asista şi la creşterea treptată a minimelor termice, de la o medie de 13 grade în prima noapte, până la 15..16 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, temperaturile minime vor fi în uşoară scădere, spre 12 grade la sfârşitul acesteia. Vor fi numeroase zilele frumoase, exceptând intervalul 1-4 septembrie, când va fi mai ridicată probabilitatea de apariţie a ploilor, în general slabe.

TRANSILVANIA
În intervalul 24 – 30 august vremea se va încălzi treptat, iar valorile termice diurne vor depăşi pe cele specifice perioadei, până la o medie regională de 30...31 de grade. În următoarele 3 zile regimul termic diurn va fi în scădere, spre medii de 23...24 de grade, care vor rămâne relativ constante între 4 şi 6 septembrie. Creşterea temperaturii aerului din prima săptămână se va resimţi şi pe parcursul nopţilor, iar cele mai calde vor fi între 29 august şi 2 septembrie, când media minimelor va fi în jurul a 14 grade. Ulterior, această medie va scădea treptat, spre10 grade. Probabilitatea de apariţie a averselor pe arii relativ extinse, dar slabe cantitativ va fi mai ridicată în intervalul 1 – 4 septembrie.

MARAMUREŞ
Mediile temperaturilor maxime vor fi în creştere, de la 27 de grade în prima zi a intervalului, până la 31...32 de grade, pe 30 şi 31 august, când va fi mai cald decât în mod obişnuit la sfârşitul lunii august. Apoi, acestea vor fi în scădere până la 25...26 de grade, medii ce se vor înregistra începând cu 3 septembrie şi până la sfârşitul săptămânii viitoare. Nopţile vor fi răcoroase la începutul şi spre sfârşitul intervalului de prognoză, iar în rest, media temperaturilor minime din această regiune se va situa între 13 şi 15 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor, în general slabe, va fi mai ridicată în intervalul 1-4 septembrie.

MOLDOVA
Valorile termice diurne vor fi în creştere între 24 şi 30 august, vremea devenind treptat călduroasă, cu o medie a maximelor ce va ajunge la 31 de grade. În cursul celei de-a doua săptâmâni se va reveni la valorile termice obişnuite pentru începutul lunii septembrie, cu o medie pe întreaga regiune ce se va situa în jurul valorii de 24 de grade. În ceea ce priveşte temperaturile nocturne, media acestora va fi mai scăzută la începutul şi spre sfârşitul celor două săptămâni, aproximativ 13 grade, dar în celelalte nopţi va fi cu 2...3 grade mai ridicată. Vor predomina zilele lipsite de ploi exceptând intervalul 1-4 septembrie, când va fi mai ridicată probabilitatea de apariţie a ploilor, în general slabe.

DOBROGEA
Până sâmbătă, 29 august, valorile termice diurne vor fi în creştere, astfel că vremea va deveni călduroasă, cu o medie a maximelor ce va depăşi 30 de grade. După 1 septembrie se va reveni treptat la regimul termic normal, cu o medie a temperaturilor maxime în jurul a 26 de grade. Temperaturile minime vor avea aceeaşi tendinţă. Media lor va urca până la 19...20 de grade la sfîrşitul primei săptămâni, iar în prima zi şi în intervalul 4-6 septembrie, se va situa în jurul valorii de 17 grade. Este posibil să plouă slab spre sfârșitul intervalului.

MUNTENIA
Vremea se va încălzi treptat, până în data de 29 august, când va fi mai caldă decât în mod normal la această dată, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în jurul valorii de 31 de grade. După 1 septembrie se preconizează revenirea la valori termice normale, astfel că, până la sfârşitul celei de a doua săptămâni, media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 25 de grade. Mediile temperaturilor minime se vor situa între 14 şi 17 grade, cu valorile cele mai ridicate la mijlocul intervalului celor două săptămâni. Vor fi numeroase zilele frumoase şi doar în intervalul 1-4 septembrie, s-ar putea să apară izolat averse slabe.

OLTENIA
În intervalul 24 – 29 august, vremea va deveni călduroasă pentru această perioadă, iar media regională a temperaturilor maxime poate depăşi 31 de grade în intervalul 30 august - 1 septembrie. Ulterior, temperaturile diurne vor fi cele normale pentru începutul de septembrie, cu o medie a maximelor de 25...26 de grade. Nopţile vor fi răcoroase la începutul şi la sfârşitul perioadei celor 2 săptămâni, dar în rest vor fi normale, cele mai mari temperaturi minime urmând a atinge 17 grade, în medie. Exceptând intervalul 1-4 septembrie, când va fi mai ridicată probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe, vremea va fi predominant frumoasă.

LA MUNTE
În prima săptămână, temperatura aerului va urma un curs ascendent astfel încât media maximelor va putea depăși uşor 20 de grade. Însă, după data de 1 septembrie, aceasta va scădea cu 3...4 grade. Astfel, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, se vor înregistra valori termice diurne relativ constante, cu o medie a maximelor de 15...17 grade. Cu precădere în primele şi ultimele nopţi, media temperaturilor minime se va situa sub valorile normale, dar la mijlocul perioadei de 2 săptămâni, această medie va avea valori cuprinse între 10 şi 12 grade. Vor fi multe zilele frumoase îndeosebi în prima săptămână. În intervalul 2-6 septembrie, va fi mai ridicată probabilitatea de apariţie a ploilor în general slabe, dar şi sub formă de averse.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Citeşte şi:

Calculează-ţi numărul destinului şi vezi ce te aşteaptă în viaţă

ŞTIAI ASTA?! Ce se întâmplă dacă mănânci un ardei iute în fiecare zi

În articolul
PROGNOZA METEO pentru următoarele două săptămâni! Cum va fi vremea la începutul lunii septembrie
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Asia Express începe în forță! Concurenții au ajuns în mijlocul deșertului din Uzbekistan
Emisiuni TV • la 10:52
Asia Express începe în forță! Concurenții au ajuns în mijlocul deșertului din Uzbekistan
  • Diseară, de la 20.00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY 
  • Un start cum n-a mai fost la Asia Express
  • Concurenții, lăsați în mijlocul deșertului din Uzbekistan
Turul casei din București a Alinei Ceușan. Imagini înainte și după renovare | FOTO
Showbiz intern • la 10:51
Turul casei din București a Alinei Ceușan. Imagini înainte și după renovare | FOTO
  • Alina Ceușan are o casă spectaculoasă
  • Influencerița a făcut turul locuinței din București
Insula Iubirii, lider absolut de audiență cu o ediție spectaculoasă în care ispitele au aprins primele scântei din sezonul maxim!
Emisiuni TV • la 10:16
Insula Iubirii, lider absolut de audiență cu o ediție spectaculoasă în care ispitele au aprins primele scântei din sezonul maxim!
  • După o premieră incendiară, cei de acasă au așteptat cu emoție și entuziasm revederea cu cele cinci cupluri și continuarea prezentării ispitelor
  • Insula Iubirii, lider absolut de audiență cu o ediție spectaculoasă
Tatăl lui Vlad Huidu s-a stins din viață! Cei doi au vorbit cu doar două ore înainte de tragedie
Showbiz intern • la 10:03
Tatăl lui Vlad Huidu s-a stins din viață! Cei doi au vorbit cu doar două ore înainte de tragedie
  • Tatăl lui Vlad și al lui Șerban Huidu a murit
  • Bărbatului i s-ar fi făcut rău brusc în autobuz
VEZI MAI MULT
Recomandări
O profesoară din Marea Britanie şi-a notat un elev în telefon drept "Numărul 8". Ce au descoperit anchetatorii
recomandare pe observatornews.ro
O profesoară din Marea Britanie şi-a notat un elev în telefon drept "Numărul 8". Ce au descoperit anchetatorii
Reacția unei femei care și-a permis doar trei felii de șuncă de la magazin: "Mă duc doar să mă uit"
recomandare pe observatornews.ro
Reacția unei femei care și-a permis doar trei felii de șuncă de la magazin: "Mă duc doar să mă uit"
A cumpărat trei case cu 1 euro în Italia. După ce a devenit proprietar, viața i s-a schimbat complet
recomandare pe observatornews.ro
A cumpărat trei case cu 1 euro în Italia. După ce a devenit proprietar, viața i s-a schimbat complet
Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
recomandare pe as.ro
Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
Zi importantă, astăzi, pentru Nicușor Dan! Ceremonia a avut loc la ora 10.00!
Romania TV
Zi importantă, astăzi, pentru Nicușor Dan! Ceremonia a avut loc la ora 10.00!
Bianca Drăgușanu și-a amenajat grădina din fața blocului. Cum arată locul în care se relaxează vedeta. Avem și imagini din super locuința ei / GALERIE FOTO
Romania TV
Bianca Drăgușanu și-a amenajat grădina din fața blocului. Cum arată locul în care se relaxează vedeta. Avem și imagini din super locuința ei / GALERIE FOTO
VIDEO Un camion a fost blocat pe șine de bariere, dar șoferul n-a vrut să le spargă și nu a mai reușit să evite trenul
recomandare pe antena3.ro
VIDEO Un camion a fost blocat pe șine de bariere, dar șoferul n-a vrut să le spargă și nu a mai reușit să evite trenul
O pisică găsită bolnavă, cu ochii închiși, de angajații feroviari care au salvat-o, devine șefă de gară. Are în CV „dormitul pe acte”
recomandare pe antena3.ro
O pisică găsită bolnavă, cu ochii închiși, de angajații feroviari care au salvat-o, devine șefă de gară. Are în CV „dormitul pe acte”
Surse: Nicuşor Dan i-a sunat pe lideri, cu o propunere de tehnocrat - surpriză pentru funcţia de prim-ministru
recomandare pe antena3.ro
Surse: Nicuşor Dan i-a sunat pe lideri, cu o propunere de tehnocrat - surpriză pentru funcţia de prim-ministru
Industria românească de apărare moare sufocată de indiferența statului și de rețelele de pile care populează conducerile societăților
recomandare pe Jurnalul.ro
Industria românească de apărare moare sufocată de indiferența statului și de rețelele de pile care populează conducerile societăților
Program TV Insula Iubirii 2026. În ce zile și de la ce oră poți urmări sezonul 10 la Antena 1
recomandare pe a1.ro
Program TV Insula Iubirii 2026. În ce zile și de la ce oră poți urmări sezonul 10 la Antena 1
Close