România se topeşte! A fost emisă avertizare meteo de caniculă
Publicat pe 11.07.2016 la 13:35 Actualizat pe 11.07.2016 la 13:48
România se topeşte sub soarele arzător al lunii iulie. Meteorologii avertizează faptul că vor urma câteva zile caniculare.
România se topeşte sub soarele arzător al lunii iulie. Meteorologii avertizează faptul că vor urma câteva zile caniculare.
În intervalul 12 - 14 iulie vremea călduroasă va persista în toată ţara. În primele două zile va fi caniculă în vest şi sud-vest unde vor fi valori maxime de 35...37 de grade, informează ANM.
Joi, 14 iulie, canicula va cuprinde şi regiunile sudice şi centrale, iar în Lunca Dunării se vor înregistra temperaturi în jurul a 38 de grade. Disconfortul termic se va accentua, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi pe areale din ce în ce mai extinse.
Din a doua parte a zilei de joi, 14 iulie, gradul de instabilitate atmosferică va fi în accentuare treptată, iar valorile termice vor scădea semnificativ în majoritatea regiunilor, exceptând sud-estul teritoriului unde, local, canicula va persista şi în data de 15 iulie.
Sursă foto puterea.ro
E.V