Homepage » Actualitate » Să nu faci asta în Săptămâna Neagră! Fereşte-te de rele!

Să nu faci asta în Săptămâna Neagră! Fereşte-te de rele!

Publicat pe 15.04.2018 la 18:31 Actualizat pe 16.04.2018 la 11:17

Săptămâna Luminată a fost sărbătorită şi petrecută cu mare dăruire de toţi creştinii, însă, spre deosebire de aceasta, Săptămâna Neagră este perioada adresată odihnei sufletelor care au plecat dintre noi.

Să nu faci asta în Săptămâna Neagră! Fereşte-te de rele!

Nu face asta în Săptămâna Neagră

Hepta

Săptămâna Luminată a fost sărbătorită şi petrecută cu mare dăruire de toţi creştinii, însă, spre deosebire de aceasta, Săptămâna Neagră este perioada adresată odihnei sufletelor care au plecat dintre noi.

Săptămâna Neagră începe luni, 16 aprilie, şi înseamnă linişte şi odihnă pentru sufletele care au plecat dintre noi. De aceea, în această perioadă este indicat să nu încălcăm o serie de tradiţii şi superstiţii.

Una dintre superstiţiile acestei perioade este legată de venirea pe lume a nou-născuţilor, întrucât, conform vorbelor din bătrâni, cine se va naşte în această perioadă nu va trăi.

Toţi cei care au pierdut pe cineva drag sunt încurajaţi să ţină post şi să se roage pentru sufletele celor morţi. Nu uita de sufletele şi odihna celor trecuţi în nefiinţă şi aprinde-le o lumânare.

În prima zi din Săptămâna Neagră este sărbătorit Paştele Blajinilor. Această perioadă marchează pomenirea celor decedaţi, iar în această săptămână creştinii vizitează mormintele celor trecuţi în nefiinţă şi se roagă pentru pacea sufletească a acestora din urmă. De asemenea, femeile nu trebuie să coacă, să ţeasă sau să spele rufe. Cine face aceste lucruri în Vinerea Neagră nu o să aibă linişte şi sănătate în familie.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

A.G.

În articolul
Să nu faci asta în Săptămâna Neagră! Fereşte-te de rele!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Marinela Mavrodin de la Insula Iubirii a stabilit data nunții! Când se vor căsători fosta concurentă și iubitul ei
Showbiz intern • la 12:35
Marinela Mavrodin de la Insula Iubirii a stabilit data nunții! Când se vor căsători fosta concurentă și iubitul ei
  • Când se va căsători Marinela Mavrodin de la Insula Iubirii
  • Fosta concurentă este însărcinată din nou
Familia lui Gabi Stângău lămurește situația, după ce s-a spus că nu ar fi de acord ca văduva lui să își refacă viața: „Durerea de mamă va fi toată viața”
Showbiz intern • la 12:24
Familia lui Gabi Stângău lămurește situația, după ce s-a spus că nu ar fi de acord ca văduva lui să își refacă viața: „Durerea de mamă va fi toată viața”
  • O persoană din familia lui Gabi Stângău lămurește situația, în urma criticilor
  • Ce spune despre faptul că văduva lui, Diana, și-a refăcut viața
Paula Chirilă și soțul au întârziat la propria cununie civilă. De ce familia lui Dan Giuvelic a fost sceptică la începutul relației
Emisiuni TV • la 11:44
Paula Chirilă și soțul au întârziat la propria cununie civilă. De ce familia lui Dan Giuvelic a fost sceptică la începutul relației
  • Paula Chirilă și soțul au întârziat la propria cununie civilă
  • Ce relație are actrița cu socrii
Marius Moise de la Insula iubirii și partenera au aniversat un an de relație. Cum a surprins-o pe Andreea
Showbiz intern • la 11:05
Marius Moise de la Insula iubirii și partenera au aniversat un an de relație. Cum a surprins-o pe Andreea
  • Marius Moise și iubita mai tânără cu 15 ani decât el au aniversat un an de relație
  • Ce gest a făcut pentru Andreea
VEZI MAI MULT
Recomandări
Cele două companii care au trimis oferte la energie cu peste 2 lei/kWh
recomandare pe observatornews.ro

ANIMAŢIE. 12 morţi şi zeci de răniţi în accidentul din Bulgaria. S-au ciocnit 86 de maşini şi TIR-uri

"Cartelul băncilor" primeşte a doua lovitură în instanţă. BCR, aceeaşi soartă ca banca CEC

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
Romania TV

Nicuşor Dan i-a semnat demisia. Decretul este la Monitorul Oficial

Finlanda toarnă 378.000.000 de litri de apă într-o fostă balastieră și construiește cel mai mare depozit de căldură din lume
recomandare pe antena3.ro

ICE l-a arestat pe „regele Instagramului”. Bărbatul care se lăuda cu mașini de lux și petreceri cu modele stătea ilegal în SUA din 1983

23.155 km fără oprire, în 24 de ore și 24 de minute: Zborul de test al Airbus A350-1000ULR doboară oficial recordul mondial Guinness

Bătaia de joc, la români. RCA a ajuns de 3 ori mai scumpă decât în Bulgaria
recomandare pe Jurnalul.ro
Bătaia de joc, la români. RCA a ajuns de 3 ori mai scumpă decât în Bulgaria
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro

Close