Homepage » Actualitate » Miercuri e sărbătoare - Sfânta Xenia, ocrotitoarea familiei

Miercuri e sărbătoare - Sfânta Xenia, ocrotitoarea familiei

Publicat pe 23.01.2018 la 13:48 Actualizat pe 23.01.2018 la 14:08

Biserica Ortodoxă o va cinsti, miercuri, pe Sfânta Xenia, ocrotitoarea familiei creştine. Renumele de protectoare a celor aflaţi în suferinţe a fost întipărit în tradiţia creştină datorită numeroaselor minuni pe care aceasta le-a făcut cu cei care i-au cerut ajutorul.

Biserica Ortodoxă o va cinsti, miercuri, 24 ianuarie, pe Sfânta Xenia, ocrotitoarea familiei creştine. Renumele de protectoare a celor aflaţi în suferinţe a fost întipărit în tradiţia creştină datorită numeroaselor minuni pe care aceasta le-a făcut cu cei care i-au cerut ajutorul.

Una dintre acestea este redată într-una dintre cărţile dedicate sfintei. Întâmplarea este relatată de o femeie care locuieşte în localitaea Smolensk, Rusia:

„Soţul meu începu să bea foarte mult” povesteşte M.K. „Colac peste pupăză, vecina de apartament îmi făcuse farmece. Am venit la paraclisul Sfintei Xenia din cimitirul Smolensk împreună cu unul din copiii mei. S-a apropiat de mine o femeie îmbrăcată în negru, care mi-a spus: Hai, să mergem în jurul paraclisului de trei ori şi să-mi povesteşti despre necazurile şi durerea ta. Aşa am şi făcut. Apoi m-am aplecat spre copilaş ca să-l iau de mână. Când am ridicat capul, femeia nu mai era, dispăruse într-o clipă... De atunci lucrurile au început să meargă în casă foarte bine”, este precizat în cartea intitulată Sfânta Xenia cea smerită și nebună pentru Hristos .

Creştinii care apelează la ajutorul sfintei, sărbătorită în fiecare an în data de 24 ianuarie, citesc rugăciunea adresată acesteia:

„O, Sfântă maică Xenia, vieţuind sub acoperământul Celui Preaînalt şi întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea şi setea, gerul şi arşiţa, defăimările şi prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al facerii de minuni, iar acum sălăşluieşti întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamăreşte acum ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ţie ca uneia care eşti întru viaţa cea neîmbătrânitoare, dar petreci şi împreună cu noi: primeşte cererile noastre şi le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veşnică, îmbelşugată binecuvântare pentru faptele şi începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile şi necazurile. Mijloceşte cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor, pentru noi netrebnicii şi păcătoşii.

Ajută, Sfântă şi fericită maică Xenia, să fie luminaţi pruncii cu lumina Sfântului Botez şi să fie pecetluiţi cu pecetea darului Sfântului Duh; băieţii şi fetele să fie crescuţi în credinţă, cinste şi frică de Dumnezeu; dăruieşte-le lor reuşită la învăţătură; tămăduieşte pe cei neputincioşi; trimite dragoste şi bună-înţelegere celor căsătoriţi, învredniceşte pe monahi de nevoinţa cea bună şi apără-i de defăimări; întăreşte-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzeşte poporul şi ţara aceasta în pace şi fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiţi în ceasul morţii de împărtăşirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu eşti nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îţi aducem mulţumire şi slăvim pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul cel în Treime închinat şi minunat întru Sfinţii Săi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!”, se arată în rugăciunea adresată sfintei.

Sfânta Cuvioasă Xenia a fost fiica unui însemnat dregător din Roma. Ea a părăsit lumea pentru a trăi tot restul vieţii în rugăciune, priveghere şi sărăcie de bună voie

Dacă ţi-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

A.O.

În articolul
Miercuri e sărbătoare - Sfânta Xenia, ocrotitoarea familiei
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Claudia Pătrășcanu, în lacrimi, după ce a mers din nou în fața casei lui Gabi Bădălău. Fiul cel mic și-ar fi privit mama de la geam
Showbiz intern • la 11:39
Claudia Pătrășcanu, în lacrimi, după ce a mers din nou în fața casei lui Gabi Bădălău. Fiul cel mic și-ar fi privit mama de la geam
  • Claudia Pătrășcanu a mers din nou să își vadă fiul cel mic
  • Băiețelul și-ar fi privit mama de la geam
O seară cu emoții puternice, lacrimi și decizii importante, la Insula Iubirii, într-o ediție, lider de audiență!
Emisiuni TV • la 11:11
O seară cu emoții puternice, lacrimi și decizii importante, la Insula Iubirii, într-o ediție, lider de audiență!
  • Prima parte a ediției i-a găsit pe Mira și Ian, față în față, la ultimul bonfire
  • Bianca Ghiurcă a urmărit declarațiile soțului ei, Marco, după ce a picat în ispită
Ce a declarat Prințul Marco de la Insula iubirii, după ce a aflat că Bianca Ghiurcă ar fi dispusă să îl ierte. Cum crede că va arăta căsnicia lor
Emisiuni TV • la 11:03
Ce a declarat Prințul Marco de la Insula iubirii, după ce a aflat că Bianca Ghiurcă ar fi dispusă să îl ierte. Cum crede că va arăta căsnicia lor
  • Prințul Marco, surprins de reacția Biancăi Ghiurcă, după ce soția a spus că poate îl va ierta
  • Ce a mărturisit despre căsnicia lor
Probleme de comunicații la Serviciul de Meteorologie din SUA, după pana globală de la Microsoft și zborurile blocate. Ce se știe despre cauza incidentului
Stiri internationale • la 10:13
Probleme de comunicații la Serviciul de Meteorologie din SUA, după pana globală de la Microsoft și zborurile blocate. Ce se știe despre cauza incidentului
  • Serviciul Național de Meteorologie din SUA a anunțat că se confruntă cu probleme de comunicații
  • Ce se știe despre cauza incidentului
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Romania TV
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro
​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari
recomandare pe antena3.ro
A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari
Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”
recomandare pe antena3.ro
Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
Close