Homepage » Actualitate » Sătul de arest! Nelu Iordache a cerut să fie eliberat

Sătul de arest! Nelu Iordache a cerut să fie eliberat

Publicat pe 20.01.2014 la 23:59 Actualizat pe 21.01.2014 la 00:05

După mai bine de un an petrecut în arest preventiv, milionarul Nelu Iordache le-a cerut judecătorilor bucureşteni să-l elibere sub control judiciar.

Curtea de Apel Bucureşti urmează să accepte său să respingă cererea omului de afaceri. În cazul în care aceasta ar fi admisă, Iordache urmează să fie eliberat din arest preventiv şi pus sub control judiciar. Administratorul firmei Romstrade este judecat după ce, potrivit rechizitoriului, a schimbat, fără respectarea prevederilor legale, destinaţia sumei de 31.519.960 de lei, reprezentând o parte din avansul încasat de la CNADNR SA de firma administrată de acesta pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la primul tronson din autostrada Nădlac - Arad, de aproximativ 22 de kilometri, lucrarea fiind finanţată în proporţie de 85 la sută din fondul de coeziune al Uniunii Europene. În plus, a înşelat o bancă cu 15,7 milioane de euro, bani pe care i-a luat pentru proiectul primului tronson al autostrăzii Nădlac-Arad folosind acte false şi le-a ascuns asociaţilor celorlalte două firme partenere cum a obţinut finanţarea. Nelu Iordache este în arest din 2 decembrie 2012.

Citeşte şi Tentativă de sinucidere în penitenciarul unde este închis Gigi Becali! Un deţinut a încercat să se sinucidă prin spânzurare

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Sătul de arest! Nelu Iordache a cerut să fie eliberat
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Meteo • la 11:09
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
  • Caniculă în România
  • Ce recomandă autoritățile
Cauza morții lui Nicu Terlețchi, românul de 35 de ani, decedat pe șaniter. Rezultatele autopsiei au contrazis zvonurile că acesta consumase droguri
Stiri interne • la 11:07
Cauza morții lui Nicu Terlețchi, românul de 35 de ani, decedat pe șaniter. Rezultatele autopsiei au contrazis zvonurile că acesta consumase droguri
  • De ce a murit, de fapt, Nicu Terlețchi
  • Românul s-a stins din viață la 35 de ani
Cine sunt George, Iulian, Daniel și Eduard, următoarele ispite de la Insula Iubirii, sezonul X
Emisiuni TV • la 10:41
Cine sunt George, Iulian, Daniel și Eduard, următoarele ispite de la Insula Iubirii, sezonul X
  • S-au anunțat încă patru ispite de la Insula Iubirii
  • Se anunță o toamnă incendiară
Roxana Vașniuc a primit inelul! Apariția influenceriței a atras toate privirile
Showbiz intern • la 10:32
Roxana Vașniuc a primit inelul! Apariția influenceriței a atras toate privirile
  • Roxana Vașniuc se căsătorește?
  • Detaliul care a dat-o de gol pe influencerița
VEZI MAI MULT
Recomandări
Compania care vrea să cumpere asigurări de sănătate pentru 4.000 de angajați. Buget de aproape 5 mil de euro
recomandare pe observatornews.ro

Vreme extremă în România: De la cod portocaliu de caniculă, la coduri galbene de vânt și ploi torențiale

O vedetă uriașă a recreat cel mai cunoscut meme din online! Cum a reacționat iubita?
recomandare pe as.ro
O vedetă uriașă a recreat cel mai cunoscut meme din online! Cum a reacționat iubita?
Alexandru Nazare, vestea momentului pentru pensionari. Guvernul vrea să le mărească pensiile în 2027: Avem în calcul o indexare
Romania TV

Cum a ajuns să arate Oana Roman după ce a slăbit 30 de kg. E în cea mai bună formă a ei! Nu și-a micșorat nici stomacul și nu a făcut nici Mounjaro / GALERIE FOTO

"Dacă iau 2 și ceva, e bine. Pentru electrician sau frizer nu-mi trebuie bacalaureat". 33 de mii de absolvenți susțin bac-ul în august
recomandare pe antena3.ro

Fostul șef de la Investigații Criminale, Dacian Vonu, a fost găsit după două zile de dispariţie

Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă

Guvernul demis mai înființează un comitet interministerial. Al șaselea într-un an
recomandare pe Jurnalul.ro
Guvernul demis mai înființează un comitet interministerial. Al șaselea într-un an
Cum arată membrii trupei Animal X acum! S-au reunit după 14 ani și i-au emoționat pe fani
recomandare pe a1.ro

Close