Homepage » Actualitate » Şeful arestului, acuzat de luare de mită! Ce şpăgi primeau gardienii de la infractori!

Şeful arestului, acuzat de luare de mită! Ce şpăgi primeau gardienii de la infractori!

Publicat pe 31.03.2015 la 15:55 Actualizat pe 31.03.2015 la 15:59

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui şef de arest şi a unui gardian, după ce aceştia au fost acuzaţi că au luat mită.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unui şef de arest şi a unui gardian, după ce aceştia au fost acuzaţi că au luat mită.
DNA – Serviciul Teritorial Bacău a dispus "punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 30.03.2015 și până la data de 28.05.2015, față de inculpații CATANĂ IOAN, comisar șef de poliție, șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț și BRÎNZEI VASILE, agent de poliție, șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț, cu privire la săvârșirea, în concurs, a două infracțiuni de luare de mită. În ordonanțele de punere în mișcare a acțiunii penale se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii noiembrie 2014, inculpatul Catană Ioan, în calitate de șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț a pretins și a primit de la persoană denunțătoare suma de 500 de euro și o carcasă de oaie, pentru soțul acesteia, aflat în stare de arest preventiv în cadrul Centrului, să beneficieze de un tratament preferențial în cursul executării măsurii preventive.
În aceeași perioadă, inculpatul Brînzei Vasile, în calitate de șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană suma totală de 400 de lei și produse alimentare în valoare de 90 de lei pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să faciliteze comunicarea dintre persoana respectivă și soțul acesteia, arestat preventiv din cadrul Centrului.
În datele de 06, 18 și 24 martie 2015, inculpatul Catană Ioan, în calitate de șef al Centrului de reținere și arest preventiv din cadrul I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană denunțătoare suma totală de 400 de euro și produse alimentare în valoare totală de 300 de lei pentru ca, atât în temeiul atribuțiilor sale de serviciu cât și prin încălcarea acestora, să îi asigure condiții de deținere mai favorabile soțului denunțătoarei și să-i permită comunicarea de mesaje către alte persoane.
În datele de 12 și 16 martie 2015, inculpatul Brînzei Vasile, în calitate de șef de tură în cadrul Centrului de reținere și arest preventiv I.P.J. Neamț, a primit de la aceeași persoană denunțătoare suma totală de 150 de lei pentru ca, prin încălcarea atribuțiilor de serviciu, să-i faciliteze comunicarea cu soțul, arestat preventiv în cadrul Centrului, să-i transmită persoanei arestate alimente contrar normelor legale și pentru a se interesa de declarațiile date în fața organelor judiciare de către o altă persoană".
Citeste si:

BOMBĂ! Lovitură teribilă pentru George Copos! Judecătorii i-au mărit pedeapsa cu zece luni

Soţul Loredanei Groza audiat de Poliţie! Bărbatul ar fi implicat în dosarul Media Pro

În articolul
Şeful arestului, acuzat de luare de mită! Ce şpăgi primeau gardienii de la infractori!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
S-a descoperit un cuib de vipere în Munții Cindrel! Primarul unei comune a filmat totul: „M-am speriat…”
Stiri interne • la 11:57
S-a descoperit un cuib de vipere în Munții Cindrel! Primarul unei comune a filmat totul: „M-am speriat…”
  • Descoperire șocantă în Munții Cindrel
  • Un primar a filmat un cuib de vipere
Bogdan de la Ploiești, în genunchi în fața Vanessei! Fanii sunt în extaz: „Felicitări!”
Showbiz intern • la 11:27
Bogdan de la Ploiești, în genunchi în fața Vanessei! Fanii sunt în extaz: „Felicitări!”
  • BDLP, moment emoționant pentru iubita și mama lui
  • Ce gest a făcut manelistul
Ce va face Alexandru Constantin după ce și-a anunțat plecarea de la România TV. Prezentatorul are planul deja stabilit
Showbiz intern • la 10:55
Ce va face Alexandru Constantin după ce și-a anunțat plecarea de la România TV. Prezentatorul are planul deja stabilit
  • Ce face Alexandru Constantin
  • Decizia pe care a luat-o după ce a plecat de la România TV
Soția unui milionar din România îi este alături Alinei Pușcău în această perioadă. Vedeta a avut parte de o surpriză superbă
Showbiz intern • la 10:25
Soția unui milionar din România îi este alături Alinei Pușcău în această perioadă. Vedeta a avut parte de o surpriză superbă
  • Cine a surprins-o pe Alina Pușcău
  • O persoană cunoscută îi este alături
VEZI MAI MULT
Recomandări
Primele imagini cu drona prăbuşită în Tulcea, la 5 km de graniţa cu Ucraina. Nu a fost detectată de radare
recomandare pe observatornews.ro

„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
recomandare pe as.ro
„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
Cum va arăta casa de 1 milion de euro a magicianului Robert Tudor de pe malul lacului din București! Are 4 niveluri cu tot cu subsol, lift de sticlă și saună / GALERIE FOTO
Romania TV
Cum va arăta casa de 1 milion de euro a magicianului Robert Tudor de pe malul lacului din București! Are 4 niveluri cu tot cu subsol, lift de sticlă și saună / GALERIE FOTO
Telenovela ANNA se complică! AVEM detalii BOMBĂ despre pensionarul SRI și amanta ucraineancă. Pe fir a intrat SOȚIA
Romania TV
Telenovela ANNA se complică! AVEM detalii BOMBĂ despre pensionarul SRI și amanta ucraineancă. Pe fir a intrat SOȚIA
Copacii ard din interior în Parcul Natural Lunca Mureșului. Se caută explicații pentru fenomenul misterios, ce a stârnit teorii bizare
recomandare pe antena3.ro
Copacii ard din interior în Parcul Natural Lunca Mureșului. Se caută explicații pentru fenomenul misterios, ce a stârnit teorii bizare
S-a aflat de ce s-a spart geamul avionului Ryanair în care un pasager a fost aspirat afară: a fost lovit de bucăți din motor
recomandare pe antena3.ro
S-a aflat de ce s-a spart geamul avionului Ryanair în care un pasager a fost aspirat afară: a fost lovit de bucăți din motor
Trei pensionari au fost chemați de acasă pentru a porni grupul 4 de la Rovinari. „Sunt trei tablotari cu 52-54 de ani pe meserie”
recomandare pe antena3.ro
Trei pensionari au fost chemați de acasă pentru a porni grupul 4 de la Rovinari. „Sunt trei tablotari cu 52-54 de ani pe meserie”
Turism de Eurovision, în Bulgaria: Oferte speciale pentru românii care vor să meargă la show-ul din Burgas
recomandare pe Jurnalul.ro
Turism de Eurovision, în Bulgaria: Oferte speciale pentru românii care vor să meargă la show-ul din Burgas
David Popovici, întrerupt în timpul interviului de după semifinale. Reacția simpatică a românului la gluma sportivului italian
recomandare pe a1.ro
David Popovici, întrerupt în timpul interviului de după semifinale. Reacția simpatică a românului la gluma sportivului italian
Close