Homepage » Actualitate » Senzaţional! Aliatul surpriză al lui Sişu, în dosarul în care artistul a fost acuzat că şi-a bătut soţia!

Senzaţional! Aliatul surpriză al lui Sişu, în dosarul în care artistul a fost acuzat că şi-a bătut soţia!

Publicat pe 15.03.2014 la 23:59 Actualizat pe 15.03.2014 la 23:40

Cântăreţul a beneficiat de ajutorul venit din partea bunicii fostei sale soţii. Declaraţia nesperată a acesteia a schimbat, însă, cursul procesului.

Cântăreţul a beneficiat de ajutorul venit din partea bunicii fostei sale soţii. Declaraţia nesperată a acesteia a schimbat, însă, cursul procesului.

Femeia a fost audiată de judecători în spatele uşilor închise şi, cu bună-credinţă, a relatat lucrurile aşa cum le-a perceput ea. "Numita Roman Viorica (mama reclamantei Dinu Magdalena şi bunica reclamantei Radu Elena Cătălina) a declarat faptul că nu a asistat la nicio scenă de violenţă din partea pârâtului exercitată asupra celor două reclamante, ci doar că a purtat cu acesta discuţii, prin care pârâtul i-a adresat atât ei cât şi reclamantelor cuvinte şi expresii jignitoare, mai mult a observat-o afectată pe reclamantă Radu Elena Cătălina, motiv ce a determinat-o să îi acorde sprijin moral acesteia", se arată în sentinţa prin care judecătorii au respins cererea de emitere a unui ordin de protecţie pe numele lui Tudor Sişu. Decizia judecătorilor a fost de respingere a acţiunii înaintate de Cătălina Radu. "Faţă de cele arătate, concluzia instanţei este că în prezent pârâtul nu reprezintă un pericol pentru reclamante", se arată în finalul sentinţei.

L-a acuzat că i-a mutat silicoanele din loc

Informaţii obţinute în exclusivitate de reporterii Spynews.ro arată că, în faţa poliţiştilor, fosta soţie a artistului a acuzat faptul că a fost agresată de cântăreţ, în aşa fel încât unul din silicoanele frumoasei brunete s-ar fi dislocat. De altfel, poliţiştii care se ocupă de acest caz aşteptă rezultatele raportului medico-legal pentru a putea decide dacă artistul poate fi cercetat pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe.

Prins în timp ce îşi agresa soţia

Printre filele dosarului în care bruneta a cerut emiterea unui ordin de protecţie, găsim motivele care au făcut-o pe Cătălina a decis să-şi ţină soţul la distanţă. Ea a arătat că "a luat decizia de a se despărţi de pârât datorită comportamentului agresiv al acestuia, ce au culminat cu un eveniment petrecut la data de 1.11.2013, când pârâtul a pătruns cu forţa în apartamentul în care locuia reclamanta, pe care a agresat-o fizic şi verbal, aceasta fiind nevoită să apeleze la organele de poliţie, care l-au surprins pe pârât în timpul agresiunii, motiv pentru care a şi fost încătuşat şi condus la poliţie". În acelaşi document, Cătălina mai spune că două zile după incident Tudor Sişu a revenit la uşa ei, fără a reuşi să intre. "Reclamanta a chemat din nou organele de poliţie, care însă nu l-au mai prins, acesta reuşind să fugă", se arată în decizia instanţei.

Citeşte şi O cântăreaţă cunoscută de la noi, reţinută pentru trafic de droguri! Riscă 10 ani de puşcărie

În articolul
Senzaţional! Aliatul surpriză al lui Sişu, în dosarul în care artistul a fost acuzat că şi-a bătut soţia!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Obiectul care a stârnit controverse în New York. Care este soluția unei chiriașe pentru un dormitor fără lumină naturală
Beauty & Lifestyle • la 11:35
Obiectul care a stârnit controverse în New York. Care este soluția unei chiriașe pentru un dormitor fără lumină naturală
  • Ideea incredibilă a unei chiriașe
  • Cum a făcut să pară că are lumină naturală în cameră
Alina Pușcău se simte tot mai rău! Fosta concurentă de la Asia Express a făcut noi dezvăluiri despre starea ei de sănătate
Showbiz intern • la 11:01
Alina Pușcău se simte tot mai rău! Fosta concurentă de la Asia Express a făcut noi dezvăluiri despre starea ei de sănătate
  • Cum se simte Alina Pușcău
  • Vedeta a vorbit despre starea ei de sănătate
Imagini greu de privit! Un nou val de migranți a forțat Ceuta | VIDEO
Stiri internationale • la 10:44
Imagini greu de privit! Un nou val de migranți a forțat Ceuta | VIDEO
  • Alertă în Ceuta
  • Un nou val de migranți a făcut ravagii
Ce ținută relaxată a purtat Nicușor Dan în ziua Adormirii Maicii Domnului! Imagini de senzație cu președintele în pantaloni scurți și tricou
Showbiz intern • la 10:17
Ce ținută relaxată a purtat Nicușor Dan în ziua Adormirii Maicii Domnului! Imagini de senzație cu președintele în pantaloni scurți și tricou
  • Cum arată Nicușor Dan îmbrăcat lejer
  • Președintele României a surprins prin ținuta lui
VEZI MAI MULT
Recomandări
Primele imagini cu drona prăbuşită în Tulcea, la 5 km de graniţa cu Ucraina. Nu a fost detectată de radare
recomandare pe observatornews.ro

„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
recomandare pe as.ro
„Dă-o naibii de treabă!” David Popovici, savuros după semifinala de la 200m liber: „Am uitat”
Cum va arăta casa de 1 milion de euro a magicianului Robert Tudor de pe malul lacului din București! Are 4 niveluri cu tot cu subsol, lift de sticlă și saună / GALERIE FOTO
Romania TV
Cum va arăta casa de 1 milion de euro a magicianului Robert Tudor de pe malul lacului din București! Are 4 niveluri cu tot cu subsol, lift de sticlă și saună / GALERIE FOTO
Telenovela ANNA se complică! AVEM detalii BOMBĂ despre pensionarul SRI și amanta ucraineancă. Pe fir a intrat SOȚIA
Romania TV
Telenovela ANNA se complică! AVEM detalii BOMBĂ despre pensionarul SRI și amanta ucraineancă. Pe fir a intrat SOȚIA
Copacii ard din interior în Parcul Natural Lunca Mureșului. Se caută explicații pentru fenomenul misterios, ce a stârnit teorii bizare
recomandare pe antena3.ro
Copacii ard din interior în Parcul Natural Lunca Mureșului. Se caută explicații pentru fenomenul misterios, ce a stârnit teorii bizare
S-a aflat de ce s-a spart geamul avionului Ryanair în care un pasager a fost aspirat afară: a fost lovit de bucăți din motor
recomandare pe antena3.ro
S-a aflat de ce s-a spart geamul avionului Ryanair în care un pasager a fost aspirat afară: a fost lovit de bucăți din motor
Trei pensionari au fost chemați de acasă pentru a porni grupul 4 de la Rovinari. „Sunt trei tablotari cu 52-54 de ani pe meserie”
recomandare pe antena3.ro
Trei pensionari au fost chemați de acasă pentru a porni grupul 4 de la Rovinari. „Sunt trei tablotari cu 52-54 de ani pe meserie”
Turism de Eurovision, în Bulgaria: Oferte speciale pentru românii care vor să meargă la show-ul din Burgas
recomandare pe Jurnalul.ro
Turism de Eurovision, în Bulgaria: Oferte speciale pentru românii care vor să meargă la show-ul din Burgas
David Popovici, întrerupt în timpul interviului de după semifinale. Reacția simpatică a românului la gluma sportivului italian
recomandare pe a1.ro
David Popovici, întrerupt în timpul interviului de după semifinale. Reacția simpatică a românului la gluma sportivului italian
Close