A fost unul dintre acei tineri care a mers la concertul fatidic din clubul Colectiv mânat de prietenia pe care i-o purta lui Vlad, unul dintre chitariștii trupei Goodbye to Gravity, unul dintre artiștii care au murit în incediu. Acum, despre el se mai poate vorbi doar la trecut... Iar fosta lui soție, pe blogul personal, a postat un text sfâșietor despre el, un uriaș tăcut... alintat Kuki.
”M-am căsătorit la 30 de ani. Mai primisem cereri până atunci, dar rămăsesem fermă în credinţa că o iubire curată e mai puternică şi mai valoroasă decât o hârtie ştampilată. Până l-am cunoscut pe el şi totul s-a schimbat brusc. (...) Pentru o vreme, ne-am ocupat de detaliile divorţului. Am mers la tribunal cu un singur avocat, fina noastră, ne-am despărţit amiabil şi chiar mi-a făcut un cadou de divorţ. (...) Ne-am întâlnit după nişte ani. La început stingheri, pe măsură ce vorbeam despre noi am regăsit complicitatea şi căldura de demult. Nu rezistase căsătoria noastră, dar iată că prietenia nu murise. Şi am vorbit, şi am vorbit, iar afară ningea, era Ajunul Crăciunului, şi maşina mea s-a înzăpezit, şi am rămas toată noaptea la poveşti. Îşi făcuse propria firmă de proiectare, avea clienţi şi planuri mari, era foarte încântat de noul lui prieten, Vlad, un bun arhitect şi bun chitarist în acelaşi timp, visa şi la o afacere în restauraţie (...). Acum vreo două luni, mi-a dat din senin un like (primul) la un articol de blog. Iar acum vreo lună i-am transmis mesajul unui ONG care căuta un arhitect voluntar pentru un proiect educaţional urgent. Am primit răspuns după câteva ore: „S-a rezolvat. Salutări din Pula, Croaţia ;-)”. Era stilul lui. Era ca şi cum nu trecuseră mai bine de zece ani de când nu mai vorbiserăm. Eram încă prieteni, iar el încă rezolva probleme, de oriunde se afla. Fostul meu soţ a murit vineri, în clubul Colectiv. Am aflat la câteva ore după ce mi-am vărsat amarul în articolul de ieri. Era lângă scenă, urmărind concertul prietenului său Vlad, chitaristul, care şi el a murit. Mi s-a spus că s-a intoxicat cu fum şi că, la morgă, părea să doarmă liniştit. Nu ştiu dacă a fost o moarte uşoară sau grea, dacă s-a zbătut să se salveze sau a murit rapid, înalt cum era, sub plafonul în flăcări. Mi-e greu să mi-l imaginez împingându-i pe alţii sau călcând peste ei, într-o încercare disperată de a ieşi din club. Pur şi simplu, nu era capabil să facă rău cuiva, nici măcar să deranjeze. Şi cred că asta i-a adus moartea. Avea 45 de ani. A lăsat în urmă o mamă, o soră, o iubită şi mulţi, foarte mulţi prieteni cărora le vor lipsi vorbele lui puţine, dar semnificative, simţul special al umorului, zâmbetul, calmul şi, mai ales, mâna de ajutor pe care le-o întindea întotdeauna, fără să se gândească la el însuşi. A lăsat în urmă construcţii care ne vor supravieţui, probabil, tuturor, răspândite pe mai multe continente. Şi a murit ucis de acea conjuraţie a imbecililor care nu vor lăsa nimic în urma lor. Poate doar cenuşă. Adio, Kuki! Sper că acum poţi vedea de sus toate locurile minunate din lume în care îţi doreai, dar nu ai apucat să ajungi. Sau că raiul seamănă cu Thailanda, care îţi plăcea atât de mult. Şi că prietenii tăi vor face şi acolo o trupă, să vă petreceţi eternitatea împreună cu muzică bună. Sper că mi-ai iertat nebunia care te-a făcut să suferi şi că îţi aminteşti şi tu, ca şi mine, doar momentele fericite. Şi mai sper că cineva va plăti pentru nedreapta voastră moarte, a tuturor”, a scris fosta lui soție pe blogul ei, https://mamaalunitza.wordpress.com.