Homepage » Actualitate » Soţia lui Lucian Bute, anchetată după ce balustrada apartamentului din Montreal s-a rupt şi doi oameni au murit

Soţia lui Lucian Bute, anchetată după ce balustrada apartamentului din Montreal s-a rupt şi doi oameni au murit

Publicat pe 08.12.2015 la 13:40 Actualizat pe 08.12.2015 la 14:27

În urma accidentului soldat cu moartea a doi oameni care locuiau cu chirie în apartamentul lui Lucian Bute, Elena, soţia sportivului a fost audiată de oamenii legii, scrie Agerpres.

Autorităţile canadiene fac cercetări pentru a se stabili cauzele accidentului petrecut în urma ruperii balustradei balconului imobilului deţinut de soţii Bute din Montreal. "Știm că balustrada a cedat, dar nu sunt clare circumstanțele în care acest lucru s-a întâmplat", a declarat André Leclerc, purtătorul de cuvânt al Departamentului de poliție al orașului Montreal, citat de www.tvanouvelles.ca.

Conform informaţiilor oferite de vecini, în apartament a avut loc o petrecere. Ancheta urmează să stabilească şi dacă acolo a avut loc o ceartă înainte de accident sau pur şi simplu rampa a cedat sub greutatea oamenilor.

Soţia lui Lucian Bute, anchetată după ce balustrada apartamentului din Montreal s-a rupt şi doi oameni au murit

Ce s-a întâmplat

Duminică în jurul prânzului, structura balconului unui apartament deţinut de Lucian Bute, apreciatul boxer român în vârstă de 35 de ani, a cedat, astfel că doi oameni au murit, al treilea fiind în stare gravă la spital.

Accident a avut loc în cartierul Lachine din Montreal, unde boxerul ar fi cumpărat 24 de apartamente, pe care le-a închiriat.

Sursă foto spynews.ro

Citeşte şi

Câţi ani de puşcărie riscă Lucian Bute, dacă este găsit vinovat pentru moartea chiriaşilor săi!

Balconul apartamentului lui Lucian Bute s-a prăbuşit! Doi oameni au murit şi o persoană se află în stare gravă

În articolul
Soţia lui Lucian Bute, anchetată după ce balustrada apartamentului din Montreal s-a rupt şi doi oameni au murit
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Jim Carrey s-a căsătorit! Cine este soția actorului, ce 32 de ani mai tânără decât el
Showbiz international • la 13:51
Jim Carrey s-a căsătorit! Cine este soția actorului, ce 32 de ani mai tânără decât el
  • Jim Carrey s-a căsătorit cu iubita mai tânără cu 32 de ani
  • Cine este soția actorului
De la mașina solară a studenților români la roboți programați de copii. Ce se întâmplă la Salonul Auto București 2026
Stiri interne • la 13:47
De la mașina solară a studenților români la roboți programați de copii. Ce se întâmplă la Salonul Auto București 2026
  • De la mașina solară a studenților români la roboți programați de copii
  • Ce poți vedea la Salonul Auto București 2026
Mirela Năsturică a făcut turul casei pentru Știrile Antena Stars. Care este locul unde își găsește liniștea
Emisiuni TV • la 13:41
Mirela Năsturică a făcut turul casei pentru Știrile Antena Stars. Care este locul unde își găsește liniștea
  • Cum arată casa Mirelei Năsturică
  • Artista și-a creat un loc unde se roagă
Paula de la Mireasa a primit un buchet de flori! Cine i l-a trimis și cum a reacționat încă partenera lui Alberto
Showbiz intern • la 13:24
Paula de la Mireasa a primit un buchet de flori! Cine i l-a trimis și cum a reacționat încă partenera lui Alberto
  • Cine i-a trimis flori Paulei de la Mireasa
  • Cum a reacționat
VEZI MAI MULT
Recomandări
Leguma care nu lipseşte de pe masa românilor de Sărbători. Cultivată în România, chiar şi iarna
recomandare pe observatornews.ro

Marius Văduva, confruntat după ce a păcălit bolnavii de cancer: "Câți pacienți ai clinicii dvs. au murit?"

Câți bani primești în plus la pensie dacă faci 3 ani de facultate

Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
recomandare pe as.ro
Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
Criminalul Valentinei A FOST PRINS! Unde se ascundea Vlad, ancheta sare în aer! A recunoscut TOTUL
Romania TV

Gabriela Cristea, de la obezitate la anorexie? Fanii, uimiți de cea mai recentă apariție: Așa picioare slabe. Mi se pare cam exagerat, mușchi aici nu mai sunt deloc / VIDEO

Cu ce mandat vor merge partidele la Cotroceni. PNL nu va face nicio propunere, AUR spune că ar fi "ridicol" să vină cu una
recomandare pe antena3.ro

În Gorj există un sat în care totul este cu susul în jos. Cum s-a născut Satul Răsturnat și cine este în spatele ideii

Povestea care a cutremurat toată planeta. Ce s-a întâmplat, de fapt, în avionul FlyDubai și cine sunt eroii care au evitat un nou 9/11

Georgescu s-a luat de Dumnezeu: Biblia e văzută de Călin drept „manipulare a unei minți diabolice”. Căderea „Președintelui” la beci
recomandare pe Jurnalul.ro
Georgescu s-a luat de Dumnezeu: Biblia e văzută de Călin drept „manipulare a unei minți diabolice”. Căderea „Președintelui” la beci
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o nuntă în locația aleasă de Valeria Lungu. Ce include meniul
recomandare pe a1.ro

Close