Homepage » Actualitate » Ştiai asta? Care este vârsta la care femeile se simt cel mai bine din punct de vedere sexual

Ştiai asta? Care este vârsta la care femeile se simt cel mai bine din punct de vedere sexual

Publicat pe 16.11.2017 la 12:10 Actualizat pe 16.11.2017 la 12:22

Deşi toată lumea ştia că vârsta care o împlineşte cel mai mult din punct de vedere sexual pe o femeie este 35, se pare că lucrurile stau altfel.

Ştiai asta? Care este vârsta la care femeile se simt cel mai bine din punct de vedere sexual

Sex

Foto: Pixabay

Deşi toată lumea ştia că vârsta care o împlineşte cel mai mult din punct de vedere sexual pe o femeie este 35, se pare că lucrurile stau altfel.

Potrivit unui studiu, alta ar fi vârsta la care femile se simt împlinite din acest punct de vedere. Studiul a fost realizat de o firmă producătoare de accesorii erotice din Statele Unite. La acest studiu au luat parte 1.000 de persoane, bărbaţii şi femeile având vârsta cuprinsă între 18-65 de ani.

La unele dintre întrebări, respondenţii au fost puşi să răspundă care a fost vârsta la care s-au simţit cel mai bine din punct de vedere sexual, dar şi care a fost vârsta la care au întreţinut cele mai multe raporturi intime.

Astfel, femeile au precizat că la 26 de ani s-au simţit cel mai bine, atunci ştiind exact ce-şi doresc în pat, în timp ce bărbaţii au indicat vârsta de 32 de ani.

Plecând de la acest studiu, terapeutul sexual Tracey Cox a precizat că în ceea ce priveşte sexul, acesta se îmbunătăţeşte cu cât este practicat mai des.

"Învăţăm în timp cum să obţinem plăcerea şi să ne controlăm astfel încât să ajungem să avem orgasm. Cu atât mai mult este nevoie de practică şi de experienţă în condiţiile în care sistemul sexual feminin este extrem de complex. În ceea ce îi priveşte pe bărbaţi, cu siguranţă consideră că au avut parte de cele mai bune partide de sex la vârsta la care s-au simţit încrezători în abilităţile lor de amanţi. Ceea ce dovedeşte un lucru evident: în sex trebuie să se pună accentul pe calitate, nu pe cantitate", a spus Tracey Cox.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

O.P.

În articolul
Ştiai asta? Care este vârsta la care femeile se simt cel mai bine din punct de vedere sexual
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Roxana Vașniuc a anunțat că îi acordă divorțul soțului ei. Ce pretenții are de la el
Emisiuni TV • la 00:17
Roxana Vașniuc a anunțat că îi acordă divorțul soțului ei. Ce pretenții are de la el
  • Roxana Vașniuc a răspuns acuzațiilor soțului ei
  • Familia acestuia i-ar fi tăiat utilitățile
Mașina în care se aflau Gabi Torje și Alin Alexuc a luat foc! Cum au reacționat concurenții de la Asia Express
Emisiuni TV • ieri la 23:45
Mașina în care se aflau Gabi Torje și Alin Alexuc a luat foc! Cum au reacționat concurenții de la Asia Express
  • Gabi Torje și Alin Alexuc, momente de panică
  • Cei doi s-au speriat teribil
O româncă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica. Povestea impresionantă a Mariei Dănilă: ”Tatăl meu a murit în acest an, am alergat pentru el”
Stiri interne • ieri la 23:30
O româncă a câștigat ultramaratonul de 100 km din Antarctica. Povestea impresionantă a Mariei Dănilă: ”Tatăl meu a murit în acest an, am alergat pentru el”
  • Maria Dănilă a devenit campioană generală
  • Cine este alpinista română
Cum faci cea mai bună varză murată pentru sarmale. Greșeala care îi poate strica gustul
Beauty & Lifestyle • ieri la 22:52
Cum faci cea mai bună varză murată pentru sarmale. Greșeala care îi poate strica gustul
  • Cum pregătești cea mai bună varză murată
  • Secretul unui preparat savuros
VEZI MAI MULT
Recomandări
EXCLUSIV. Codul nescris al Familiei Metrorex. Un fost angajat dezvăluie cum intri aici: ai rude sau dai şpagă
recomandare pe observatornews.ro

Tânăr, prins când trişa la examenul de admitere în Poliţie. Greşise răspunsurile şi după ce le-a copiat

Vedeta divorțată face un apel disperat pe internet: „Tată, nu mă lăsa singură!”
recomandare pe as.ro
Vedeta divorțată face un apel disperat pe internet: „Tată, nu mă lăsa singură!”
Brrrr! Florinela Georgescu anunță ger de crapă pietrele. Când scad temperaturile la minus 20 de grade. Urmează perioade extrem de geroase!
Romania TV

Termen-limită pentru programarea concediilor din 2027

O familie din Ilva Mică a reinventat o meserie foarte veche, de care mulți dintre noi nici nu au auzit
recomandare pe antena3.ro

Fiul lui Arnold Schwarzenegger, Joseph Baena, a debutat în culturismul profesionist și a intrat în Top 5

Vin 10 zile consecutive de ninsoare în România. Localitățile în care va ninge în zilele următoare

„Divorțul” dintre USR și Nicușor Dan se accentuează. Progresiștii vor să modifice legea privind Cancelaria Ordinelor de la Palatul Cotroceni
recomandare pe Jurnalul.ro
„Divorțul” dintre USR și Nicușor Dan se accentuează. Progresiștii vor să modifice legea privind Cancelaria Ordinelor de la Palatul Cotroceni
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro

Close