Accident devastator, joi seara, în Constanţa. Sunt şapte victime
Publicat pe 12.09.2019 la 23:33 Actualizat pe 12.09.2019 la 23:55
Un accident grav a avut loc în Constanţa, joi seară. Două maşini au intrat în coliziune, după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului, accidentul soldându-se cu şapte victime, potrivit presei locale.
Un accident grav a avut loc în Constanţa, joi seară. Două maşini au intrat în coliziune, după ce unul dintre şoferi a pierdut controlul volanului, accidentul soldându-se cu şapte victime, potrivit presei locale.
Victimele au vârsta cuprinsă între 12 şi 46 de ani
Accidentul care a avut loc joi seara s-a produs în localitatea Moviliţa. Potrivit primelor informaţii de la faţa locului, unul dintre şoferi nu a adaptat viteza regulilor impuse în acea zonă, a pierdut controlul volanului şi a intrat în plin în celălalt autovehicul care circula regulamentar.
Şapte persoane au fost rănite, printre acestea aflându-se şi copii. La faţa locului au ajuns imediat medicii, care au acordat primul ajutor victimelor. Ulterior, persoanele rănite au fost transportate la spital. Din fericire, însă, rănile nu sunt atât de grave încât să pună viaţa cuiva în pericol. Oamenii legii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul, dar, mai ales, care este persoana vinovată de producerea accidentului de joi seara, din judeţul Constanţa.
Accident grav, în Sălaj
De asemenea, un alt accident grav a avut loc joi, în Sălaj. Un copil de 15 ani şi-a pierdut viaţa, după ce a fost accidentat mortal de o şoferiţă, care a pierdut controlul volanului.
“Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, astăzi, la ora 11.23, o tânără de 30 de ani, din Aiud, conducea autoturismul pe DN1H, iar la ieşirea din localitatea Sutoru, pe fondul oboselii, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi a acroşat un adolescent de 15 ani”, se arată într-o informare de presă a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, potrivit Agerpres.