Homepage » Actualitate » Stiri interne » Adicțiile minorilor din România „costă” statul 0,4% din PIB, mai precis 1,35 miliarde de euro anual

Adicțiile minorilor din România „costă” statul 0,4% din PIB, mai precis 1,35 miliarde de euro anual

Patrisia Brătan

De Patrisia Brătan.
Publicat pe 10.11.2025 la 16:50 Actualizat pe 10.11.2025 la 21:23

România cheltuie anual cel puțin 0,4% din PIB, adică 1,35 miliarde de euro pe an, din cauza efectelor adicțiilor la minori, relevă studiul național privind impactul economic și social al adicțiilor minorilor din România, realizat de Academia de Studii Economice din București, la inițiativa Asociației „Eu te iubesc”, fondată de Laura Cosoi, și a Asociației Familiilor Numeroase și prezentat în detaliu în fața unui public format din reprezentanți ai oficialităților statului, celebrități, părinți și presă, luni, 10 noiembrie 2025, în Aula Magna din cadrul ASE.

  • România cheltuie anual 0,4% din PIB din cauza efectelor adicțiilor la minori
  • Studiul a analizat doar copiii care în 2024 abandonaseră deja sistemul de învățământ
  • Asociația Eu te iubesc, fondată de Laura Cosoi, și Asociația Familiilor Numeroase cer ajutor oficial statului pentru o strategie națională integrată împotriva adicțiilor la minori
  • Rezultatele îngrijorătoare ale cercetării Academiei de Studii Economice din București, intitulată „Impactul economic și social al adicțiilor la minori în România” au fost prezentate în Aula Magna, de la ASE, într-un eveniment la care au participat personalități oficiale și publice

România cheltuie anual cel puțin 0,4% din PIB, adică 1,35 miliarde de euro pe an, din cauza efectelor adicțiilor la minori, relevă studiul național privind impactul economic și social al adicțiilor minorilor din România, realizat de Academia de Studii Economice din București, la inițiativa Asociației „Eu te iubesc”, fondată de Laura Cosoi, și a Asociației Familiilor Numeroase și prezentat în detaliu în fața unui public format din reprezentanți ai oficialităților statului, celebrități, părinți și presă, luni, 10 noiembrie 2025, în Aula Magna din cadrul ASE. Studiul a analizat doar copiii care în 2024 abandonaseră deja sistemul de învățământ. Cifra de 1,35 de miliarde de euro este mult mai mare dacă se iau încalcul și adicțiile copiilor rămași în școală.

Ce se poate face cu 1,35 mld de euro? Aproximativ 48 de bazine olimpice de înot sau factura la gaze pentru circa 6,08 milioane de gospodării din România, ceea ce reprezintă aproximativ 69% din totalul celor 8,78 milioane de gospodării la nivel national. Însă dincolo de cifre, în lupta cu dependențele scăpate de sub control și fără viziune integrată oficială de prevenție și acțiune, România riscă să piardă copii, în condițiile în care trendul demografic din ultimii 20 de ani înregistrează anual o scădere de aproximativ 200 000 de persoane, adică echivalentul orașului Brașov an de an.

Cercetarea Academiei de Studii Economice din București, intitulată „Impactul economic și social al adicțiilor la minori în România”, indică pentru România că, la nivel operațional, comportamentele adictive ale minorilor sunt asociate anual cu aproximativ 55.000 de cazuri medicale, 49.000 în zona justiției și ordinii publice, 41.000 în asistență socială, alături de 191.000 de evenimente educaționale și 90.000 cazuri de pierderi de productivitate parentală. Cumulate, aceste rezultate conturează un risc macroeconomic și o erodare accelerată a capitalului uman, cu efecte în scăderea productivității muncii și, implicit, a productivității naționale, reducerea participării pe piața muncii și presiuni tot mai mari asupra sustenabilității sistemelor publice (sănătate, educație, social), în paralel cu riscuri demografice (mortalitate prematură, natalitate mai scăzută, deteriorarea calității populației active).

​Rezultatele cercetării susțin cu cifre care impactează puternic economiaRomâniei problema reală și lipsită de soluții oficiale și strategii concrete sesizatăde părinți în cadrul grupurilor de discuții și a asociațiilor dedicate lor cu privire la riscurile de dependențe multiple și interconectate din rândul minorilor. Laura Cosoi, fondatoarea Asociației Eu te iubesc, prof. univ. dr. Mihaela Mosora, - ASE, Facultatea de Administrarea Afacerilor, cu predare în limbi străine, prof. univ. dr. Alina Mihaela Dima, Prorector ASE - Cercetare științifică, dezvoltare și inovare și conf. univ. dr. Emilia Gogu – ASE, Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică economică, Rareș Achiriloaie Președinte al Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, Diana Pungă, Consilier de Stat pentru relația cu societatea civilă – Departamentul Administrație, Politici Publice și Societate Civilă, Mihai Ghigiu, Președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților s-au numărat printre vorbitorii de luni care au subliniat necesitatea luării unui angajament național pentru elaborarea unei strategii oficiale de intervenție pentru prevenirea și combaterea dependențelor multiple și înlănțuite din rândul minorilor din România, ale căror costuri sociale și economice se acumulează în sănătate, educație, siguranță publică și productivitate.

​„România are nevoie de un cadru strategic național coerent și aplicat, centrat pe prevenție, sprijin și management proporțional al riscurilor, susținut de cooperare interinstituțională și continuitate operațională. Dacă prevalența comportamentelor adictive nu este diminuată, costurile vor crește de la an la an, pe măsură ce efectele educaționale și de sănătate se cumulează și se traduc în cheltuieli recurente și productivitate mai mică la nivel de cohortă. Combaterea adicțiilor devine o condiție pentru competitivitatea economică și securitatea demografică a țării, care reclamă un răspuns național integrat și bazat pe dovezi. În fața acestor date, răspunsurile exclusiv punitive s-au dovedit insuficiente: deși regimurile sancționatorii s-au înăsprit în ultimii ani în zone punctuale, consumul și expunerea adolescentină rămân ridicate, iar noi riscuri sintetice (substanțe puternice, combinații, potențare digitală) apar rapid în Europa.”, avertizează prof. univ. dr. Mihaela Mosora, mamă a 4 copii, ca o concluzie a datelor relevate de cercetarea realizată de către ASE.

​Printre personalitățile prezente la evenimentul „Impactul economic și social al adicțiilor la minori în România”, desfășurat în Aula Magda, de la ASE, s-au numărat Claudiu Damian, Secretar de Stat în Ministerul Sănătății, reprezentanți ai Ministerului Muncii și ai Ministerul Educației, celebrități precum Adela Popescu, Radu Vâlcan, Adelina Pestrițu, Irina Fodor, Daciana Sârbu, Andreea Berecleanu, Elvira Deatcu, Aylin Cadâr.

​„Avem nevoie de ajutor! Noi, părinții, avem nevoie de sprijinul, competența și viziunea tuturor instituțiilor abilitate pentru siguranța și viitorul copiilor noștri în ceea ce privește dependențele și sănătatea fizică și emoțională a copiilor noștri.Frica noastră, a părinților, demonstrată zi de zi, dar și în studii, s-a întâlnit cu know-how-ul altor mame, reunite în Asociația Famiilor Numeroase și am ajuns împreună să arătăm, cu ajutorul cercetătorilor de la Academia de Studii Economicedin București, că și statului ar trebui să-i fie frică. Pentru că, așa cum se vede în rezultatele studiului prezentat azi, temerile noastre se traduc în costuri uriașe pentru stat. Impactul adicțiilor se pare că se numără atât în cazuri și în povești de viață care, desigur, reprezintă perspectiva emoțională a problemei, dar și în cifre, în cheltuieli uriașe pentru stat. Adicțiile COSTĂ în toate sensurile pe care le are acest cuvânt, dar aceste costuri pot fi prevenite coordonat și integrat.”, subliniază Laura Cosoi, fondatoarea Asociației Eu te iubesc și mamă a 4 fetițe, hotărâtă să ducă în acțiune și concret nevoia părinților pentru o hartă oficială de intervenție în cazul adicțiilor la minorii din România.

Administrația Prezidențială a României, prin reprezentantul său la eveniment Diana Pungă, Consilier de Stat pentru relația cu societatea civilă – Departamentul Administrație, Politici Publice și Societate Civilă susține inițiativa și mobilizează instituțiile statului pentru crearea unui traseu oficial de acțiune în problematica adicțiilor la minori: „Felicit organizatorii pentru acest demers și pentru analiza amplă prezentată astăzi — o cercetare care nu oferă doar cifre, ci aduce înțelegere asupra unui fenomen ce ne privește pe toți: adicțiile minorilor. Administrația Prezidențială rămâne atentă la aceste fenomene și susține cooperarea între mediul educațional, instituțiile publice, specialiștii din sănătate și societatea civilă, pentru a construi un cadru coerent de prevenție, sprijin și educație. Personal, apreciez curajul inițiatorilor de a aduce acest subiect în centrul dezbaterii. Cred că putem transforma aceste semnale de alarmă în soluții — dacă alegem să lucrăm împreună, cu empatie, responsabilitate și respect pentru sănătatea tinerilor”, susține Diana Pungă din partea Administrației Prezidențiale.

​„Acest studiu arată limpede că adicțiile la minori nu sunt doar o dramă individuală, ci o pierdere anuală colectivă de peste 1,3 miliarde de euro pentru România. Dacă vrem o generație pregătită pentru viitor, prevenirea trebuie să înceapă în familie și să fie susținută de comunitate. Felicit echipa de cercetare și organizatorii pentru efortul exemplar de a pune date solide pe masa decidenților. A venit momentul să tratăm adicțiile ca pe o urgență națională.” a declarat Rareș-Petru Achiriloaie, președintele cu rang de secretar de stat al Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor.

​Mai multe informații despre rezultatele studiul prezentat și despre inițiativele asociațiilor inițiatoare și a instituțiilor abilitate să acționeze se pot regăsi pe site-ul www.euteiubesc.ro.

Informații de context

• România traversează o criză tăcută a adicțiilor cu manifestări multiple (de la consum de substanțe la comportamente digitale problematice și la dependențe comportamentale) ale cărei costuri sociale și economice se acumulează în sănătate, educație, siguranță publică și productivitate. Datele recente arată că centrul de greutate al riscurilor plasează accentul pe prevenție, sprijin și management proporțional al riscurilor, în complementaritate cu aplicarea legii și cu coordonare intersectorială.

• Un sondaj CURS (iun.–iul. 2025) arată clar percepția socială: „vorbim de droguri, dar adicțiile digitale sunt problema zilnică”, cu telefonul (70%) și TV-ul (55%) în topul îngrijorărilor părinților la nivel general. Totuși, dacă analizăm răspunsurile mamelor în funcție de vârsta copiilor, se observă că mamele cu copii de până la 10 ani sunt preocupate în principal de dependența de dispozitive digitale, în timp ce, după această vârstă, atenția lor se mută către riscul de consum de alcool, droguri și implicarea excesivă în jocuri video. În același timp, 29% dintre copii prezintă dificultăți emoționale, iar 61% dintre mame se declară copleșite - semnale că vulnerabilitățile familiale și școlare amplifică riscurile de adicții. În același sondaj, digitalul apare explicit ca poartă de intrare: în urban, anxietățile se concentrează pe TikTok și internet, adicția de ecrane este percepută ca mai periculoasă decât drogurile, iar accesul la sprijin specializat este fragil (doar 5% ajung la specialist) - un context care facilitează migrarea spre alte conduite de risc.

• Pe teren digital, Poliția Română a documentat în 2025 o realitate alarmantă: 71% dintre elevi intră zilnic pe TikTok, 66% pe Instagram, iar 79% afirmă că au învățat singuri regulile internetului - ceea ce explică de ce 31% au avut conturile sparte, 21% au fost hărțuiți, iar 20% au primit materiale cu conținut sexual. Proiectul național „Setează siguranța copilului tău” vine ca răspuns instituțional, dar datele confirmă că expunerea zilnică depășește capacitatea actuală de protecție și reclamă o abordare sistemică.

• Majoritatea adolescenților din România petrec între 2 și 3 ore zilnic jucând jocuri video în timpul anului școlar, ceea ce echivalează cu aproximativ 730–1.095 de ore pe an, adică între cinci și șapte săptămâni de timp continuu dedicate activităților digitale recreative. Această durată reflectă o alocare semnificativă de timp neproductiv, care se traduce printr-un cost de oportunitate educațional și economic ridicat — ore ce ar fi putut fi investite în învățare, formare personală sau activități cu valoare adăugată pentru dezvoltarea cognitivă și socială a tinerilor. Programele de educație digitală, consiliere psihologică sau activități recreative alternative, chiar dacă presupun costuri modeste, pot genera un randament social excepțional, de peste 20 lei economisiți pentru fiecare leu investit.

• Adicțiile lovesc și în sănătatea mintală a adulților vulnerabili. Fenomenul denumit în spațiul public „Sindromul Italia”, studiat la Institutul de Psihiatrie „Socola” din Iași, descrie tulburări depresive/anxioase sau psihoze la femei care au muncit ani în Italia în condiții grele și izolare - cu zeci de cazuri severe anual raportate în ultimii ani. Este un indicator social al vulnerabilității și al costurilor emoționale și sanitare pe termen lung.

• La nivel european, ESPAD 2024 conturează o imagine în care consumul de alcool rămâne comportamentul cel mai răspândit la 15–16 ani, dar centrul de greutate al riscurilor se deplasează accelerat spre zona digitală: 80% dintre elevi au jucat jocuri în ultima lună; în plus, 47% declară probleme auto-percepute legate de social media și 22% un nivel ridicat de risc pentru gaming - cu diferențe de gen sistematice (mai ridicat la fete pentru social media, mai ridicat la băieți pentru gaming). Aceste date indică faptul că practicile digitale funcționează ca vectori și amplificatori ai altor comportamente de risc, justificând abordări integrate ale adicțiilor care includ explicit componenta online.

• În plan economic, literatura internațională estimează pierderi de PIB semnificative din consumul dăunător (ex. alcoolul poate reduce PIB-ul cu cca. 1,6% în economiile OECD; fiecare 1 RON investit în pachetul de politici generează un beneficiu de aproximativ 16 RON în România), iar piața drogurilor în UE depășește 31 mld. EUR anual, alimentând economia ilegală. Chiar dacă aceste cifre sunt macro, impactul local se vede în bugete publice, productivitate și absenteism.

În articolul
Adicțiile minorilor din România „costă” statul 0,4% din PIB, mai precis 1,35 miliarde de euro anual
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Tânără de 22 de ani, dată dispărută în București. Locuitorii au primit mesaje RO-Alert
Stiri interne • ieri la 23:48
Tânără de 22 de ani, dată dispărută în București. Locuitorii au primit mesaje RO-Alert
  • Cine este Piron Iris Anastasia
  • Tânăra de 22 de ani este căutată de poliție
Iustina Loghin, momente cumplite după naștere! Soția lui Cornel Luchian a dezvăluit prin ce a trecut: ”Mă întrebam dacă va fi așa mereu”
Showbiz intern • ieri la 23:11
Iustina Loghin, momente cumplite după naștere! Soția lui Cornel Luchian a dezvăluit prin ce a trecut: ”Mă întrebam dacă va fi așa mereu”
  • Cum a decurs nașterea pentru Iustina Loghin
  • Fosta concurentă de la Insula Iubirii a trecut prin momente dificile
Olga Verbițchi s-a căsătorit! Câștigătoarea X Factor a avut o nuntă de basm | FOTO
Showbiz intern • ieri la 22:40
Olga Verbițchi s-a căsătorit! Câștigătoarea X Factor a avut o nuntă de basm | FOTO
  • Olga Verbițchi s-a căsătorit
  • Imagini fabuloase de la nunta artistei
Unde și-au sărbătorit Alexandru și Giulia relația. Foștii concurenți de la Mireasa au ajuns într-un loc special | FOTO
Showbiz intern • ieri la 21:52
Unde și-au sărbătorit Alexandru și Giulia relația. Foștii concurenți de la Mireasa au ajuns într-un loc special | FOTO
  • Alexandru și Giulia au împlinit 6 luni de relație
  • Unde au plecat cei doi
VEZI MAI MULT
Recomandări
Dronă doborâtă în premieră deasupra României. A fost lovită de racheta unui F-16 al Forţelor Aeriene Române
recomandare pe observatornews.ro
Dronă doborâtă în premieră deasupra României. A fost lovită de racheta unui F-16 al Forţelor Aeriene Române
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
recomandare pe as.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
ALERTĂ! Accident feroviar șocant, două tramvaie s-au ciocnit violent. S-au făcut acordeon! Sunt 15 victime / VIDEO
Romania TV
ALERTĂ! Accident feroviar șocant, două tramvaie s-au ciocnit violent. S-au făcut acordeon! Sunt 15 victime / VIDEO
Încă o TRAGEDIE în fotbalul românesc, după moartea lui Gabi Mureșan. Un fost jucător al lui Dinamo a făcut infarct! Avea doar 45 de ani!
Romania TV
Încă o TRAGEDIE în fotbalul românesc, după moartea lui Gabi Mureșan. Un fost jucător al lui Dinamo a făcut infarct! Avea doar 45 de ani!
Un bărbat a descoperit șocat că masa familiei, pe care mâncau de ani de zile, era, de fapt, „diploma” strămoșului său din dinastia Qing
recomandare pe antena3.ro
Un bărbat a descoperit șocat că masa familiei, pe care mâncau de ani de zile, era, de fapt, „diploma” strămoșului său din dinastia Qing
La Padina se caută resturile dronei doborâte de avionul F-16. Sunt zeci de militari și jandarmi implicați, toată zona a fost izolată
recomandare pe antena3.ro
La Padina se caută resturile dronei doborâte de avionul F-16. Sunt zeci de militari și jandarmi implicați, toată zona a fost izolată
Semnale îngrijorătoare pentru iarna 2026/2027: Un „Super El Niño” istoric va slăbi vortexul polar, iar frigul ar putea coborî în Europa
recomandare pe antena3.ro
Semnale îngrijorătoare pentru iarna 2026/2027: Un „Super El Niño” istoric va slăbi vortexul polar, iar frigul ar putea coborî în Europa
De ce pensie ai nevoie pentru un trai decent în România. Mulţi români nu primesc nici jumătate din bani
recomandare pe playtech.ro
De ce pensie ai nevoie pentru un trai decent în România. Mulţi români nu primesc nici jumătate din bani
Cât costă racheta cu care a fost doborâtă drona ajunsă deasupra României. Modul în care funcționează AIM-9X Sidewinder
recomandare pe playtech.ro
Cât costă racheta cu care a fost doborâtă drona ajunsă deasupra României. Modul în care funcționează AIM-9X Sidewinder
Boala care a rapus-o pe Adela Marculescu. De ce ajunsese in scaun cu rotile: "In urma cu un an..." Vezi mai mult
recomandare pe redactia.ro
Boala care a rapus-o pe Adela Marculescu. De ce ajunsese in scaun cu rotile: "In urma cu un an..." Vezi mai mult
Doliu imens în teatrul românesc! Actrița Adela Mărculescu s-a stins din viață
recomandare pe redactia.ro
Doliu imens în teatrul românesc! Actrița Adela Mărculescu s-a stins din viață
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Ilie Bolojan confirmă blocarea legii salarizării! „Puțin probabil să avem o dezbatere!“
recomandare pe bzi.ro
Ilie Bolojan confirmă blocarea legii salarizării! „Puțin probabil să avem o dezbatere!“
Condiția pusă de PSD să voteze legea salarizării: „Dacă amendamentele noastre vor fi adoptate, vom vota legea!“
recomandare pe bzi.ro
Condiția pusă de PSD să voteze legea salarizării: „Dacă amendamentele noastre vor fi adoptate, vom vota legea!“
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
recomandare pe dailybusiness.ro
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Eolienele din Marea Neagră pot aduce României 27 de miliarde de euro. Guvernul deschide sectorul românesc pentru perimetrele offshore
recomandare pe Jurnalul.ro
Eolienele din Marea Neagră pot aduce României 27 de miliarde de euro. Guvernul deschide sectorul românesc pentru perimetrele offshore
Ispita Mădălina, prima reacție după ce a absentat de la Insula Iubirii - Reuniuni: „Chiar dacă am refuzat…”
recomandare pe a1.ro
Ispita Mădălina, prima reacție după ce a absentat de la Insula Iubirii - Reuniuni: „Chiar dacă am refuzat…”
Close