Aroganţă maximă a "Prinţului silicoanelor", după uciderea unei paciente! Victima se răsuceşte în mormânt

+5 click pentru
galerie

Lăsat să opereze ilegal timp de cinci ani, chiar de Colegiul Medicilor din România, "Prinţul silicoanelor" umileşte încă o dată familia pacientei care a murit cu zile.

Plecat în Emiratele Arabe Unite, unde şi-a deschis o clinică, departe de problemele penale din România, doctorul Kasem face o aroganţă de zile mari la adresa "anchetatorilor" de la Colegiul Medicilor. Zilele trecute, Kasem a deschis un proces în care solicită anularea deciziei nr. 67/2018, prin care Colegiul Medicilor îi retrăgea dreptul de liberă practică, după ce, în 2011 (!!!), chirurgul a "operat" o pacientă până a băgat-o în pământ. Aşa că, până în momentul în care sentinţa va rămâne definitivă, Kasem va continua să opereze, fără probleme. De altfel, Colegiul Medicilor din România l-a ajutat pe Kasem să opereze ilegal timp de cinci ani, apelând la o strategie ingenioasă. În 2013, CMR i-a ridicat lui Kasem dreptul de liberă practică, pentru uciderea unei paciente.

La scurt timp, doctorul a contestat decizia, iar CMR s-a făcut că "uită" de dosar timp de cinci ani, oferindu-i ocazia de a-şi exercita profesia de medic. "Ancheta disciplinară nu este o anchetă publică, iar persoanele care au calitate de parte în dosar sunt strict delimitate de lege. (...) Referitor la punctul 3 din solicitare, respectiv termenul legal de soluţionare al contestaţiei, precizăm că nu există un termen limită stabilit de lege", explica, la momentul respectiv, dr. Gheorghe Borcean, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor din România (CMR). Aşa că, graţie contestaţiei din vara lui 2013, Kasem a operat până în 2018, când Colegiul Medicilor i-a respins cererea. Cu acordul CMR, care nu a avut timp să analizeze situaţia.

A murit cu zile

Lina Sadoveanu, o femeie de 56 de ani, a murit la numai 36 ore de la operaţie, în ianurie 2011. Atunci, femeia s-a dus la centrul medical Tul Karem pentru o intervenţie chirurgicală de eliminare a varicelor. Operaţia a decurs bine, dar femeia nu a fost mulţumită. După câteva zile, ea s-a prezentat la control iar tatăl "prinţului silicoanelor" i-a explicat că ar fi oportună şi efectuarea unei intervenţii de înlăturare a ţesutului adipos din zona coapselor, la operaţie urmând să participe şi fiul său, specializat în acest tip de intervenţii. Nimic mai fals! Kasem era medic rezident, şi nu specialist. Convinsă să mai facă o operaţie, femeia s-a prezentat la cabinetul doctorilor arabi pe 23 martie pentru procedura de lipoliză cu laser. La clinica era doar Kasem, tatăl său fiind plecat în Iordania unde participa la o conferinţă. După trei ore, "doctorul" a extras câteva kilograme de grăsime. În ciuda faptului că femeia se simţea rău şi voma, Kasem a trimis-o acasă după numai două ore de la terminarea intervenţiei. Cum durerile şi starea de rău au continuat, soţul femeii l-a sunat pe medic, iar acesta l-a liniştit: „Sunt reacţii normale”. Apoi nu a mai răspuns la telefon. Într-un final, soţul ei a chemat salvarea. Era însă prea târziu. Lina Sadovean a decedat în braţele medicilor de pe ambulanţă. Pentru a muri în chinuri, plătise 6.000 de euro.

CMR, zbir doar de faţadă

Colegiul Medicilor, care l-a lăsat timp de cinci ani pe Kasem să opereze ilegal motiva decizia luată în 2013, pentru SPYNEWS: "Comisia de Disciplină, analizând înscrisurile medicale folosite ca probă şi documentele cercetate şi reţinute în soluţionarea cauzei, ca măsuri de cercetare a faptei constată că medicul intimat şi-a depăşit competenţa prin operaţia efectuată, fără a avea calitatea de medic specialist. A efectuat o procedură chirurgicală cu risc pentru care nu avea pregătirea profesională necesară, nu a acordat corect îngrijiri postoperatorii pacientei (tratament anticoagulant în vederea prevenţiei unei complicaţii previzibile în urma unei astfel de operaţii, precum CID) şi a delegat, în mod necorespunzător, asistenta medicală pentru efectuarea consultului. De asemenea, se constată deficienţe de formă ale actului medical, absenţa consimţământului informat, deficienţe în întocmirea documentelor medicale, toate acestea contravenind prevederilor art. 5, art. 11, art. 25 şi art. 35 alin (1) din Codul de Deontologie Medicală".

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
PARTENERI
TOATE STIRILE NOASTRE CONTINUA PE FACEBOOK

Alătură-te celor 300.000 de fani spynews.ro!

A1.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro
DivaHair.ro