Homepage » Actualitate » Stiri interne » Ce pedeapsă a primit o mamă din Cluj după ce și-a omorât copilul de 9 ani cu ajutorul fraților lui

Ce pedeapsă a primit o mamă din Cluj după ce și-a omorât copilul de 9 ani cu ajutorul fraților lui

Publicat pe 23.09.2020 la 13:16 Actualizat pe 02.10.2020 la 21:57

Femeia din Cluj care şi-a omorât copilul de 9 ani în bătaie va plăti pentru fapta sa timp de 23 de ani şi 3 luni, perioada pe care o va petrece în închisoare conform deciziei Tribunalului Cluj. Clujanca și-a bătut băiatul cu o coadă de mătură şi i-a pus pe fraţii lui să-l bată fără milă până cînd acesta și-a dat ultima suflare.

  • A fost condamnată la 23 de ani de închisoare
  • Își bătea copiii pentru că a fost bătută în orfelinat

Sonia Maria Alb a fost condamnată de Tribunalul Cluj la 23 de ani şi trei luni de închisoare pentru violenţă în familie sub forma omorului calificat, violenţă în familie sub forma lovirii, în modalitatea participaţiei improprii şi relele tratamente aplicate minorului. Hotărârea instanţei poate fi atacată cu recurs.

Din 7 iulie 2019, femeia se află în arest preventiv, iar această perioadă de peste un an îi va fi scăzută din pedeapsa finală. Totodată, inculpata va trebui să plătească 8.000 de euro Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj și alți 8.000 de euro Spitaluluil Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca.

În 6 iulie 2019, Luca a fost bătut până la moarte de mama și frații lui, în locuinţa socială în care aceaștia locuiau. Necropsia a arătat că moartea a survenit din cauza loviturilor primite pe 80% din corp.

Mama ucigașă și-a învățat copiii să se bată pentru că ea a fost crescută în orfelinat, unde ar fi fost bătută la rândul ei:
„De altfel, acest comportament al inculpatei era unul obişnuit, potrivit declaraţiei sale, îi mai lovea pe copiii săi, dar de cele mai multe ori îşi punea copiii să se bată între ei, îi încuraja în acest sens, motivând că şi ea, la rândul ei, a fost bătută crescând la casa de copii”, se arată în hotărârea instanței.

Femeia şi-a recunoscut fapta și a declarat că dorește să meargă în penitenciar.

În articolul
Ce pedeapsă a primit o mamă din Cluj după ce și-a omorât copilul de 9 ani cu ajutorul fraților lui
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Andrei Beleuț de la Mireasa, bârfit de colegii din casă! Concurentul s-a arătat foarte deranjat: „Unde te crezi aici?”
Emisiuni TV • la 15:11
Andrei Beleuț de la Mireasa, bârfit de colegii din casă! Concurentul s-a arătat foarte deranjat: „Unde te crezi aici?”
  • Andrei Beleuț, criticat de colegii din casa Mireasa
  • Cum a reacționat când a aflat
Durerea cu care trăiește Loredana Chivu. Concurenta de la Asia Express și-a pierdut tatăl la 18 ani
Showbiz intern • la 14:45
Durerea cu care trăiește Loredana Chivu. Concurenta de la Asia Express și-a pierdut tatăl la 18 ani
  • Loredana Chivu și-a pierdut tatăl la 18 ani
  • Bărbatul a recurs la un gest extrem
Cartofi crocanți la exterior și moi la interior. Trucul care face diferența
Retete • la 14:29
Cartofi crocanți la exterior și moi la interior. Trucul care face diferența
  • Ce să faci pentru a obține niște cartofi crocanți la exterior și moi la interior
  • Ingredientul simplu de care ai nevoie
Noul sezon Chefi la cuțite începe la Antena 1 și pe AntenaPLAY din 15 noiembrie!
Emisiuni TV • la 13:58
Noul sezon Chefi la cuțite începe la Antena 1 și pe AntenaPLAY din 15 noiembrie!
  • Mai sunt mai puțin de trei săptămâni până când Irina Fodor va da startul noului sezon Chefi la cuțite
  • Marea premieră va fi difuzată de Antena 1 și AntenaPLAY pe 15 noiembrie
VEZI MAI MULT
Recomandări
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
recomandare pe observatornews.ro

Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
recomandare pe as.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Doar lapte și miere în Guvern. Cât câștigă Luca Niculescu pe lună și cât iau consilierii săi. E viață să fii bugetar în Cancelaria Prim-Ministrului
Romania TV
Doar lapte și miere în Guvern. Cât câștigă Luca Niculescu pe lună și cât iau consilierii săi. E viață să fii bugetar în Cancelaria Prim-Ministrului
Cum arată și cât costă cazarea Ioanei Grama din vacanța din Dolomiți, care a fost un cadou pentru fetița ei. Ea a ales un hotel celebru și a plătit o avere / GALERIE FOTO + VIDEO
Romania TV
Cum arată și cât costă cazarea Ioanei Grama din vacanța din Dolomiți, care a fost un cadou pentru fetița ei. Ea a ales un hotel celebru și a plătit o avere / GALERIE FOTO + VIDEO
Surse: USR l-a angajat pe Dominic Fritz la partid. Ce salariu va încasa
recomandare pe antena3.ro
Surse: USR l-a angajat pe Dominic Fritz la partid. Ce salariu va încasa
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
recomandare pe antena3.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
Rumen Radev acuză România că a provocat Rusia să lanseze ultimele atacuri cu drone din Marea Neagră
recomandare pe antena3.ro
Rumen Radev acuză România că a provocat Rusia să lanseze ultimele atacuri cu drone din Marea Neagră
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
recomandare pe Jurnalul.ro
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Bianca Drăgușanu, blocată în Dubai! Ce probleme cu legea ar fi avut vedeta și cum a ajuns să riște o amendă uriașă
recomandare pe a1.ro
Bianca Drăgușanu, blocată în Dubai! Ce probleme cu legea ar fi avut vedeta și cum a ajuns să riște o amendă uriașă
Close