Un cioban din Brăila a murit cu oaia în mână, după ce a fost lovit de fulger
Publicat pe 25.05.2019 la 12:55 Actualizat pe 25.05.2019 la 13:02
Proprietarul unei stâne din localitatea brăileană Însurăţei, un bărbat de 42 de ani, s-a stins din viaţă după ce a fost lovit de fulger în timpul furtunii de vineri seară. Oaia pe care o ţinea în mâini, de asemenea, a murit.

Bărbatul de 42 de ani se afla pe un câmp, între localităţile Însurăţei şi Zăvoaia, când a fost lovit de fulger. Ciobanul se pregătea să mulgă oile în acel moment, iar cea pe care o ţinea în mâini a decedat în acelaşi timp.
Ceilalți angajați au încercat să-l atingă, pentru a vedea dacă mai trăiește, însă s-au retras imediat cum au simțit că încărcătura electrică a victimei îi pătrunde și pe ei. La fața locului a sosit un echipaj medical, însă tot ce a putut face a fost să constate decesul, potrivit obiectivbr.ro.
Trupul neînsuflețit al brăileanului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală.
A.O.