Homepage » Actualitate » Stiri interne » Clinica la care a fost tratat Petrică Mâțu Stoian ar putea fi suspendată sau închisă: „Controlul este în desfășurare”

Clinica la care a fost tratat Petrică Mâțu Stoian ar putea fi suspendată sau închisă: „Controlul este în desfășurare”

Publicat pe 11.11.2021 la 23:42 Actualizat pe 11.11.2021 la 23:57

Clinica la care a fost internat Petrică Mâțu Stoian urmează să fie inspectată de oamenii legii, iar dacă vor fi descoperite nereguli, aceasta va fi închisă sau suspendată. Cercetătorii se ocupă de verificarea competențelor personalului medical care l-a tratat pe interpret. Ei vor afla dacă s-a ținut cont de protocoalele medicale.

Clinica la care a fost tratat Petrică Mâțu Stoian ar putea fi suspendată sau închisă: „Controlul este în desfășurare”

Clinica la care a fost tratat Petrică Mâțu Stoian ar putea fi suspendată sau închisă

Arhivă

  • Clinica ar putea fi suspendată sau închisă.
  • Polițiștii au deschis mai multe anchete.

Moartea lui Petrică Mâțu Stoian a afectat întreaga țară. Oamenii legii au deschis mai multe anchete, iar Ministerul Sănătății va realiza o inspecție la clinica unde a fost tratat îndrăgitul interpret de muzică populară.

Potrvit Antena 3, această clinică este aceeași pe care autoritățile statului au inaugurat-o în urmă cu un an. În cazul decesului lui Petrică Mâțu Stoian, polițiștii au deschis mai multe anchete. Una solicitată de Ministerul Sănătății, DSP Caraș-Severin, iar alta a Colegiului Medicilor din Caraș-Severin. Dan Milos, director DSP, a mărturisit că dacă vor fi descoperite nereguli la clinica respectivă, aceasta va fi suspendată sau închisă.

„Controlul este în desfășurare și încă nu avem un raport preliminar. Nu este aplicată o măsura complemetară cu privire la suspendarea activității, dar dacă cei de la DSP constată nereguli, suspendăm sau închidem clinica”, a declarat Dan Milos.

Cercetătorii se ocupă de verificarea competențelor personalului medical care l-a tratat pe interpret. Aceștia vor afla dacă s-a ținut cont de protocoalele medicale.

În articolul
Clinica la care a fost tratat Petrică Mâțu Stoian ar putea fi suspendată sau închisă: „Controlul este în desfășurare”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Incendiu puternic la un bloc cu patru etaje. 15 persoane au ajuns de urgență la spital
Stiri internationale • ieri la 23:51
Incendiu puternic la un bloc cu patru etaje. 15 persoane au ajuns de urgență la spital
  • Un bloc cu patru etaje a luat foc
  • Sunt 15 victime
Două nave ar fi fost lovite de dronă în apropiere de portul Sulina. Reacția MApN
Stiri interne • ieri la 23:21
Două nave ar fi fost lovite de dronă în apropiere de portul Sulina. Reacția MApN
  • Două nave ar fi fost lovite de dronă
  • Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Eduard Vlădescu de la Insula Iubirii a dezvăluit ce relație are, de fapt, cu Narcis Bujor: ”Nu a existat niciun conflict”
Showbiz intern • ieri la 22:53
Eduard Vlădescu de la Insula Iubirii a dezvăluit ce relație are, de fapt, cu Narcis Bujor: ”Nu a existat niciun conflict”
  • Eduard Vlădescu a clarificat lucrurile
  • Ispita a vorbit despre Narcis Bujor
Claudia Pătrășcanu a criticat-o pe sora lui Gabi Bădălău, în conflictul pentru fiul cel mic: ”Vă jucați cu mintea acestui copil”
Showbiz intern • ieri la 22:18
Claudia Pătrășcanu a criticat-o pe sora lui Gabi Bădălău, în conflictul pentru fiul cel mic: ”Vă jucați cu mintea acestui copil”
  • Claudia Pătrășcanu a făcut noi acuzații
  • Ce a revoltat-o pe artistă
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV

Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!

​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro

A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari

Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”

Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro

Close