Băiat de 13 ani din Deva, mușcat de o viperă, chiar în fața blocului
Publicat pe 19.07.2019 la 11:37 Actualizat pe 19.07.2019 la 11:39
Un copil, în vârstă de 13 ani, din Deva, a ajuns de urgență pe mâna medicilor, după ce a fost mușcat de o viperă. Minorul se juca în fața blocului, alături de mai mulți prieteni.
Un copil, în vârstă de 13 ani, din Deva, a ajuns de urgență pe mâna medicilor, după ce a fost mușcat de o viperă. Minorul se juca în fața blocului, alături de mai mulți prieteni.
Copilul a urcat în apartament și i-a povestit mamei sale ce s-a întâmplat, iar femeia a luat imediat decizia de a-l duce la spital, fiind conștientă că este vorba despre un șarpe periculos.
"Am mers la Urgență din Deva, unde i-au făcut ser antiviperin și, după aproximativ o oră, ne-au trimis la Timișoara, cu ambulanță cu medic. Pe drum a avut frisoane, iar mâna i se umflase foarte tare. La Timișoara am mers tot la urgență, unde i-au făcut mai multe analize, i-au dat perfuzii și ne-au transferat pe secția de Chirurgie.", a declarat mama copilului pentru ziardehunedoara.ro.
A.C.