Criminalul care a îngrozit România i-a făcut K.O. pe gardieni / Face legea în puşcărie

De Redactia Spynews.ro. Publicat pe 19.10.2019 la 23:50 Actualizat pe 19.10.2019 la 23:38

Unul dintre cei mai sadici criminali din România, care a feliat un om, a ajuns să facă legea în puşcărie, umilindu-i pe gardieni în ultimul hal.

Unul dintre cei mai sadici criminali din România, care a feliat un om, a ajuns să facă legea în puşcărie, umilindu-i pe gardieni în ultimul hal.

Sergiu Florea, supranumit „Studentul criminal”, care, împreună cu fosta iubită, Carmen Bejan, a ucis şi tranşat un om, le-a dat o lecţie de Drept ofiţerilor care conduc Penitenciarul de Maximă Siguranţă Arad. Profitând de faptul că a executat o mare mare din pedeapsă, criminalul i-a solicitat judecătorului delegat să ispăşească restul în regim semideschis, iar magistratul i-a aprobat pe loc cererea. Îngrijoraţi că asasinul ar putea profita de doza de libertate pentru a săvârşi alte fapte, inclusiv pentru a evada, gardienii au contestat decizia magistratului la Judecătoria Arad, însă au avut parte de o surpriză: instanţa a menţinut decizia judecătorului şi a constatat că asasinul are dreptul să beneficieze de un regim de detenţie mai blând.

„În temeiul art. 40 alin. 18 -22 din Legea 254/2013 respinge contestaţia formulată de petentul Penitenciarul Arad şi menţine în totalitate încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate nr. 582/20.08.2019, de la Penitenciarul Arad, emis în dosarul nr. 568/2019, cu referire la intimatul Florea Raul Sergiu, aflat în PRMS Arad. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă”, au decis judecătorii.

Sergiu Florea este condamnat la 20 de ani de închisoare după ce, în august 2009, a ucis şi tranşat un bărbat de 65 de ani, într-un cămin al Facultăţii de Medicină din Timişoara. Fosta lui iubită, complice la crimă, Carmen Bejan (foto sus), s-a căsătorit în puşcărie, în 2012, cu un bărbat care ispăşea pe atunci o pedeapsă pentru trafic de droguri. Trei ani mai târziu s-a însurat şi Sergiu Florea, cu o tânără cunoscută pe Internet, din puşcăria de maximă siguranţă.

În articolul

Criminalul care a îngrozit România i-a făcut K.O. pe gardieni / Face legea în puşcărie

:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Telefonul lui Dincă, folosit în continuare! Cine sună de pe numărul „monstrului din Caracal”, zi de zi
Stiri interne • la 11:55
Telefonul lui Dincă, folosit în continuare! Cine sună de pe numărul „monstrului din Caracal”, zi de zi
  • Cartela lui Dincă este încă folosită.
  • Un apelant misterios îl sună zilnic pe fiul lui Dincă.
Margherita de la Clejani, a comis-o din nou! În ce ipostază scandaloasă a fost surprinsă în miez de noapte / FOTO
Showbiz intern • la 11:49
Margherita de la Clejani, a comis-o din nou! În ce ipostază scandaloasă a fost surprinsă în miez de noapte / FOTO
  • Margherita d ela Clejani a comis-o din nou
  • Fiica Clejanilor s-a urcat pe un monument național pentru a-și face o poză
  • Fanii au fost scandalizați
Pe Tavi Clonda îl știi, dar ai văzut-o pe sora lui? Mesajul emoționant postat de artist / FOTO
Showbiz intern • la 11:22
Pe Tavi Clonda îl știi, dar ai văzut-o pe sora lui? Mesajul emoționant postat de artist / FOTO
  • Tavi Clonda i-a urat „la mulți ani” surorii sale.
  • Cine este Andreea și cum arată?
Iubita lui Donald Trump Jr. are coronavirus! În ce stare este Președintele Americii
Showbiz international • la 10:53
Iubita lui Donald Trump Jr. are coronavirus! În ce stare este Președintele Americii
  • Iubita lui Donald Trump Jr. are coronavirus
  • Femeia a fost izolată, deși nu are simptome, și nu va mai participa la celebrarea zilei Americii
  • Președintele și fiul său nu au fost infectați
Gemene nou-născute, ucise de labradorul gelos al familiei. Părinții sunt în stare de șoc
Stiri internationale • la 10:51
Gemene nou-născute, ucise de labradorul gelos al familiei. Părinții sunt în stare de șoc
  • Două fetițe gemene au fost ucise de câinele gelos.
  • Mama a fost alertată de strigătele bebelușelor.
  • Copilele aveau numai 26 de zile.
Tânăr din Iași dat dispărut, găsit spânzurat într-o pădure: „Povestea sa de viață, cel puțin amară”
Stiri interne • la 10:28
Tânăr din Iași dat dispărut, găsit spânzurat într-o pădure: „Povestea sa de viață, cel puțin amară”
  • Un tânăr din Iași a fost dat dispărut
  • Băiatul a fost descoperit spânzurat într-o pădure
  • Nu a lăsat nici un bilet de adio
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe a1.ro
10.000 de morți din cauza coronavirusului, în România, la 1 octombrie. Experții, previziuni sumbre: ”Rata de dublare se va accelera înfiorător!”
recomandare pe a1.ro
Toate calculele, date peste cap! Când ar fi apărut, de fapt, COVID-19 în România?! Ce crede minstrul Sănătății despre noua ipoteză
recomandare pe antena3.ro
Româncă din diaspora, mesaj dur: „Nu plătim prețul relaxării! Trăim într-o țară în care cuvântul „reguli” provoacă repulsie”
recomandare pe antena3.ro
Pericolul la care te expui când bei apă cu lămâie. E un cocktail de microbi. Cum explică cercetătorii
recomandare pe observator.tv
Tânără lovită pe trecere în Bistrița-Năsăud
recomandare pe observator.tv
Rudele unui bărbat mort la Suceava, infectat cu coronavirus, au deschis coşciugul ca să-i facă "o înmormântare ca la carte"
recomandare pe playtech.ro
Dicționarul viselor. Ce înseamnă, de fapt, când visezi că ți-ai cumpărat o casă
recomandare pe playtech.ro
Șoc TOTAL! Campioana țării a ajuns pe străzi, apoi și-a vândut trupul
recomandare pe redactia.ro
Dacă ați spart ceva in magazin, nu va grăbiți sa platiti! Când o să vă ceară banii, să faceți asa:
recomandare pe redactia.ro
Ce salariu are un PREOT în România. Suma este uriașă
recomandare pe antenastars.ro
Săptămână groaznică pentru aceşti nativi. Totul le merge prost
recomandare pe antenastars.ro
Mihaela Rădulescu, goală pe plajă. Iubita lui Felix s-a pozat în toată splendoarea
recomandare pe romaniatv.net
Lidia Buble, ipostaze super-sexy la filmările pentru noul videoclip
recomandare pe romaniatv.net
O nouă TAXĂ pentru români. Guvernul pregăteşte proiectul pentru aprobare
recomandare pe romaniatv.net
Selly a trecut cu brio de BAC. Dar n-o să-ţi vină să crezi ce a făcut fiul lui Cristi Borcea
recomandare pe bzi.ro
Andreea Marin, mesaj de dragoste pentru iubitul ei. „Ce altă fericire să vrei?”
recomandare pe bzi.ro
Bilanț coronavirus 2 iulie 2020. Câte cazuri noi a înregistrat România, în ultimele 24 de zile
recomandare pe clair.ro
Andreea Raicu dă cărțile pe față, fără jenă: „Eu am nevoie de…”
recomandare pe clair.ro
Zodiacul chinezesc în luna Iulie
recomandare pe divahair.ro
Ce soră frumoasă are Mircea Badea, WOW! Cum arată și cu ce se ocupă sora controversatului prezentator TV
recomandare pe divahair.ro
Avertismentul controversat al unui celebru medic român: purtatul măștii poate duce la lipsă de aer!