Homepage » Actualitate » Stiri interne » Cum vor funcționa restaurantele începând de mâine. Documentul oficial a fost emis de autorități

Cum vor funcționa restaurantele începând de mâine. Documentul oficial a fost emis de autorități

Publicat pe 14.05.2021 la 23:19 Actualizat pe 14.05.2021 la 23:19

De mâine, mai multe estricții se vor ridica, grație numărului mic de infecătri și a vaccinărilor efectuate în număr cât mai mare. Restaurantele vor avea un alt program odată cu relaxările, iar documentul oficial emis de autorități explică în ce fel vor funcționa acestea.

  • Restaurantele vor avea program prelungit de mâine
  • Câți clienți vor putea lua masa simultan
  • Noile reglementări au fost avizate de CNSU

Guvernul a decis ridicarea mai multor restricții, printre care portul măștii de protecție numai în spații închise, eliminarea restricției privind circulația pe timpul nopții, dar și programul funcționării restaurantelor și al cluburilor. De mâine, localurile vor avea un program prelungit, putând funcționa în intervalul 05:00-24:00.

Capacitata la care se va putea menține un restaurant în ceea ce privește clienții va rămâne la 50%, dacă incidența rămâne sub 3 la mia de locuitori. Din data de 1 iunie, capacitatea se va putea mări până la 70% dacă numărul de infectăi se va menține la fel de limitat sau chiar va scădea și mai mult. Mai mult, capacitatea de 100% se va putea atinge chiar și de la 1 iulie, dacă procesul vaccinării populației va continua să meargă atât de bine ca până acum.

Noile relaxări care vor intra de mâine în vigoare

Există și alte reglementări privind ieșirile la restaurant. Administratorii localurilor va putea permite accesul mai multor persoane în grup doar în baz unei dovezi de vaccinare, fiind necesară o perioadă de 10 zile de la efectuarea rapelului. Toate aceste noi reglementări au fost avizate de CNSU și urmează să fie adăgate și în Monitorul Oficial.

Nu este singurul lucru de care românii se vor bucura în următoarea perioadă. Se vor relua și spectacolele începând de mâine, 15 mai. Activitățile culturale, artistice și de divertisment vor putea fi organizate în spațiu liber cu participarea a cel puțin 500 de persoane, dar se va ține cont de asigurarea unui spațiu suficient de mare pentru a se menține distanța de 2 metri între spectatori.

Cu cât incidența va scădea, cu atât capacitatea se va mări la fel ca în cazul restaurantelor și cluburilor, nunților, botezurilor și altor petreceri private.

Citește și: Starea de alertă se va prelungi, a anunțat Ludovic Orban. Adunările publice și manifestațiile vor fi permise

În articolul
Cum vor funcționa restaurantele începând de mâine. Documentul oficial a fost emis de autorități
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cod galben de inundații în România! În ce județe e valabilă avertizarea
Meteo • la 16:48
Cod galben de inundații în România! În ce județe e valabilă avertizarea
  • Unde va fi Cod galben de inundații
  • Anunțul hidrologilor
Codruța Filip a împlinit 31 de ani. Ci e i-a fost alături cu această ocazie specială: ”Sunt recunoscătoare”
Showbiz intern • la 16:36
Codruța Filip a împlinit 31 de ani. Ci e i-a fost alături cu această ocazie specială: ”Sunt recunoscătoare”
  • Codruț Filip și-a sărbătorit ziua de naștere
  • Cântăreața a avut parte de o surpriză
Țara din Europa în care aplicația TikTok va fi interzisă. Ce s-a întâmplat
Stiri internationale • la 16:21
Țara din Europa în care aplicația TikTok va fi interzisă. Ce s-a întâmplat
  • Unde se interzice TikTok
  • Care este motivul
Rețetă de mâncărică de gutui reinterpretată. De ce ingrediente vei avea nevoie
Emisiuni TV • la 16:05
Rețetă de mâncărică de gutui reinterpretată. De ce ingrediente vei avea nevoie
  • Chef Horia Manea propune o nouă variantă de meniu complet
  • Rețeta pas cu pas
VEZI MAI MULT
Recomandări
Şoferul român de TIR va fi eliberat de poliţia bulgară. Mărturia făcută în faţa procurorilor
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Romania TV
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Nicuşor Dan i-a semnat demisia. Decretul este la Monitorul Oficial
Romania TV
Nicuşor Dan i-a semnat demisia. Decretul este la Monitorul Oficial
Furtuna Charles traversează Europa și se îndreaptă spre România. Rafale de 140 km/h și cod roșu de ploi torențiale în mai multe țări
recomandare pe antena3.ro
Furtuna Charles traversează Europa și se îndreaptă spre România. Rafale de 140 km/h și cod roșu de ploi torențiale în mai multe țări
Norvegia caută angajați în România. Sunt, în total, 31.252 de locuri de muncă disponibile în țară și în Europa
recomandare pe antena3.ro
Norvegia caută angajați în România. Sunt, în total, 31.252 de locuri de muncă disponibile în țară și în Europa
Casa de doar 92 de centimetri lățime, cu tot ce trebuie în ea, este cea mai îngustă din lume și este în Varșovia. Cum arată în interior
recomandare pe antena3.ro
Casa de doar 92 de centimetri lățime, cu tot ce trebuie în ea, este cea mai îngustă din lume și este în Varșovia. Cum arată în interior
Cum au contribuit Damen, Rheinmetall și Ministerul Economiei la distrugerea șantierului naval de la Mangalia
recomandare pe Jurnalul.ro
Cum au contribuit Damen, Rheinmetall și Ministerul Economiei la distrugerea șantierului naval de la Mangalia
Finala Asia Express 2026. Ce spuneau Valerie Lungu, Alex Gîlcă, Gabi Torje și Alin Alexuc înainte să plece pe Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro
Finala Asia Express 2026. Ce spuneau Valerie Lungu, Alex Gîlcă, Gabi Torje și Alin Alexuc înainte să plece pe Drumul Mătăsii
Close