ÎNTREBAREA ZILEI: De ce exclamăm „Au!” atunci când ne lovim?
Publicat pe 29.05.2019 la 20:00 Actualizat pe 29.05.2019 la 20:04
Toţi oamenii, atunci când se lovesc, exclamă un sincer "Au!". Deşi faptul că ne văităm în urma unei mici accidentări vine de la sine, totul are o explicaţie.
Toţi oamenii, atunci când se lovesc, exclamă un sincer "Au!". Deşi faptul că ne văităm în urma unei mici accidentări vine de la sine, totul are o explicaţie.
Oamenii de ştiinţă au afirmat faptul că văitătura este o moştenire. Nu, nu e o glumă! Oamenii primitivi ar fi fost primii care au folosit această intejecţie, într-un fel sau altul, pentru a-şi avertiza semenii de existenţa unui pericol, potrivit shtiu.ro.
Astfel, dacă un om întâlnea un animal sălbatic, spre exemplu, apela la un sunet scurt pentru a le comunica acest lucru şi celorlalţi. De asemenea, cercetătorii mai spun că această intejecţie ne face să ne distrăm atenţia de la lovitură, pentru puţin timp.
A.O.