Dosar penal după ce procuroarea Maria Pițurcă a luat-o pe Sorina, fetița din Baia de Aramă

Dosar penal după ce procuroarea Maria Pițurcă a luat-o pe Sorina, fetița din Baia de Aramă © Arhivă

Luni dimineață, procurorul general interimar al României, Bogdan Licu, a anunțat deschiderea unui dosar penal, în cazul descinderii în forță la casa Sorinei, fetița din Baia de Aramă.

După ce, vineri, au fost răspândite imagini cu intervenția extrem de bizară și controversată la casa Sorinei, Secția pentru investigarea infracțiunilor din Justiție a deschis un dosar penal. Acesta are ca obiect „cercetarea împrejurărilor” prezentate de mass-media.

„Vreau să încep prin a vă asigura că, în calitate de procuror, și, cu atât mai mult, de procuror general, nu tolerez abuzuri și nu voi acoperi greșeli. Datoria mea, ca procuror general, este de a mă asigura că Ministerul Public își îndeplinește rolul constituțional, inclusiv protecția minorilor”, a declarat Bogdan Licu.

Scrisoarea emoţionantă a fetiţei din Baia de Aramă

Cu o zi înainte de ziua ei de naştere, pe 24 aprilie, Sorina şi-a aşternut gândurile pe hârtie, acolo unde a scris clar şi răspicat dorinţa ei. Aceea de a rămâne alături de oamenii care au făcut-o mare. Ba chiar mai mult, Sorina a solicitat autorităţilor să fie audiată, pentru a preciza exact ceea ce îşi doreşt să se întâmple cu viitorulei.

„Mâine, pe data de 25 aprilie, este ziua mea. Fac 8 ani, iar eu nu îmi doresc decât să rămân cu mami, tati, surioara mea şi fraţii mei mai mari. Nu vreau să plec în America. Eu vreau să fiu audită de autorităţile statului român. Sunt mare şi ştiu ce îmi doresc, Sorina”, este scrisoarea emoţionantă transmisă de micuţă.

A.P.


facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
Antena3

Mai mult 

DivaHair.ro
Clair.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro