Homepage » Actualitate » Stiri interne » Emil Gânj a ajuns în vizorul FBI! Unde s-ar putea ascunde criminalul din Mureș

Emil Gânj a ajuns în vizorul FBI! Unde s-ar putea ascunde criminalul din Mureș

De Elena Boruz.
Publicat pe 19.01.2026 la 15:52 Actualizat pe 19.01.2026 la 15:52

Au trecut mai bine de șase luni de la crima oribilă pe care Emil Gânj a comis-o. Acesta este de negăsit și oricâte încercări de identificare a individului au avut autoritățile, niciuna nu a dat roade. Au apărut noi informații, cu privire la locul în care s-ar putea afla, în prezent. Iată despre ce este vorba!

Emil Gânj, criminalul Andei

Emil Gânj a ajuns în vizorul FBI!

Facebook

  • Noi detalii despre Emil Gânj
  • Unde s-ar putea ascunde ucigașul Andei

Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, a pus România pe jar, după ce a ucis-o cu sânge rece pe cea care în trecut îi fusese parteneră. Acesta i-a luat viața Andei din Mureș, mama unui băiețel, și ulterior a incendiat casa în care se afla.

Potrivit celor mai noi informații apărute, pentru a-l găsi pe ucigaș, agenții Biroului Federal de Investigații (FBI) s-ar fi alăturat cazului.

Emil Gânj a ajuns în vizorul FBI! Unde s-ar putea ascunde criminalul din Mureș

O publicație maghiară a lansat informații conform cărora agenții americani au intrat pe fir pentru a-l captura pe Emil Gânj. De jumătate de an, acesta sfidează poliția și, deși în acest moment se află pe lista celor mai căutați criminali din lume, urmele sale sunt aproape invizibile.

Nu este exclusă posibilitatea ca el să fi avut un plan foarte bine pus la punct, înainte de comiterea crimei. Oamenii legii suspectează că și-ar fi făcut diverse ascunzători și provizii pentru a putea supraviețui.

Pe lista variantelor unde s-ar putea ascunde se află tunelurile construite în timpul celui de-al Doilea Răzoi Mondial. De asemenea, pivnițele sau casele părăsite sunt și ele niște opțiuni luate în calcul.

Faptul că FBI s-a alăturat agenților români denotă că Emil Gânj este un infractor extrem de periculos. Amintim că Emil Gânj avea antecedente penale, iar în prezent este cercetat pentru omor calificat, distrugere, profanare de cadavre, violare de domiciliu, şi încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

Ce recompensă se oferă pentru orice informație ajutătoare

De asemenea, conform datelor, nu mai puțin de 5.000 de euro vor fi oferiți persoanelor care pot ajuta în vreun fel la capturarea individului. Orice informație reală poate fi utilă în ancheta care se află în plină desfășurare.

Anda, tânăra ucisă, a lăsat în urmă un băiețel de doar șapte ani. Acesta îi simte lipsa mamei sale pe zi ce trece, din ce în ce mai mult, însă nimic nu o mai poate readuce la viață pe tânără.

În luna decembrie, fiul Andei, Alessio, și-a sărbătorit ziua de naștere. A fost prima aniversare când micuțul nu a avut-o alături pe cea care i-a dat viață.

În prezent, Alessio se află în grija bunicii sale materne, care își plânge fiica în fiecare zi, deoarece durerea provocată de moartea propriului copil nu poate fi stinsă cu absolut nimic.

Citește și: Fiul Andei, tânăra ucisă de Emil Gânj, prima aniversare fără mama lui. Au trecut cinci luni de la tragedie

În articolul
Emil Gânj a ajuns în vizorul FBI! Unde s-ar putea ascunde criminalul din Mureș
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Hello Chef se întoarce cu sezonul 11, sâmbătă, 14 februarie, de la ora 14:15, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY
Emisiuni TV • la 10:32
Hello Chef se întoarce cu sezonul 11, sâmbătă, 14 februarie, de la ora 14:15, la Antena 1 şi pe AntenaPLAY
  • Emisiunea culinară care transformă fiecare preparat într-o adevărată poveste, Hello Chef, se întoarce cu sezonul 11
  • Chef Roxana Blenche și chef Samuel le Torriellec îi invită pe cei din fața micilor ecrane
Scene halucinante într-un bloc din Constanța! Trei polițiști au fost bătuți crunt de un bărbat cu probleme psihice
Stiri interne • la 10:28
Scene halucinante într-un bloc din Constanța! Trei polițiști au fost bătuți crunt de un bărbat cu probleme psihice
  • Trei polițiști au fost bătuți de un bărbat
  • Scena violentă din scara de bloc a fost filmată
Cântărețul de muzică populară Marian Medregoniu va ajunge în fața judecătorilor din Târgu Jiu! A fost acuzat că ar fi șantajat o artistă
Showbiz intern • la 10:16
Cântărețul de muzică populară Marian Medregoniu va ajunge în fața judecătorilor din Târgu Jiu! A fost acuzat că ar fi șantajat o artistă
  • Marian Medregoniu, adus în Târgu Jiu cu mandat
  • Interpretul a fost acuzat de șantaj si violarea vieții private
Alertă în București! Cazurile de infecții cu gripă au explodat. Cinci oameni au murit
Stiri interne • la 09:55
Alertă în București! Cazurile de infecții cu gripă au explodat. Cinci oameni au murit
  • Cum te protejezi corect de gripă
  • Cazurile au explodat în București
Orlando Bloom, văzut de mână cu un model cu peste 20 de ani mai tânăr! Cei doi au participat la Super Bowl
Showbiz international • la 09:41
Orlando Bloom, văzut de mână cu un model cu peste 20 de ani mai tânăr! Cei doi au participat la Super Bowl
  • De cine a fost însoțit Orlando Bloom la Super Bowl
  • Modelul superb este extrem de tânăr
10 morți și 25 de răniți după un masacru la o școală! Atacatorul ar fi decedat
Stiri internationale • la 09:21
10 morți și 25 de răniți după un masacru la o școală! Atacatorul ar fi decedat
  • 10 persoane au fost ucise la o școală
  • Atacatorul a tras mai multe focuri de armă
Vezi toate știrile noi
Recomandări
La 24 de ani, Grațiela își caută job de 6 luni: 300 de aplicări, 10 interviuri, aproape niciun răspuns
recomandare pe observatornews.ro
La 24 de ani, Grațiela își caută job de 6 luni: 300 de aplicări, 10 interviuri, aproape niciun răspuns
El e românul care a făcut o avere pe bursă! A câştigat şi de peste 85 de ori suma investită. Câţi bani are acum
recomandare pe as.ro
El e românul care a făcut o avere pe bursă! A câştigat şi de peste 85 de ori suma investită. Câţi bani are acum
Nicușor Dan i-a concediat AZI. Undă de șoc la nivel înalt! Sunt schimbări MAJORE
Romania TV
Nicușor Dan i-a concediat AZI. Undă de șoc la nivel înalt! Sunt schimbări MAJORE
Medic de 33 de ani, găsit mort în cabinet. Alin s-a sinucis după ce a ajuns la spital. Era căsătorit și avea un băiețel. Soția sa este tot medic. BOALA de care suferea!
Romania TV
Medic de 33 de ani, găsit mort în cabinet. Alin s-a sinucis după ce a ajuns la spital. Era căsătorit și avea un băiețel. Soția sa este tot medic. BOALA de care suferea!
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
Vremea se răceşte din nou. Avem weekend de iarnă: România, pe ‘câmpul de luptă’ dintre două mase de aer diferite
recomandare pe playtech.ro
Vremea se răceşte din nou. Avem weekend de iarnă: România, pe ‘câmpul de luptă’ dintre două mase de aer diferite
Ce nu are voie să facă un controlor STB: de multe ori încalcă legea fără să ai habar. De ce nu te poate bloca sau legitima cu forţa
recomandare pe playtech.ro
Ce nu are voie să facă un controlor STB: de multe ori încalcă legea fără să ai habar. De ce nu te poate bloca sau legitima cu forţa
Doamne, dramatic ce se intampla cu Fulgy al Clejanilor... Ultima ora
recomandare pe redactia.ro

Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
recomandare pe Ciao.ro
Horoscop 2026 cu Marian Golea. Patru zodii renasc și își schimbă destinul. Previziuni complete pentru toate semnele zodiacale
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
recomandare pe bzi.ro
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
recomandare pe dailybusiness.ro
Cât costă cu adevărat un zbor low-cost. Taxele suplimentare pot dubla prețul biletului
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
recomandare pe dailybusiness.ro
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
4 zodii își vor atinge toate obiectivele în 2026
recomandare pe Jurnalul.ro
4 zodii își vor atinge toate obiectivele în 2026
Cadoul în valoare de 18.000 de euro pe care Sandra Izbașa i l-a oferit lui Răzvan Bănică. Cum arată obiectul de lux
recomandare pe a1.ro
Cadoul în valoare de 18.000 de euro pe care Sandra Izbașa i l-a oferit lui Răzvan Bănică. Cum arată obiectul de lux
Close