O femeie a căzut de la etaj, în timp ce încerca să ude florile!
Publicat pe 01.07.2019 la 14:11 Actualizat pe 01.07.2019 la 14:29
Şi udatul florilor poate fi periculos, atunci când o faci la înălţime. O femeie din Constanţa s-a convins, astăzi, de acest lucru, însă era să plătească un preţ prea mare: viaţa.
Şi udatul florilor poate fi periculos, atunci când o faci la înălţime. O femeie din Constanţa s-a convins, astăzi, de acest lucru, însă era să plătească un preţ prea mare: viaţa.
Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa a fost solicitat pe strada Făgetului, din municipiului Constanţa. La faţa locului, medicii au găsit-o pe femeia în vârstă de 52 de ani, cu multiple traumatisme, dar în stare conştientă.
Din primele informaţii, se pare că femeia uda florile şi s-a aplecat foarte mult pentru a nu cumva omite vreuna. Din păcate, aceasta s-a întins prea mult, şi-a pierdut echilibrul şi a picat în gol.
Femeia, care a suferit leziuni la nivelul membrelor inferioare şi superioare, precum şi torace, a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
M.C.