Gest șocant în Dolj! Un bărbat și-a îmbrățișat mama și a sărit cu ea în fântână
Publicat pe 05.06.2019 la 22:35 Actualizat pe 05.06.2019 la 22:53
Scene incredibile au avut loc într-o localitate din Dolj. Un bărbat în vârstă de 38 de ani și-a luat mama în brațe, după care s-a aruncat cu ea într-o fântână fără apă, adâncă de cinci metri.
Scene incredibile au avut loc într-o localitate din Dolj. Un bărbat în vârstă de 38 de ani și-a luat mama în brațe, după care s-a aruncat cu ea într-o fântână fără apă, adâncă de cinci metri.
Incidentul a avut loc miercuri seara, în localitatea Bistreț, Dolj. Pompierii au fost solicitați să intervină, după ce au fost anunțați că o femeie ar fi căzut într-o fântână, potrivit News.ro.
Ajunși la fața locului, echipajul a găsit două persoane într-o fântână fără apă. Ambele victime erau conștiente, iar pompierii i-au scos cu scara și cordițele.
Femeia, de 68 de ani, și fiul ei au fost duși la spital pentru îngrijiri.
Se pare că bărbatul era bine cunoscut cu afecțiuni psihice, iar între el și mama lui ar fi avut loc o altercație, înainte de incident.
A.P.