S-au înfipt cu maşina într-un copac! Patru persoane au ajuns la spital
Publicat pe 18.05.2019 la 09:50 Actualizat pe 18.05.2019 la 09:55
Patru persoane au fost rănite, în această dimineaţă, în Valea Bujorului, judeţul Giurgiu, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului.
Patru persoane au fost rănite, în această dimineaţă, în Valea Bujorului, judeţul Giurgiu, după ce autoturismul în care se aflau s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului.
Treziţi din somn de bubuitură, martorii au sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la locul accidentului s-au deplasat medicii SMURD, poliţiştii rutieri, dar şi pompierii de la Descarcerare. Trei dintre victime au fost transportate la Unitata de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Giurgiu în stare de conştienţă, în timp ce cea de-a patra a fost scoasă din maşină cu ajutorul pompierilor, în stare de inconştienţă.
Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
M.C.