Homepage » Actualitate » Stiri interne » Milionarul care teroriza fotbaliști a comis-o din nou / Detalii exclusive

Milionarul care teroriza fotbaliști a comis-o din nou / Detalii exclusive

De Narcis Voica.
Publicat pe 19.09.2020 la 23:50 Actualizat pe 19.09.2020 la 23:31

Milionarul Alin Simota, care a fost condamnat pentru că îi teroriza pe datornici, unii dintre aceștia fiind fotbaliști la echipa pe care a deținut-o, ajunge, din nou, în fața judecătorilor.

  • Alin Simota ajunge, din nou, în fața judecătorilor
  • Milionarul încearcă să scape de o pedeapsă de trei ani 
  • El a fost condamnat pentru obținerea ilegală de fonduri europene

Simota a contestat, recent, sentința în care a primit trei ani și două luni de pușcărie, pentru că a obținut fonduri europene folosind acte false. „Constată că legea penală mai favorabilă în cazul inculpatului Simota Alin o reprezintă Cod penal din 1969. Condamnă pe inculpatul Simota Alin la: 3 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de fi ales în autorităţile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcţie implicând exercițiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia de administrator, director, asociat sau membru în consiliul de administraţie al unei societăţi comerciale, pentru complicitate la infracțiunea de folosirea de documente false care a avut ca urmare obţinerea pe nedrept de fonduri europene”, este sentința atacată de milionar.

Milionarul care teroriza fotbaliști a comis-o din nou / Detalii exclusive

Fostul patron al formației Jiul Petroșani a fost condamnat și într-un dosar de crimă organizată. Conform DIICOT, „în perioada anilor 2006 - 2012, (Simota și complicii săi - n.r.) au constituit un grup infracţional organizat, specializat în comiterea unor infracţiuni de şantaj şi fapte de violenţă. Gruparea a acţionat în principal pe raza judeţului Hunedoara, unii dintre inculpaţi fiind prosperi oameni de afaceri din Valea Jiului (Alin Simota - n.r.), administrând societăţi comerciale şi finanţând activitatea unui club de fotbal, ai cărui jucători au fost şantajaţi pentru a renunţa la drepturile financiare pe care le aveau asupra clubului. Practic, inculpaţii îi obligau pe jucători să semneze convenţii nereale prin care se reziliau de comun acord contractele dintre clubul din Petroşani şi aceştia, părţile nemaiavând pretenţii una faţă de cealaltă începând cu data convenţiei de reziliere. Grupul organizat era structurat în paliere de comandă şi execuţie, specializat în şantaje, sechestrări de persoane, bătăi la comandă (cele 16 persoane vătămate având nevoie de 60 - 100 zile îngrijiri medicale), cămătărie, iar activităţile acestuia au fost favorizate şi de către ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul I.P.J. Hunedoara”.

Milionarul care teroriza fotbaliști a comis-o din nou / Detalii exclusive

Mai mult, începând cu anul 2008, membrii grupării au fost implicaţi şi în comiterea mai multor infracţiuni de înşelăciune în dauna unor firme de asigurări, fiind ajutați de complici angajaţi în sistem. Prejudiciul creat astfel a fost de 400.000 de lei şi 100.000 euro. „Cu privire la activităţile de cămătărie, arătăm că împrumuturile erau acordate cu o anumită dobândă lunară sau săptămânală, până la 20 %. În general, nu se prevedea un termen de restituire, condiţia fiind ca împrumutatul să plătească lunar dobânda (ex. la 10.000 euro trebuia să plătească 1.000 euro pe lună), iar la final, să dea suma împrumutată integral. În cazul în care datornicii nu plăteau dobânzile solicitate, asupra lor se exercitau acte de violenţă verbală şi fizică, fiind deposedaţi de bunuri mobile sau imobile şi sume de bani, sau trimişi forţat la muncă, în Libia”, a mai precizat DIICOT.

Citește și: Veste incredibilă pentru „Bonnie & Clyde de România” / Ce se întâmplă cu dosarul de crimă organizată!

În articolul
Milionarul care teroriza fotbaliști a comis-o din nou / Detalii exclusive
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Showbiz intern • la 12:31
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
  • Ionuț Mocăniță, acuzat de Rebecca Toma că a stat în relații pentru bani
  • Cine i-ar fi deschis frizeria
(P) Nu e de la cafea: lumina proastă din bucătărie îți dă dureri de cap. Cum o repari fără renovare
Beauty & Lifestyle • la 12:08
(P) Nu e de la cafea: lumina proastă din bucătărie îți dă dureri de cap. Cum o repari fără renovare
  • De ce te obosește lumina din bucătărie, chiar dacă „se vede bine”
  • Regula simplă pentru masă
Trei zodii pentru care urmează o perioadă spectaculoasă! Viața li se schimbă în bine până pe 15 noiembrie 2026
Horoscop • la 11:40
Trei zodii pentru care urmează o perioadă spectaculoasă! Viața li se schimbă în bine până pe 15 noiembrie 2026
  • Vești bune pentru trei zodii
  • Vor avea parte de surprize până pe 15 noiembrie 2026
Iubita lui Gabi Torje de la Asia Express a avut parte de experiența la care visa din copilărie. Unde a mers Larisa
Showbiz intern • la 11:31
Iubita lui Gabi Torje de la Asia Express a avut parte de experiența la care visa din copilărie. Unde a mers Larisa
  • Gabi Torje și iubita lui au fost în America
  • Larisa a avut parte de experiența la care visa din copilărie
VEZI MAI MULT
Recomandări
O casă cu mansardă şi teren cât pentru o mică fermă se vinde cu 25.000 €. Se află la 90 de minute de Capitală
recomandare pe observatornews.ro

Vedeta divorțată face un apel disperat pe internet: „Tată, nu mă lăsa singură!”
recomandare pe as.ro
Vedeta divorțată face un apel disperat pe internet: „Tată, nu mă lăsa singură!”
Brrrr! Florinela Georgescu anunță ger de crapă pietrele. Când scad temperaturile la minus 20 de grade. Urmează perioade extrem de geroase!
Romania TV
Brrrr! Florinela Georgescu anunță ger de crapă pietrele. Când scad temperaturile la minus 20 de grade. Urmează perioade extrem de geroase!
Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
Romania TV
Cum arată penthouse-ul lui Bendeac. Zici că e un adevărat muzeu. Se află pe două etaje, are sală de forță și e în centrul Capitalei. A plătit o mică avere pe el / GALERIE FOTO
În 1978, China începea să planteze „Marele Zid Verde”. Acum, Africa îi urmează modelul, iar rezultatele sunt impresionante
recomandare pe antena3.ro
În 1978, China începea să planteze „Marele Zid Verde”. Acum, Africa îi urmează modelul, iar rezultatele sunt impresionante
O familie din Ilva Mică a reinventat o meserie foarte veche, de care mulți dintre noi nici nu au auzit
recomandare pe antena3.ro
O familie din Ilva Mică a reinventat o meserie foarte veche, de care mulți dintre noi nici nu au auzit
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, Joseph Baena, a debutat în culturismul profesionist și a intrat în Top 5
recomandare pe antena3.ro
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, Joseph Baena, a debutat în culturismul profesionist și a intrat în Top 5
Bătaia de joc, la români. RCA a ajuns de 3 ori mai scumpă decât în Bulgaria
recomandare pe Jurnalul.ro
Bătaia de joc, la români. RCA a ajuns de 3 ori mai scumpă decât în Bulgaria
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro
Cât este marele premiu la Asia Express 2026. Ce sumă de bani primește echipa câștigătoare de pe Drumul Mătăsii
Close