Homepage » Actualitate » Stiri interne » Mircea Băsescu, ținut în șah de judecători / Momentul adevărului, amânat de patru ori

Mircea Băsescu, ținut în șah de judecători / Momentul adevărului, amânat de patru ori

De Narcis Voica.
Publicat pe 19.06.2021 la 23:37 Actualizat pe 19.06.2021 la 23:37

Mircea Băsescu este ținut în șah de judecători, care au amânat de patru ori, în ultimele luni, pronunțarea în procesul care vizează o amendă primită în 2019 de fratele fostului pereședinte.

  • Judecătorii ezită să dea un verdict în dosarul lui Mircea Băsescu 
  • Instanța a amânat pronunțarea de patru ori
  • Totul a plecat de la o amendă dată de polițiștii din Brașov fratellui lui Traian Băsescu

Dosarul în care Mircea Băsescu a contestat o amendă primită în 2019 a prins rădăcini la tribunal. După ce solicitarea a fost pasată de la o instanță la alta și, într-un final, a fost respinsă, în ianuarie a.c. a ajuns pe masa magistraților de la Tribunalul Brașov. Pe 14 mai, instanța a amânat pronunțarea, apoi, pe 27, a amânat-o din nou. Pe 3 iunie, judecătorii au amânat iar pronunțarea, iar pe 17 au susținut că încă nu s-au lămurit, motiv pentru care au luat o „decizie”: „Amână pronunțarea la 1 iulie 2021”. În cazul amenzii din 2019, iniţial, Mircea Băsescu a deschis două procese diferite, la aceeaşi judecătorie, însă, după ce au constatat că două instanţe vor judeca acelaşi lucru, magistraţii au decis să conexeze cererile, iar dosarul să fie judecat de prima instanţă sesizată. „Respinge plângerea contravenţională formulată de petentul Băsescu Mircea, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Braşov”, au decis judecătorii din Rupea - hotărâre care a fost atacată, la Tribunalul Brașov.
Mircea Băsescu, ținut în șah de judecători / Momentul adevărului, amânat de patru ori
Cu două luni înainte de a fi sancţionat contravenţional pe raza judeţului Braşov, Mircea Băsescu a fost implicat într-un eveniment rutier produs la intrarea în Eforie Nord, după ce a încălcat flagrant legea. Potrivit polițiștilor constănțeni, citați de Mediafax, Mircea Băsescu circula pe DN 39, dinspre Eforie Nord către Agigea, iar la un moment dat a făcut un viraj la stânga, pentru a întoarce, peste marcajul dublu continuu. În acel moment, mașina condusă de fratele fostului președinte Traian Băsescu a fost lovită de un autoturism condus regulamentar din sens opus de o femeie de 61 de ani. În urma impactului, au fost rănite ușor șoferița mașinii lovite de Mircea Băsescu și o femeie de 49 de ani, pasager în mașina acesteia, au explicat polițiștii constănțeni. Una dintre victime a suferit traumatism cranio-facial, iar cealaltă traumatism cranio-facial și lombar. În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare penală pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă. "Am vrut să ies spre o fermă, să o iau spre Agigea, iar doamna m-a lovit în spate", a declarat fratele fostului președinte al României, la scurt timp după eveniment.

Citește și: Criminalul în serie care a îngrozit România s-a răzgândit, la tribunal / A renunțat la tot

Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Mircea Băsescu, ținut în șah de judecători / Momentul adevărului, amânat de patru ori
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Reacția mamei fotbalistului de la Rapid după moartea lui. Ce gest trist a făcut femeia
Stiri interne • la 00:12
Reacția mamei fotbalistului de la Rapid după moartea lui. Ce gest trist a făcut femeia
  • Andrei Petrache a fost găsit mort la 26 de ani
  • Mama lui l-a căutat aproape o lună
Reacția acidă a lui Carmen de la Sălciua când a fost întrebată câte operații estetice are: ”Le-ai plătit tu?”
Showbiz intern • ieri la 23:59
Reacția acidă a lui Carmen de la Sălciua când a fost întrebată câte operații estetice are: ”Le-ai plătit tu?”
  • Carmen de la Sălciua a răspuns comentariilor negative
  • De ce a fost criticată artista
Românii din Irlanda, gest emoționant în memoria Loredanei Moroșanu. Femeia de 48 de ani a fost ucisă în propria locuință
Stiri internationale • ieri la 23:45
Românii din Irlanda, gest emoționant în memoria Loredanei Moroșanu. Femeia de 48 de ani a fost ucisă în propria locuință
  • O româncă și-a pierdut viața în Irlanda
  • Loredana Moroșanu avea 48 de ani
Asia Express 2026. Cine a fost eliminat din competiție. Mătasea a fost roșie
Showbiz intern • ieri la 23:43
Asia Express 2026. Cine a fost eliminat din competiție. Mătasea a fost roșie
  • Cine a fost eliminat de la Asia Express 2026
  • O echipă a plecat acasă
VEZI MAI MULT
Recomandări
Fructele de vară care se culeg la final de toamnă în România. Un kilogram costă 40 de lei
recomandare pe observatornews.ro
Fructele de vară care se culeg la final de toamnă în România. Un kilogram costă 40 de lei
ANIMAȚIE. Filmul tragediei feroviare din Spania: "Îi luam pulsul ca să-l conving să rămână cu mine"

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Se taie ajutoarele pentru bunicii cu pensii mici. Noul ministru al Muncii a făcut anunţul neaşteptat
Romania TV
Se taie ajutoarele pentru bunicii cu pensii mici. Noul ministru al Muncii a făcut anunţul neaşteptat
Aurel Pădureanu, transformare incredibilă. Artistul a slăbit peste 20 de kg fără dietă. Cum arată acum!
Romania TV
Aurel Pădureanu, transformare incredibilă. Artistul a slăbit peste 20 de kg fără dietă. Cum arată acum!
Ce s-a întâmplat cu 23 de minute înainte de tragedia feroviară din Spania. Decizia „inexplicabilă” care a dus la impactul fatal
recomandare pe antena3.ro
Ce s-a întâmplat cu 23 de minute înainte de tragedia feroviară din Spania. Decizia „inexplicabilă” care a dus la impactul fatal
Vortexul polar se va „rupe” în două nuclee: Cea mai timpurie încălzire stratosferică din istorie e pe cale să se producă în noiembrie
recomandare pe antena3.ro
Vortexul polar se va „rupe” în două nuclee: Cea mai timpurie încălzire stratosferică din istorie e pe cale să se producă în noiembrie
O carte poştală trimisă în 1944 dintr-o închisoare din Germania a ajuns, în sfârșit, la destinație
recomandare pe antena3.ro
O carte poştală trimisă în 1944 dintr-o închisoare din Germania a ajuns, în sfârșit, la destinație
Când trebuie pornită centrala termică toamna și iarna. Temperatura ideală în fiecare cameră pentru confort și facturi mai mici
recomandare pe Jurnalul.ro
Când trebuie pornită centrala termică toamna și iarna. Temperatura ideală în fiecare cameră pentru confort și facturi mai mici
Valerie Lungu, în lacrimi la Asia Express, după ce nu a primit nicio scrisoare de la familie. Mărturisirea dureroasă
recomandare pe a1.ro
Valerie Lungu, în lacrimi la Asia Express, după ce nu a primit nicio scrisoare de la familie. Mărturisirea dureroasă
Close