Homepage » Actualitate » Stiri interne » O femeie din Bistrița a dat naștere în ambulanță. Trei paramedici au fost moașe: „Nimic nu se compară cu misiunea de astăzi”

O femeie din Bistrița a dat naștere în ambulanță. Trei paramedici au fost moașe: „Nimic nu se compară cu misiunea de astăzi”

Publicat pe 06.11.2020 la 22:56 Actualizat pe 06.11.2020 la 23:48

O femeie gravidă din Bistrița-Năsăud a trecut prin emoții mari. Vineri, bistrițeanca a simțit că se apropie momentul nașterii și a sunat la salvare. Bebelușul a fost atât nerăbdător încât nu a mai așteptat să ajungă la spital și a venit pe lume chiar în ambulanță.

  • O femeie din Bistrița a dat naștere în ambulanță
  • Trei paramedici au fost moașe

Femeia a fost preluată de un echipaj SMURD, dar după nici 10 minute, paramedicii au fost nevoiți să se oprească din drum. Situația cerea o intervenție imediată, astfel că salvatorii au ajut-o să nască în ambulanță.

„Am văzut multe în cei unsprezece ani de când sunt paramedic, la cele patru resuscitări reușite a tremurat carnea pe mine de emoție și bucurie, dar nimic nu se compară cu misiunea de astăzi. Suntem în al nouălea cer că am reușit să îl ajutăm pe voinicul Andrei să vină sănătos pe lume!”, a mărturisit plutonier adjutant Karoly Samuel Baczonyi, decanul de vârstă al echipajului de paramedici de la Punctul de Lucru Lechința, într-o postare pe pagina oficială ISU Bistrița-Năsăud.

Reușita celor trei paramedici i-a surprins plăcut pe colegii lor de la Inspectorat. O parte din dialogul purtat între dispecerat și echipajul salvator a fost dezvăluit de IGSU România:

Dispeceratul: Comunicați!
Echipajul SMURD: Andrei e cu noi!
-Cine e Andrei? Nu ați ajuns încă la gravidă? Grăbiți-vă!
-Ba da! Dar nu mai e gravidă! Imediat după ce am preluat-o, Andrei s-a hotărât să vină și el pe lume! Suntem în al nouălea cer!

În articolul
O femeie din Bistrița a dat naștere în ambulanță. Trei paramedici au fost moașe: „Nimic nu se compară cu misiunea de astăzi”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Vești importante pentru românii care vor să se vaccineze antigripal! Câte doze mai sunt în stoc și când ajung altele
Stiri interne • la 15:55
Vești importante pentru românii care vor să se vaccineze antigripal! Câte doze mai sunt în stoc și când ajung altele
  • Când urmează să ajungă cele 500.000 de doze de vaccin antigripal în țară
  • Tot ce trebuie să știi dacă vrei să te vaccinezi
Fiica Ioanei Grama a împlinit șapte ani. Cum a sărbătorit-o influencerița
Showbiz intern • la 15:43
Fiica Ioanei Grama a împlinit șapte ani. Cum a sărbătorit-o influencerița
  • Ioana Grama și-a sărbătorit fiica
  • Ce a făcut de ziua Ayanei
Andrei Beleuț de la Mireasa, bârfit de colegii din casă! Concurentul s-a arătat foarte deranjat: „Unde te crezi aici?”
Emisiuni TV • la 15:11
Andrei Beleuț de la Mireasa, bârfit de colegii din casă! Concurentul s-a arătat foarte deranjat: „Unde te crezi aici?”
  • Andrei Beleuț, criticat de colegii din casa Mireasa
  • Cum a reacționat când a aflat
Durerea cu care trăiește Loredana Chivu. Concurenta de la Asia Express și-a pierdut tatăl la 18 ani
Showbiz intern • la 14:45
Durerea cu care trăiește Loredana Chivu. Concurenta de la Asia Express și-a pierdut tatăl la 18 ani
  • Loredana Chivu și-a pierdut tatăl la 18 ani
  • Bărbatul a recurs la un gest extrem
VEZI MAI MULT
Recomandări
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
recomandare pe observatornews.ro

Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
recomandare pe as.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Doar lapte și miere în Guvern. Cât câștigă Luca Niculescu pe lună și cât iau consilierii săi. E viață să fii bugetar în Cancelaria Prim-Ministrului
Romania TV

Cum arată și cât costă cazarea Ioanei Grama din vacanța din Dolomiți, care a fost un cadou pentru fetița ei. Ea a ales un hotel celebru și a plătit o avere / GALERIE FOTO + VIDEO

Surse: USR l-a angajat pe Dominic Fritz la partid. Ce salariu va încasa
recomandare pe antena3.ro

O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini

Rumen Radev acuză România că a provocat Rusia să lanseze ultimele atacuri cu drone din Marea Neagră

Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
recomandare pe Jurnalul.ro
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Bianca Drăgușanu, blocată în Dubai! Ce probleme cu legea ar fi avut vedeta și cum a ajuns să riște o amendă uriașă
recomandare pe a1.ro

Close