Plantaţie impresionantă de cannabis, în Timişoara! Ce ascundeau traficanţii
Publicat pe 21.09.2018 la 17:13 Actualizat pe 21.09.2018 la 17:16
După trei percheziţii la domiciliu, anchetatorii au ridicat peste 3 kilograme de cannabis, în Timişoara. Trei bărbaţi, cu vârste curpinse între 27 şi 49 de ani, au fost prinşi în flagrant.
După trei percheziţii la domiciliu, anchetatorii au ridicat peste 3 kilograme de cannabis, în Timişoara. Trei bărbaţi, cu vârste curpinse între 27 şi 49 de ani, au fost prinşi în flagrant.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite 33 de ghivece din care plantele de cannabis au fost recoltate, 9 ghivece cu plante aflate la maturitate, 5 vase de sticlă în care erau mugurii uscaţi, precum şi alte ustensile folosite pentru consum, potrivit observator.tv.
”Membrii grupării ar fi întreţinut în apropiere de municipiul Timişoara, judeţul Timiş, la mansarda unei case, prevăzută cu lămpi, ventilatoare şi aparatură pentru reglarea umidităţii, o cultură de cannabis, care, după recoltare, ar fi fost ambalată în vederea comercializării”, au declarat oficialii.