Poșta Română întârzie cu plata pensiilor, în luna ianuarie! Când vor fi distribuiţi banii
Publicat pe 06.01.2020 la 11:38 Actualizat pe 06.01.2020 la 11:47
Anunţ de ultimă oră! Compania Naţională Posta Română informează că, în această lună, distribuirea pensiilor se va decala. Practic, banii pentru pensionari vor fi distribuiţi cu câteva zile întârziere.
Anunţ de ultimă oră! Compania Naţională Posta Română informează că, în această lună, distribuirea pensiilor se va decala. Practic, banii pentru pensionari vor fi distribuiţi cu câteva zile întârziere.
Luni, 6 decembrie, Posta Română a anunţat că va întârzia cu plata pensiilor în luna ianuarie a anului 2020, dat fiind faptul că banii ajung în conturile companiei abia pe data de 7, de Sfântul Ioan Botezătorul. Astfel, transformarea în cash şi distribuirea către poştaşi durează în jur de trei zile.
Prin urmare, pensiile vor ajunge la oameni începând cu data de 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile. De obicei, Posta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare în care sunt livraţi.
"Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare", arată compania de stat într-un comunicat, conform news.ro.
De altfel, în fiecare an, în luna ianuarie există această problemă din cauza închiderii de an din instituţiile statului. De pe data de 6 ianuarie, informează Posta Română, compania naţională va lucra la capacitate maximă.