Povestea incredibilă a icoanei Sfântului Dimitrie Basarabov! O capodoperă regăsită! Cum a ajuns în mâinile celui care o căuta de un an de zile
De Oana Vacarusi.
Publicat pe 25.10.2025 la 22:00
Actualizat pe 25.10.2025 la 22:13
În patrimoniul spiritual românesc, icoanele nu sunt doar obiecte de cult, ci cronici vizuale ale credinței și identității. O astfel de mărturie excepțională este icoana „Sfântul Dimitrie Basarabov”, realizată în jurul anului 1775, o piesă unică în România, de o frumusețe rară, îmbrăcată în ferecătură de argint aurit.
- O capodoperă redescoperită: icoana unică a Sfântului Dimitrie Basarabov, din jurul anului 1775
- Originea posibilă a icoanei – atelierul de la Veliko Târnovo
Şi povestea acum începe. Un credincios din Bucureşti a văzut-o acum un an, cu câteva zile înainte de Sfânta Sărbătoare. Era scoasă la vânzare într-un anticariat. Când a ajuns acolo deja icoana intrase pe alt traseu. Urma să fie autentificată, iar apoi să ajungă la Patriarhie. Aşa că omul nostru şi-a luat gândul de la ea. Peste încă un an, într-un moment de stres emoţional, a intrat din nou pe net. A dat căutare: "icoană veche" şi nu mică i-a fost mirarea când a văzut că apare fix aceeaşi icoană. De data aceasta, era pe site-ul unei case de licitaţii. Credinciosul a înteles că icoana era menită să ajungă la el. După investigaţii proprii a aflat că cel care a autentificat-o nu a dus până la final procedura de achiziţie. Aşa că, icoana a ajuns de la anticar, la casa de licitaţii şi deja fusese afişată pe site-ul lor. Credinciosul a reuşit să îl convingă pe anticar să i-o vândă lui, cu o sumă chiar mai mică decât fusese promisă case de licitaţii. Ce l-a convins pe proprietar? Faptul că omul nostru i-a spus că "indiferent cât timp va trece, această icoană va ajunge la el, căci s-au căutat prea mult timp". Aşadar, putem spune că icoana şi-a găsit singură drumul spre el. De ce este specială? Păi vă spunem, mai jos, povestea:
O capodoperă redescoperită: icoana unică a Sfântului Dimitrie Basarabov, din jurul anului 1775
Lucrarea, pictată pe lemn și ferecată integral în argint aurit, are o compoziție bogată, specifică icoanelor votive de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În centru, se află Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor, reprezentat în picioare, ținând în mâna dreaptă o cruce și în stânga un metanier, semn al vieții sale ascetice. Fața sa luminoasă și expresia smerită sugerează o spiritualitate adâncă, iar veșmintele simple, monahale, amintesc de viața sa retrasă pe malurile Lomului. În jurul lui, într-un cadru arhitectural și simbolic bogat, apar mai multe scene și sfinți.
Articolul continuă după recomandări
Personajele sfinte reprezentate
În partea superioară stângă: Iisus Hristos (ΙC XC), binecuvântând dintr-o mandorlă de nori, ținând în mână un glob ceresc, simbol al puterii divine. Este reprezentat în tradiția bizantină, adresându-se Sfântului Dimitrie ca unui prieten al lui Dumnezeu. În partea superioară dreaptă: Maica Domnului (ΜΡ ΘΥ – „Mitir Theou”, Maica lui Dumnezeu), în atitudine de rugăciune, cu Pruncul Iisus pe braț, mijlocind pentru lume. În partea dreaptă a compoziției: Sfântul Ioan Botezătorul (СТ ІѠ), în genunchi, rugându-se către Hristos, conform iconografiei „Deisis” – triada de mijlocitori (Hristos între Fecioara Maria și Ioan Botezătorul). În partea stângă, jos: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir (СТ ДИМТРІЕ), călare pe un cal alb, străpungând cu sulița un soldat păgân. Această scenă aduce o dimensiune eroică, completând figura centrală a cuviosului Dimitrie cu imaginea războinicului credinței. În partea inferioară centrală: O scenă de pelerinaj, în care credincioși, călugări și soldați se apropie de o racla acoperită, sugerând procesiunea cu moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov. Este o reprezentare rară în iconografie, care confirmă cultul său intens în Țara Românească după aducerea moaștelor la București în anul 1774. În dreapta jos: Un înger în rugăciune, cu mâinile acoperite, simbolizând prezența harului dumnezeiesc și slujirea cerească a cuviosului.
Inscripțiile
Textele sunt scrise în alfabet chirilic slavon bisericesc, cu litere de formă arhaică („І”, „Ѣ”, „Ъ”), indicând clar o execuție anterioară anului 1800. Principalele inscripții sunt:
„СТ. ДИМИТРІЕ БАСАРАБОВ” (Sfântul Dimitrie Basarabov)
„СТ. ДИМТРІЕ” (Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir)
„ІС ХС” (Iisus Hristos)
„МР ΘΥ” (Maica Domnului)
„СТ. ІѠ” (Sf. Ioan)
Context istoric
Lucrarea a fost, cel mai probabil, comandată în contextul aducerii moaștelor Sfântului Dimitrie la București, în anul 1774, în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti. Faptul că icoana poartă imaginea cuviosului în centru și a Marelui Mucenic Dimitrie în lateral sugerează o intenție clară: unirea simbolică a celor doi sfinți omonimi, ca apărători ai credinței românești.
Ferecătura de argint aurit, lucrată manual, trădează un atelier de orfevrărie bisericească de nivel înalt, probabil din București sau din zona Buzău–Râmnicu Sărat. Ornamentele florale în relief, marginile cu motive vegetale și compoziția echilibrată sunt specifice școlii post-brâncovenești târzii. Fețele sfinților, pictate sub stratul de argint, păstrează stilul bizantin sobru, cu modelări fine și priviri adânci. Această icoană este o piesă unicat prin subiect, execuție și stare de conservare. Ea combină două niveluri de expresie artistică: pictura religioasă post-bizantină și orfebreria de cult din argint aurit.
Icoana „Sfântul Dimitrie Basarabov” din jurul anului 1775 este mai mult decât o relicvă a credinței: este o punte între istorie, artă și rugăciune. Ea poartă semnătura unei epoci în care frumusețea era sinonimă cu evlavia, iar argintul aurit nu strălucea doar în lumină, ci și în duh.
Un artefact rar, o lucrare de atelier monahal de excepție și o comoară a sufletului românesc, ce merită pe deplin locul ei în galeria celor mai importante icoane din patrimoniul național.
Originea posibilă a icoanei – atelierul de la Veliko Târnovo
Ipoteza este că icoana „Sfântul Dimitrie Basarabov” ar fi fost realizată în jurul anului 1775 în atelierul unui meșter din Veliko Târnovo este susținută de o serie de argumente istorice, stilistice și lingvistice ce converg într-un tablou coerent. Veliko Târnovo, veche capitală a Țaratului Bulgar și centru spiritual al ortodoxiei sud-dunărene, a jucat un rol esențial în cultivarea cultului Sfântului Dimitrie Basarabov. Satul Basarabovo, locul unde sfântul a trăit și a fost descoperit, se află la doar câțiva kilometri de Târnovo, iar mănăstirea Basarabovo se afla sub autoritatea canonică a eparhiei târnovenilor. La 1774, în urma Războiului Ruso-Turc, generalul rus Petru Saltîkov a transportat moaștele sfântului la București, ca dar către Mitropolia Țării Românești. Această mutare a provocat un val de evlavie în ambele țări ortodoxe — Bulgaria și Țara Românească —, iar atelierele de icoane din Târnovo și Ruse au început să producă reprezentări dedicate cuviosului. Prin urmare, o icoană realizată la Târnovo imediat după acest eveniment ar fi fost un gest natural de cinstire și de comuniune spirituală între cele două maluri ale Dunării. Analiza detaliilor picturale și metalice ale icoanei susține originea târnoveană: Scrierea slavonă este corectă canonic, fără adaptări fonetice românești, ceea ce indică un autor provenit dintr-un mediu liturgic bulgar; Ferecătura din argint aurit, decorată cu flori stilizate și motive vegetale în relief, corespunde tipului de ornamentație practicat în atelierele sud-dunărene, mai ales la Ruse, Târnovo și Gabrovo; Fețele sfinților au expresivitatea blândă și melancolică tipică școlii târnovenilor din secolul XVIII, care combinau sobrietatea bizantină cu detalii naturaliste inspirate din pictura balcanică târzie; Cromatica – o gamă caldă, cu verde măsliniu, brun-auriu și accente roșu-cărămiziu – este specifică atelierelor bulgare, diferită de paleta rece a iconarilor din Țara Românească de la aceeași dată.
Caracteristici tehnice și simbolice
Compoziția icoanei prezintă o scenă unică de pelerinaj cu racla sfântului, element rar întâlnit în iconografia românească, dar atestat în icoanele târnovenilor de secol XVIII. Acest detaliu, alături de prezența simultană a celor doi sfinți omonimi — Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir — sugerează o intenție iconografică specifică lumii sud-dunărene: asocierea sfințeniei ascetice cu eroismul martiric. Argintul ferecăturii poartă trăsăturile unei lucrări realizate de orfebri monahi – tehnică de turnare și cizelare manuală, urmată de aurire selectivă, practică bine documentată în mănăstirile bulgare din acea epocă. Este plauzibil ca această icoană să fi fost comandată de Mitropolia Țării Românești, imediat după aducerea moaștelor la București, și realizată de un atelier târnovean aflat deja în tradiția reprezentărilor Sfântului Dimitrie Basarabov. După finalizare, piesa ar fi fost trimisă peste Dunăre ca dar votiv, probabil către Mitropolie sau către o biserică bucureșteană închinată sfântului. Toate indiciile – stilul iconografic, scrierea slavonă, tipul ferecăturii și contextul anului 1775 – converg spre o origine târnoveană.
