Sicriul cu trupul lui Marcel Lepa nu a fost primit în capelă. Criminalul polițistului din Timiș este înmormântat joi

Sicriul cu trupul lui Marcel Lepa nu a fost primit în capelă. Criminalul polițistului din Timiș este înmormântat joi © Arhivă

La fix o săptămână de la înmormântarea polițistului Cristian Amariei, ucigașul acestuia, Ionel Marcel Lepa, urmează să fie, la rândul lui, condus pe ultimul drum. Până atunci, însă, rudele acestuia s-au lovit de o problemă foarte neplăcută.

Sicriul în care este trupul neînsuflețit al lui Ionel Lepa nu a fost primit în capela cimitirului unde își va dormi somnul de veci. Decizia aparține preotului, existând și o explicație care motivează hotărârea.

Potrivit sursadevest.ro, preotul a refuzat să primească sicriul, pe motiv că Lepa ține de parohie. Așadar, rudele s-au văzut nevoite să se întoarcă din drum cu sicriul și să îl ducă la altă capelă.

Joi, pe 13 iunie, se vor întoarce la cimitirul de pe strada Hezerișului, acolo unde la avea loc și înmormântarea. Slujba va fi una simplă, oficiată de un singur preot, în regimul tipic celor care se sinucid.

Reamintim că duminica trecută, poliţistul Cristian Amariei, aflat în misiune, a fost împuşcat mortal de Ionel Lepa, într-un schimb de focuri. Poliţistul a fost nimerit în piept şi gât, iar Ionel Lepa a încasat şi el două gloanţe, destul de seriose, dar a supravieţuit. Când a fost găsit, Lepa era într-o stare de sănătate precară, aşa că s-a decis de urgenţă introducerea sa în operaţie. Vineri, a fost arestat pentru 30 de zile. Luni a fost găsit spânzurat.

.AP.


facebook whatsapp twitter pinterest