Trei procurori, duşi la audieri în cazul crimelor din Caracal, după patru zile
Publicat pe 29.07.2019 la 10:14 Actualizat pe 30.07.2019 la 13:41
Zăvoianu, Trifu şi Popescu - trei nume pe care România le va ţine minte de acum înainte. Toate, de procurori.
Zăvoianu, Trifu şi Popescu - trei nume pe care România le va ţine minte de acum înainte. Toate, de procurori.
Popescu Ovidiu, procurorul care s-a ocupat de anchetă, de modul în care au acţionat poliţiştii şi procurorii, colegii lui. Acesta va fi nevoit să dea, în doar câteva minute, explicaţii în cazul crimelor odioase de la Caracal, transmite RTV.
Două procuroare au fost trimite astăzi, la Caracal. Cei trei vor fi audiaţi şi vor explica în faţa legii cum au acţionat în acea zi, de la primul apel al Alexandrei, până la 06:00. De asemenea, aceştia vor trebui să spună de ce nu au acţionat mai devreme.
Procurorul Popescu Ovidiu a precizat că se temea că probele pe care le vor lua din casa lui Gheorghe Dincă nu vor avea susţinere în instanţă, potrivit România TV.
A.O.