Victor Slav, umilit în public, fiindcă a vrut să-şi facă dreptate! Document incredibil

+4 click pentru
galerie

Victor Slav a primit o amendă usturătoare, din partea judecătorilor, fiindcă a depus greşit o cerere de chemare în judecată în care solicita… anularea unei amenzi!

Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu a ajuns într-o ipostază jenantă în urmă cu doi ani, când a deschis la Judecătoria Sectorului 1 un proces în care solicita anularea unei sancţiuni contravenţionale pe care o primise în judeţul Sibiu. Convins că poate contesta amenda la judecătoria din sectorul în care domiciliază, Victor Slav a depus toate documentele şi a aşteptat, cuminte, să îi se facă dreptate. Însă magistraţii au considerat că Slav i-a luat la mişto intentând procesul în Capitală, aşa că l-au amendat cu 1.000 de lei, deşi, potrivit legii, puteau declina competenţa Judecătoriei Sibiu, aşa cum au procedat în alte mii de cazuri în care petenţii au depus acte la o instanţă greşită.

Săptămâna trecută, Slav a aterizat în centrul unui scandal de proporţii, după ce presa a dezvăluit că, în urmă cu doi-trei ani, a fost prins drogat la volan. Conform agenţilor de circulaţie, când a coborât din autovehicul, prezentatorul, care consumase marijuana, părea dezorientat, era incorent şi avea pupilele dilatate. Victor Slav le-a solicitat poliţiştilor să dea mai multe telefoane, acesta dorindu-şi ca cineva din familie să-i fie alături. Din păcate pentru el, au explicat aceleaşi surse din anchetă, niciun membru al familiei nu s-a prezentat la faţa locului, astfel că Victor Slav a fost nevoit să cheme de urgenţă un avocat. Dosarul nu a ajuns pe masa judecătorilor nici până astăzi, însă, dacă va fi trimis în judecată, Slav ar putea primi între la 1 la 5 ani de puşcărie sau amendă penală.

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest
A1.ro
Antena3

Mai mult 

DivaHair.ro
Clair.ro
ROMANIATV.NET
Știri GSP.RO

vezi mai multe 

Observator.tv
AntenaStars.ro
BZI.ro