VIDEO / Copilărie trăită în sălbăticia munţilor. Povestea cutremurătoare a micuţului care nu ştie ce înseamnă jucăriile
Publicat pe 09.07.2018 la 18:15 Actualizat pe 09.07.2018 la 18:28
La numai 6 anișori luptă pentru supraviețuire, în mijlocul sălbăticiei. Puștiul, pe nume Ionuț Rafa, merge cu animalele la păscut, coseşte şi se ia la trântă cu balaurii pădurilor, cum îi place lui să spună, asta în timp ce copiii de vârsta lui se uită la desene animate sau au telefoane ultramoderne.
La numai 6 anișori luptă pentru supraviețuire, în mijlocul sălbăticiei. Puștiul, pe nume Ionuț Rafa, merge cu animalele la păscut, coseşte şi se ia la trântă cu balaurii pădurilor, cum îi place lui să spună, asta în timp ce copiii de vârsta lui se uită la desene animate sau au telefoane ultramoderne.
El nu are timp de așa ceva, dar nici n-ar putea, căci coliba sărăcăcioasă în care se adăposteşte nu are curent şi nici apă. Ionuţ îşi trăieşte copilăria în mijlocul naturii, într-un peisaj mirific, însă acolo este rupt de realitate parcă, de civilizaţie şi, din păcate, de educație. Întreaga poveste de viață a băiatului de 6 ani care a fost numit prințișorul naturii a fost prezentată la "Acces Direct".
Departe de civilizație, undeva la poalele munților Mehedinți, în sălbăticie, trăiește un copilaș de numai 6 ani pe nume Ionuț. Cu un toiag în mână, ca un mic prinţ al naturii, băieţelul luptă pentru supravieţuire zi de zi. Copilăria lui Ionuţ se învârte în jurul acelui loc pustiu, unde doar Dumnezeu îl poate proteja cu adevărat. Muncește ca un om mare, stă cu animalele la păscut, le hrănește și se războiește cu balaurii, aşa cum le spune el şerpilor şi viperelor care îi ies în cale.
"Ce găsesc aia omor. Balauri, vipere, mă apăr cu bastonul. Lucrez mai mult şi lucrez şi mai stau şi mai dorm. Cosesc. Am coasă şi mică şi mare. Mai mult cu aia mare, cu aia pot mai bine. Am mers la grădiniţă o zi nu, o zi da. Iarna nu mă duceam deloc. E departe gradiniţa", a spus Ionuţ la "Acces Direct".
Neînfricat, viteaz și mai serios în vorbă și în comportament decât un adult. Copilăria pentru Ionuț înseamnă, de fapt, o bătălie grea din care mereu el trebuie să iasă învingător. Ionuț este un adevărat războinic, care e pregătit, în orice clipă, să se ia la trântă cu lighioanele care-i sar în cale, cu viața, dar mai ales cu destinul care pare că este mult prea crunt. Parcă Ionuț nici nu ar trăi în zilele noastre. În zilele noastre, în care cei mici se nasc parcă cu tableta în mână și înconjurați de jucării. Prințișorul naturii trăiește ca și în Evul mediu. Vorbește despre luptele sale cu animalele sălbatice cu atâta ușurință ca și cum ar fi ceva normal ca un copil de numai 6 ani să trăiască așa.
Rănit nu a fost niciodată și mai mult decât atât, Ionuț a reușit chiar să se înțeleagă cu unele animale, să le vorbească, pe limba lor, parcă și așa au devenit prieteni. Cățelușii din ogradă, vacile pe care le îngrijește cu toată inima și un porumbel cu aripa rănită sunt singurii amici ai lui Ionuț. Iar atunci când vrea să se joace cu prietenii săi, Ionuț își imaginează că e și el un animal. Dar unul mare și puternic. Puternic, viteaz și ager ca un tigur! Ionuț se cațără în copacii din pădure și de acolo parcă își veghează coliba, ca nu cumva să fie atacată de vreo viețuitoare care ar putea să-i fure animalele din ogradă, pentru care muncește de zori să le crească.
Pentru Ionuț munca înseamnă un lucru absolut normal, firesc, asta chiar dacă are doar 6 anișori! Nu știe să se joace, dar lucrează și face treabă de om mare. Copilul slăbuț din fața voastră, care parcă a uitat să zâmbească sau poate nu a învățat niciodată să facă acest lucru, are multă treabă în fiecare zi. Pe lângă hrănirea animalelor, copilul, așa mic cum este el, cară apă de la un izvor care e la câteva sute de metri distanță de coliba în care trăiește. Puștiul acesta, de numai 6 ani, trăiește izolat de noi, cei care putem să spunem că ducem o viață decentă, normală. Ionuț în schimb, în cocioaba sărăcăcioasă care stă se prăbușească mâine-poimâine, nu are curent, nu are apă. De jucării sau cărți nici nu se pune problema. Are doar un pat și o masă pe care să mănânce în zilele norocoase în care are cu ce să-și astâmpere foamea. Dar ziua în care noi l-am vizitat nu era o astfel de zi, din păcate.
Chiar și așa, Ionuț nu se plânge de foame. Nu pare obosit și chiar dacă nu prea zâmbește, e plin de energie. Parcă știe că nu are voie să fie altfel. Condițiile în care trăiește nu-i permit să fie parcă doar un copil. Acolo, izolat de lumea civilizată, Ionuț își duce greu traiul, alături de bunica şi de tatăl său. Mama l-a părăsit când avea numai doi ani și jumătate, iar de atunci nici nu a mai văzut-o. L-a lăsat de izbeliște în sălbăticia munților. Acolo unde Ionuț a plâns de dorul ei multe zile la rând, dar martori i-au fost doar pădurea și viețuitoarele din ea. În rest, nimeni nu știa, până acum, de suferința lui... Nimeni!
Acum însă Ionuț e băiat mare, dacă putem să spunem așa, și a învățat să umple golul lăsat de mama lui cu... diferite munci de om în toată firea. Chiar dacă nu-și spune toate ofurile, în fața noastră, ochii îl dau de gol. Ionuț are o privire sobră și un suflet parcă ferecat cu lacătul. Iar cheia inimii sale probabil că o are numai... Dumnezeu. Până la urmă, acolo, în mijlocul pustietății, cine să încerce să-i afle sentimentele?! Chiar dacă Ionuț și-ar dori enorm să fie în contact cu oamenii, cu puștii de vârsta lui, să afle ce e aceea civilizație, din păcate, soarta l-a vrut acolo.
Cu toate acestea, el, așa doar o mână de om, cum îl vedeți, a încercat să-și depășească condiția, dar parcă societatea i-a pus barieră! Din Iloviţa, cea mai apropiată comună de Dealul Țarovăt, acolo unde e coliba în care trăiește Ionuț, se ajunge foarte greu, e un drum abrupt și plin de... capcane. O altă variantă, mai scurtă, ar fi prin Orşova, dar Primăria se pare că nu a dat doi bani pe viața acestui copilaş şi a blocat drumul cu un zid din beton. Tatăl şi bunica lui Ionuţ au buletine de Orşova, sunt plătitori de taxe şi impozite, dar asta se pare că nu contează în faţa mai marilor orşoveni. Bunica, o femeie în vârstă, nici nu vrea să se gândească ce ar însemna să aibă nevoie de o ambulanţă. Doar o mașină de teren ar putea să ajungă la casa lor. La toamnă, Ionuţ ar trebui să meargă la şcoală, dar drumul va fi un real coşmar. Dacă va reuși să-l parcurcă zilnic, va fi o adevărată minune.
Ionuț o vede pe bunica lui îmbătrânită și rămasă parcă fără puteri iar din cauza asta, puștiul nu se lasă protejat de această, ci din contră, el este cel care încearcă să-și menajeze cât de mult poate mămăița. Bătrânica și-ar da și viața, dacă ar ști că acest lucru ar putea să schimbe soarta care s-a arătat atât de ne nemiloasă cu nepoțelul ei. Chiar dacă acum, la 6 ani, Ionuț încă nu realizează cu adevărat că viața lui ar fi putut fi mult mai bună, dacă s-ar fi născut într-un alt mediu, într-o colectivitate, dacă ar fi trăit înconjurat de oameni, bătrânica speră totuși că într-o zi, minunea se va întâmpla.
Știe doar că bunica îl iubește necondiționat, că tatăl său muncește undeva la oraș, ca să poată să îi pună o pâine pe masă. Și mai știe un lucru: că mama lui l-a părăsit. Ani la rând, bătrânica spune că Ionuț, cocoțat în copaci, privea în zare și parcă spera că, la un moment dat, mama lui își va arăta chipul. Prințul naturii a reușit să evadeze, la un moment dat, din pustietate. A reușit să ia legătura cu societatea, însă lipsa banilor și drumul mult prea greoi spre oraș l-au blocat, în cele din urmă. Ionuț este un băiat curios și fascinat de tot ce-l înconjoară, tocmai de aceea dorinţa lui este să învețe carte!
Dacă vrei să fii la curent cu cele mai importante ştiri, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.
O.P.