Homepage » Actualitate » Sfântul Ştefan, primul diacon și martir al Biserici! Tradiţii şi obiceiuri

Sfântul Ştefan, primul diacon și martir al Biserici! Tradiţii şi obiceiuri

Publicat pe 18.12.2014 la 10:37 Actualizat pe 18.12.2014 la 11:49

Sărbătoare mare pentru creştini! După Naşterea Domnului, în această lună, la data de 27 decembrie, sărbătorim pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul din cei şapte diaconi.

Sfântul Ştefan, primul diacon și martir al Biserici! Tradiţii şi obiceiuri

Sfantul Ştefan se sărbătoreşte pe 27 decembrie

Sărbătoare mare pentru creştini! După Naşterea Domnului, în această lună, la data de 27 decembrie, sărbătorim pomenirea Sfântului Apostol, întâiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, unul din cei şapte diaconi.

Sfântul Ștefan, primul diacon și martir al Biserici, este prăznuit pe 27 decembrie, în a treia zi după Nașterea Domnului. Sfântul Ștefan s-a arătat un apărător al credinței adevărate cu privire la persoana lui Hristos, mărturisind că El este Fiul lui Dumnezeu, care S-a născut, a murit, a înviat și S-a înălțat la ceruri pentru mântuirea noastră, scrie crestinortodox.ro. Ştefan a fost acuzat că a adus blasfemie lui Moise și lui Dumnezeu, iar furioși, evreii au cerut uciderea lui cu pietre.

Numele este de origine grecească - Stephanos - și înseamnă "coroană", "ghirlandă", "cunună" (cu care erau încununați învingătorii). Potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe, peste 420.000 de români poartă numele Sfântului Arhidiacon Ştefan.

TRADIŢII şi OBICEIURI pentru Sfântul Ştefan

Nu se spală, nu se coase, nu se mătura casa. Este cruce roşie şi zi de rugăciune.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, trebuie să facem fapte bune, iar reconcilierile sunt binevenite în această zi.

Se fac pomeniri pentru sufletele celor care au murit, iar pachetele cu mâncare se împart şi persoanelor tinere, care poartă numele Ştefan.

În unele zone din Muntenia se prepară Pâinicile lui Ştefan, dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac, se ung cu miere şi se dăruiesc copiilor săraci, după ce sunt sfinţite în biserică. Acestea amintesc de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ştefan.

În această zi este bine să evităm deplasările în zone montane şi în locuri izolate, care ne pun viaţa în primejdie.

Citeşte şi:

Este sărbătoare! Ce sfânt s-a născut astăzi

Se deschid cerurile şi se „leagă” farmecele! Superstiţiile sărbătorii Intrarea Maicii Domnului în Biserică

În articolul
Tradiţii şi obiceiuri de Sfântul Ştefan! Ce să faci ca să-ţi meargă bine
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
De unde s-a inspirat soțul Paulei Chirilă pentru buchetul ei de mireasă: ”Să-i placă din toată inima”
Emisiuni TV • la 00:08
De unde s-a inspirat soțul Paulei Chirilă pentru buchetul ei de mireasă: ”Să-i placă din toată inima”
  • Dan Giuvelic i-a pregătit Paulei Chirilă buchetul de mireasă
  • Cei doi au stabilit împreună toate detaliile
Cine sunt câștigătorii Asia Express 2026. Lupta a fost una strânsă
Emisiuni TV • ieri la 23:57
Cine sunt câștigătorii Asia Express 2026. Lupta a fost una strânsă
  • Cine a câștigat Asia Express
  • Lupta nu a fost deloc ușoară
Claudia Pătrășcanu a intrat în casa lui Gabi Bădălău. Ce i-ar fi spus băiatul cel mic, Nicolas
Emisiuni TV • ieri la 23:41
Claudia Pătrășcanu a intrat în casa lui Gabi Bădălău. Ce i-ar fi spus băiatul cel mic, Nicolas
  • Cum a decurs întâlnirea dintre Claudia Pătrășcanu și Gabi Bădălău
  • Artista a vrut să îl vadă pe Nicolas
Valerie Lungu a primit un mesaj emoționant din partea mamei sale, în finala Asia Express! reacția neașteptată a concurentei
Emisiuni TV • ieri la 23:15
Valerie Lungu a primit un mesaj emoționant din partea mamei sale, în finala Asia Express! reacția neașteptată a concurentei
  • Valerie Lungu, mesaj de la mama ei
  • De ce a început să zbiere
VEZI MAI MULT
Recomandări
Şoferul român de TIR va fi eliberat de poliţia bulgară. Mărturia făcută în faţa procurorilor
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
ULTIMA ORĂ! Carambolul din Bulgaria cu 12 morți a fost provocat de un român. El a condus primul camion, de la care a pornit accidentul. Şoferul TIR-ului a fost reţinut
Romania TV

Nicuşor Dan i-a semnat demisia. Decretul este la Monitorul Oficial

Furtuna Charles traversează Europa și se îndreaptă spre România. Rafale de 140 km/h și cod roșu de ploi torențiale în mai multe țări
recomandare pe antena3.ro

Norvegia caută angajați în România. Sunt, în total, 31.252 de locuri de muncă disponibile în țară și în Europa

Casa de doar 92 de centimetri lățime, cu tot ce trebuie în ea, este cea mai îngustă din lume și este în Varșovia. Cum arată în interior

Cum au contribuit Damen, Rheinmetall și Ministerul Economiei la distrugerea șantierului naval de la Mangalia
recomandare pe Jurnalul.ro
Cum au contribuit Damen, Rheinmetall și Ministerul Economiei la distrugerea șantierului naval de la Mangalia
Finala Asia Express 2026. Ce spuneau Valerie Lungu, Alex Gîlcă, Gabi Torje și Alin Alexuc înainte să plece pe Drumul Mătăsii
recomandare pe a1.ro

Close