Homepage » Actualitate » Tragedie în Bistriţa-Năsăud! O tânără de 19 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuinţe

Tragedie în Bistriţa-Năsăud! O tânără de 19 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuinţe

Publicat pe 02.12.2014 la 11:28 Actualizat pe 02.12.2014 la 13:11

O tânără, în vârstă de 19 ani, din Bistriţa-Năsăud a căzut marţi de la etajul al patrulea al unui bloc de locuinţe, în timp ce întindea rufele. Incidentul s-a produs imediat după miezul nopţii, iar tânăra a ajuns de urgenţă la spital, potrivit Agerpres.

Persoana care a sunat la 112 este chiar bărbatul cu care tânăra locuia în apartament. În urma apelului, la locul incidentului a venit un echipaj SMURD, dar şi unul al Poliţiei.

Fata a fost găsită de echipajul de terapie intensivă în stare conştientă, dar avea multiple traumatisme grave, din cauza căderii de la înălţime. Acum, dosarul se află în atenţia procurorilor şi se fac cercetări, pentru a se stabili dacă a fost vorba despre un accident sau o tentativă de sinucidere, după spusele Virginiei Roşca, reprezentantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

A.B.

Foto: Antena 3

Citeşte şi:

Incredibil! Un bătrân din Braşov a murit după ce a sărit din ambulanţă

Accident rutier pe DN1! Un om a murit şi 6 au fost răniţi

În articolul
O tânără de 19 ani a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuinţe! Poliţiştii investighează cazul
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mama lui Costeluș de la Clejani nu știe că fiul ei a murit, la șase săptămâni de la deces! Fratele lui povestește totul
Showbiz intern • la 17:41
Mama lui Costeluș de la Clejani nu știe că fiul ei a murit, la șase săptămâni de la deces! Fratele lui povestește totul
  • Mama lui Costeluș de la Clejani nu a aflat tragica veste
  • Ce spune fratele tiktokerului
Imagini rare cu Alina Pușcău și sora ei! Fosta concurentă de la Asia Express se află în Grecia
Showbiz intern • la 17:19
Imagini rare cu Alina Pușcău și sora ei! Fosta concurentă de la Asia Express se află în Grecia
  • Cum arată sora Alinei Pușcău
  • Cât de bine seamănă cele două
Vrei să îți decorezi casa de Halloween? Obiectele care pot fi periculoase pentru câini și pisici
Beauty & Lifestyle • la 17:09
Vrei să îți decorezi casa de Halloween? Obiectele care pot fi periculoase pentru câini și pisici
  • Cele mai întâlnite decorațiuni de Halloween
  • Ce să alegi și ce să eviți dacă ai animale de companie
Vali Spaidăr a ieșit din închisoare și a părăsit România! Unde se află acum
Showbiz intern • la 16:51
Vali Spaidăr a ieșit din închisoare și a părăsit România! Unde se află acum
  • Unde a plecat Vali Spaidăr
  • Interlopul a fost eliberat din închisoare
VEZI MAI MULT
Recomandări
Bucureștiul depășește Brașovul la prețurile apartamentelor. Cât costă metrul pătrat în Capitală
recomandare pe observatornews.ro

Una dintre cele mai înalte clădiri rezidențiale din România se va construi în București. Câţi metri va avea

Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
recomandare pe as.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Primele imagini din penthouse-ul Andreei Popescu după ce l-a amenajat. Cum au reacționat copiii când și-au văzut camerele. Dormitorul ei este wooow! / GALERIE FOTO
Romania TV

Este vestea ZILEI! Ministra și-a dat DEMISIA!

Super El Niño aduce un ajutor neașteptat unui continent întreg, în mijlocul crizei energetice. Ce înseamnă asta
recomandare pe antena3.ro

Un chinez de 101 ani spune că este perfect sănătos, dar dieta lui, nu. Ce mănâncă și ce bea zilnic Lu

O fată de 16 ani a fost agresată sexual de un robot, la Köln. Proprietarul îi spusese ce să facă

Vicepreședinte PNL, specializat în „haiducie”: ia de la stat și dă la partid. Firma unui consilier general liberal, sponsor al PNL, primește contracte fără licitație de la primăriile PSD
recomandare pe Jurnalul.ro
Vicepreședinte PNL, specializat în „haiducie”: ia de la stat și dă la partid. Firma unui consilier general liberal, sponsor al PNL, primește contracte fără licitație de la primăriile PSD
Ce gest a făcut Mirela Vaida față de Valerie Lungu la Asia Express, în fața Irinei Fodor: „Eu așa ceva nu am mai trăit”
recomandare pe a1.ro

Close