Ultimul rege al României, umilit de poliţişti!
Publicat pe 05.12.2017 la 13:23 Actualizat pe 05.12.2017 la 14:25
Regele Mihai I a trecut prin momente grele în 1990, când, revenind în ţară, a fost obligat de Poliţie să părăsească imediat România.
Regele Mihai I a trecut prin momente grele în 1990, când, revenind în ţară, a fost obligat de Poliţie să părăsească imediat România.
La data de 25 decembrie 1990, Mihai I, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale, a sosit pe aeroportul Otopeni și a prezentat un pașaport diplomatic danez, obținând o viză pentru 24 ore. Acesta a pornit spre Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia sa se reculeagă la mormintele predecesorilor săi regali și să asiste la slujba religioasă de Crăciun. În drum spre Curtea de Argeș, grupul a fost oprit de poliţişti, condus din nou la aeroport și obligat să părăsească țara. În 1992, la trei ani după revoluția Română din 1989 prin care a fost înlăturat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis regelui Mihai să revină în țară pentru a participa la prăznuirea Sf.Paști. Regele a fost întâmpinat de populație cu o simpatie deosebită. În București, peste un milion de persoane au ieșit în stradă pentru a-l vedea.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici.