Homepage » Actualitate » Veşti bune pentru părinţi! Ce ar putea păţi profesorii care mai cer bani pentru fondul clasei

Veşti bune pentru părinţi! Ce ar putea păţi profesorii care mai cer bani pentru fondul clasei

Publicat pe 03.12.2015 la 18:04 Actualizat pe 03.12.2015 la 18:09

Colectarea de bani pentru şcoală ar putea deveni foarte curând o amintire în condiţiile unei propuneri legislative care susţine interzicerea acestui lucru.

Potrivit proiectului, colectarea fondului şcolii ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, potrivit unei iniţiative depuse la Camera Deputaţilor. Pedepsele ar ajunge chiar şi la 3 ani de închisoare dacă banii sunt ceruţi de membrii consiliului de administraţie al şcolii. Propunerea legislativă amendează Legea nr. 1/2011 şi prevede că darea sau colectarea de fonduri pentru unităţile de învăţământ, în alte condiţii decât cele prevăzute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea. Aceste pedepse ar viza şi asociaţiile de păriniţi.
În expunerea de motive, se arată că, în prezent, prin intermediul asociaţiilor de părinţi „constituite de obicei din părinţi docili şi ascultători conducerii unităţii de învăţământ, se strâng sume de bani care sunt administrate direct şi arbitrar de către directorul şcolii”, eludându-se astfel şi dispoziţiile legii privind achiziţiile publice şi transparenţei decizionale şi informaţionale.

Citeşte şi

Scandal imens la Brăila! Învăţătoare înregistrată în timp ce teroriza copiii: "Te ia mama dracu'. Stai ţeapăn. Te calc în picioare"

Adio, Schengen! Ce pregătesc miniştri de interne ai ţărilor din Uniunea Europeană

În articolul
Veşti bune pentru părinţi! Ce ar putea păţi profesorii care mai cer bani pentru fondul clasei
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Imagini cu Dani Mocanu scos din închisoare cu cătușele la mâini! Cum a fost filmat manelistul
Showbiz intern • la 10:40
Imagini cu Dani Mocanu scos din închisoare cu cătușele la mâini! Cum a fost filmat manelistul
  • Dani Mocanu a fost surprins cu cătușele la mâini
  • Manelistul a fost condamnat la închisoare anul trecut
Crina Mardare își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut nora ei, Elena: ”Am tras lozul câștigător”
Showbiz intern • la 10:16
Crina Mardare își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut nora ei, Elena: ”Am tras lozul câștigător”
  • Crina Mardare a fost aniversată de familia ei
  • Artista a împlinit 68 de ani
Un pacient a fost găsit mort la Spitalul de Psihiatrie din Cluj-Napoca. Ar fi recurs la un gest extrem
Stiri interne • la 09:42
Un pacient a fost găsit mort la Spitalul de Psihiatrie din Cluj-Napoca. Ar fi recurs la un gest extrem
  • Un pacient a fost găsit mort la Spitalul de Psihiatrie din Cluj-Napoca
  • Ce au transmis medicii
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Showbiz intern • la 09:16
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
  • Eduard Vlădescu s-a întors la manșa avionului
  • Imagini rare cu ispita de la Insula Iubirii
VEZI MAI MULT
Recomandări
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
recomandare pe observatornews.ro

Vremea de mâine 23 octombrie. Ploi în jumătate de țară și temperaturi de până la -2 grade

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Laura Giurcanu se mută în casă nouă. Renunță la apartamentul scump pentru unul mai mic și mai cochet. Cum arată locuința la care orice femeie visează / GALERIE FOTO
Romania TV

Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire

Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
recomandare pe antena3.ro

Povestea de film a soldatului ucrainean care a stat singur într-o conductă 491 de zile. Și-a amputat singur piciorul cu un cuțit

Cum reușesc nordicii să păstreze căldura în case, chiar și la -30 de grade Celsius. Metoda este veche de secole

Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
recomandare pe Jurnalul.ro
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Ce au spus chinezii despre românii de la Asia Express cu care au lucrat la filmări.  Dezvăluiri din culisele show-ului
recomandare pe a1.ro

Close