Veşti bune pentru părinţi! Copiii mai mici de 3 ani nu vor mai fi trecuţi la întreţinere
Publicat pe 21.03.2017 la 16:30 Actualizat pe 21.03.2017 la 16:47
Veşti foarte bune se anunţă pentru părinţi. Aceştia vor fi scutiţi în a mai plăti întreţinerea la apartamentele sau garsonierele în care locuiesc pentru copiilor lor cu vârsta sub trei ani.
Veşti foarte bune se anunţă pentru părinţi. Aceştia vor fi scutiţi în a mai plăti întreţinerea la apartamentele sau garsonierele în care locuiesc pentru copiilor lor cu vârsta sub trei ani.
Proiectul care are în vedere faptul că părinţii sau cei care au în creştere copii sub trei ani nu vor mai plăti întreţinerea pentru aceştia a fost adoptat astăzi.
„În acest sens, s-a avut în vedere faptul că includerea minorilor care au sub 3 ani în numărul persoanelor care plătesc cheltuielile de întreţinere ale locuinţei şi cheltuielile asociaţiei de proprietari nu se justifică. În plus, în condiţiile în care animalele mici de companie (câini, pisici) nu sunt incluse în rândul consumului pe locuinţă sau apartament/persoană, consider absurd să contorizam cvasi-cheltuielile provocate de bebeluşi pentru buna desfăşurare a asociaţiei proprietarilor de locuinţe” a precizat Dragos Luchian.
Proiectul de lege a fost votat cu 269 de voturi „pentru” aşadar, acesta va fi pus în aplicare, precizează stiripesurse.ro.
C.P.