Homepage » Actualitate » VIDEO / Cum se pregătesc militarii români pentru război! Imagini incredibile

VIDEO / Cum se pregătesc militarii români pentru război! Imagini incredibile

Publicat pe 30.01.2017 la 23:59 Actualizat pe 30.01.2017 la 23:18

În timp ce marile puteri avertizează că suntem în pragul celui de-Al Treilea Război Mondial, militarii români se antrenează de zor, în creierii munţilor, pentru a fi pregătiţi oricând, de orice.

Cercetaşii şi vânătorii de munte au participat, recent, la nişte exerciţii militare de amploare, în timpul cărora au simulat situaţii reale de război. Au realizat adăposturi camuflate, au organizat ambuscade şi au pus în practică tehnici de supravieţuire, pe care oamenii de rând le văd doar la televizor.

Pregătirile, care ar putea fi considerate antrenamente banale, vin pe un fond destul de delicat, în condiţiile în care marile puteri îşi umflă muşchii, iar Turcia a afirmat că se teme că războiul din Siria se transformă într-un război mondial, în condiţiile în care tensiunea creşte între Rusia şi Statele Unite ale Americii care sprijină părţi opuse în acest conflict sângeros izbucnit în urmă cu aproape şase ani, potrivit AFP.

Sursa video: armed.mapn.ro

'Dacă acest război continuă, să fiu clar, America şi Rusia vor ajunge la război', a declarat vicepremierul turc Numan Kurtulmus pentru agenţia de presă Anadolu. Turcia şi aliaţii săi doresc plecarea preşedintelui sirian Bashar Al-Assad, în timp ce Rusia sprijină politic şi militar regimul sirian, aliat al Iranului. Ankara face parte din coaliţia condusă de SUA, care lansează atacuri aeriene împotriva grupării Stat Islamic. Turcia a declanşat pe 24 august o ofensivă militară, numită 'Scutul Eufratului', pentru a 'curăţa' frontiera de jihadiştii SI şi de rebelii kurzi.

În articolul
VIDEO / Cum se pregătesc militarii români pentru război! Imagini incredibile
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern • la 18:41
Prințul Marco de la Insula Iubirii și-a cerut scuze după ce i-a jignit pe cei care l-au criticat: „Îmi pare rău”
  • Prințul Marco și-a cerut scuze după scandalul din mediul online
  • Ce le-a transmis celor pe care i-a jignit
Andra Volos le-a închis gura răutăcioșilor, după ce i s-a spus că ar exista alte femei în viața lui Robert Lele. Replica influenceriței
Showbiz intern • la 18:40
Andra Volos le-a închis gura răutăcioșilor, după ce i s-a spus că ar exista alte femei în viața lui Robert Lele. Replica influenceriței
  • Cum a reacționat Andra Volos, după ce i s-a spus că ar exista și alte femei în viața soțului ei
  • Șatena este convinsă că vor rămâne împreună
Chef Alexandru Sautner și-a sărbătorit ziua de naștere. Imagini cu cei trei copii și soția lui
Showbiz intern • la 18:03
Chef Alexandru Sautner și-a sărbătorit ziua de naștere. Imagini cu cei trei copii și soția lui
  • Alexandru Sautner și-a sărbătorit ziua de naștere
  • Imagini cu copiii lui și soția
Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni! Avionul avea peste 200 de oameni la bord
Stiri interne • la 17:54
Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni! Avionul avea peste 200 de oameni la bord
  • Momente tensionate pe Aeroportul Otopeni
  • Un avion cu peste 200 de oameni la bord ar fi cerut aterizarea de urgență
VEZI MAI MULT
Recomandări
Jobul de vis a fost scos pe piaţă: 10.000 $ pentru 10 zile la mare. Ce condiţii trebuie îndeplinite
recomandare pe observatornews.ro

Cât a slăbit în 10 luni Adi Mutu după ce a început un regim draconic: „Apă și ceaiuri!”
recomandare pe as.ro
Cât a slăbit în 10 luni Adi Mutu după ce a început un regim draconic: „Apă și ceaiuri!”
WOW! Mirabela Grădinaru și-a făcut apariția după sărutul pasional cu Nicușor Dan. Prima Doamnă a atras toate privirile
Romania TV

Criminalul Valentinei, imagini șocante pe aeroport! Ce a făcut Vlad Bălţăţeanu întrece orice imaginație, toată lumea a rămas mască

Avion blocat pe DN1. Transportul agabaritic nu a putut trece pe sub un pod CFR
recomandare pe antena3.ro

Doi români au primit 17.000.000 de dolari în SUA pentru o idee care produce bani din comentariile de pe rețelele sociale

A cumpărat o poșetă dintr-un second-hand cu 1,5 dolari. După câțiva ani a aflat că valorează 35.000 de dolari

O săptămână printre protestatarii lui Georgescu de la Arestul Central: cine dă tonul, cine face bani pe TikTok și cine îi agresează pe „infiltrați”
recomandare pe Jurnalul.ro
O săptămână printre protestatarii lui Georgescu de la Arestul Central: cine dă tonul, cine face bani pe TikTok și cine îi agresează pe „infiltrați”
Eşarfa a fost roşie! Cheloo şi Mihai Ban au părăsit Asia Express. Duminică începe etapa mult aşteptată a schimbului de echipe
recomandare pe a1.ro

Close