Homepage » Actualitate » Vine în sfârşit primăvara? Prognoza meteo pentru luni şi marţi

Vine în sfârşit primăvara? Prognoza meteo pentru luni şi marţi

Publicat pe 28.02.2016 la 15:00 Actualizat pe 28.02.2016 la 15:46

Vremea va fi în continuă schimbare începând cu ziua de luni. Meteorogii au emis prognoza meteo pentru luni şi marţi.

Vine în sfârşit primăvara? Prognoza meteo pentru luni şi marţi

Sursa foto: arhiva

Începând de săptămâna viitore, vremea va continua să se încălzească aceasta devenind mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată, în cea mai mare parte a ţării.

Maximele vor atinge în general, între 9 şi 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2 şi 12 grade. Pe parcursul zilei, cerul va fi temporar noros şi doar pe arii restrânse va ploua slab, îndeosebi în sud-vestul teritoriului şi în zonele de munte. Noaptea, înnorările se vor accentua în toate regiunile, va ploua în jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat cantităţile de apă vor depăşi 15 l/mp, iar în rest ploile se vor semnala local şi vor fi în general slabe cantitativ.

Vor fi mai ales averse, iar trecător se vor semnala şi descărcări electrice. Vântul va avea intensificări susţinute la munte şi în sudul Banatului, unde viteza la rafală va depăşi 65...70 km/h, dar mai ales în a doua parte a intervalului, temporar şi în celelalte regiuni. Dimineaţa, în sud şi în est, pe arii restrânse va fi ceaţă, scrie MEDIAFAX.

În Capitală, în cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales în primele ore ale zilei, când vor mai fi condiţii de ceaţă. Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat, iar spre sfârşitul intervalului, probabilitatea de ploaie va fi ridicată. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 16...18 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 8 grade.

În restul ţării, se vor înregistra scăderi în vestul şi nord-vestul teritoriului, vremea se va menţine mult mai caldă, decât în mod normal la această dată. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10...11 grade în Maramureş şi dealurile Crişanei şi 20 de grade în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 şi 8 grade.

Cerul va fi mai mult noros în vestul, nord-vestul şi centrul ţării şi va ploua, pe arii extinse în Maramureş, cea mai mare parte a Crişanei şi local în Transilvania şi Banat, iar în zonele de munte, ziua vor fi mai ales ploi, iar noaptea şi lapoviţe sau ninsori. În nordul Carpaţilor Orientali şi în Munţii Apuseni, cantităţile de apă mai pot depăşi, izolat, 15 l/mp. În celelate regiuni cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul zilei, când pe arii restrânse va mai ploua slab şi trecător. Vântul va avea intensificări la munte şi, temporar, îndeosebi în prima parte a intervalului şi în celelalte regiuni.

T.S

Citeşte şi:
Cum afli dacă ești supravegheat în cabina de probă. Fă acest test simplu și nu vei ajunge pe internet, în situații compromițătoare
Vremea rece pare să nu ne lase! Meteorologii au emis un nou cod de VÂNT puternic

În articolul
Vine în sfârşit primăvara? Prognoza meteo pentru luni şi marţi
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Imagini emoționante de la nunta lui Robert Lele! Cum au apărut manelistul și fiica lui cea mică
Showbiz intern • la 16:48
Imagini emoționante de la nunta lui Robert Lele! Cum au apărut manelistul și fiica lui cea mică
  • Andra Volos și Robert Lele se căsătoresc astăzi
  • Cum s-a afișat manelistul alături de fiica cea mică
Andrei Bordeianu a vorbit despre accidentul de motocicletă în care a fost implicat. Influecerul a aflat după 2 zile cum s-a produs
Showbiz intern • la 16:41
Andrei Bordeianu a vorbit despre accidentul de motocicletă în care a fost implicat. Influecerul a aflat după 2 zile cum s-a produs
  • Andrei Bordeianu a vorbit despre accidentul de motocicletă în care a fost implicat
  • Influencerul este la pat de o lună
Primele imagini cu Robert Lele și Andra Volos mire și mireasă. Cum arată rochia influenceriței
Showbiz intern • la 16:12
Primele imagini cu Robert Lele și Andra Volos mire și mireasă. Cum arată rochia influenceriței
  • Primele imagini de la nunta Andrei Volos și a lui Robert Lele
  • Cum arată rochia șatenei
Reacția doamnei Anina după ce a aflat de divorțul dintre Bia și Robert de la Mireasa, sezonul 8. Ce le-a transmis
Showbiz intern • la 15:57
Reacția doamnei Anina după ce a aflat de divorțul dintre Bia și Robert de la Mireasa, sezonul 8. Ce le-a transmis
  • Bia și Robert de la Mireasa au decis să divorțeze
  • Cum a reacționat doamna Anina când a aflat această veste
VEZI MAI MULT
Recomandări
Un oraş din România devine municipiu. Va fi singurul din judeţ cu acest statut
recomandare pe observatornews.ro
Un oraş din România devine municipiu. Va fi singurul din judeţ cu acest statut
Poluare extremă în Oltenia. Un nor de cenușă a fost purtat de vânt până în casele oamenilor
recomandare pe observatornews.ro
Poluare extremă în Oltenia. Un nor de cenușă a fost purtat de vânt până în casele oamenilor
Vremea de mâine 23 septembrie. Frigul pune stăpânire pe România. 12 grade în timpul zilei și lapoviță la munte
recomandare pe observatornews.ro
Vremea de mâine 23 septembrie. Frigul pune stăpânire pe România. 12 grade în timpul zilei și lapoviță la munte
Cel mai bogat fotbalist din lume a rămas fără echipă! Cine e omul cu 2.300 de mașini în garaj
recomandare pe as.ro
Cel mai bogat fotbalist din lume a rămas fără echipă! Cine e omul cu 2.300 de mașini în garaj
Dezvăluri INCENDIARE despre Călin Georgescu. STENOGRAMELE care aruncă totul în aer
Romania TV
Dezvăluri INCENDIARE despre Călin Georgescu. STENOGRAMELE care aruncă totul în aer
Nicuşor Dan, anunţ-ŞOC din SUA despre un guvern PSD-AUR
Romania TV
Nicuşor Dan, anunţ-ŞOC din SUA despre un guvern PSD-AUR
Un cuplu și-a construit casa cu 700 de anvelope vechi, sticle și lemn. Iarna este acoperită cu zăpadă, dar în interior sunt 27 de grade
recomandare pe antena3.ro
Un cuplu și-a construit casa cu 700 de anvelope vechi, sticle și lemn. Iarna este acoperită cu zăpadă, dar în interior sunt 27 de grade
STENOGRAME. „Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion, la final”. Declarație șocantă a lui Călin Georgescu despre liderul AUR
recomandare pe antena3.ro
STENOGRAME. „Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion, la final”. Declarație șocantă a lui Călin Georgescu despre liderul AUR
STENOGRAME. Călin Georgescu căuta casă de 1.200.000 euro, cu anexă „pentru servitori”, în Toscana: „Financiar avem tot ce ne trebuie”
recomandare pe antena3.ro
STENOGRAME. Călin Georgescu căuta casă de 1.200.000 euro, cu anexă „pentru servitori”, în Toscana: „Financiar avem tot ce ne trebuie”
Laudele Guvernului demis Bolojan nu-i impresionează pe investitori și ne penalizează cu cele mai mari dobânzi din UE
recomandare pe Jurnalul.ro
Laudele Guvernului demis Bolojan nu-i impresionează pe investitori și ne penalizează cu cele mai mari dobânzi din UE
Transformarea Claudiei Ion de la Insula Iubirii. Imagini cu iubita lui Mocăniță de când a împlinit 18 ani
recomandare pe a1.ro
Transformarea Claudiei Ion de la Insula Iubirii. Imagini cu iubita lui Mocăniță de când a împlinit 18 ani
Close