Vremea continuă să fie capricioasă! Meterologii anunţă ploi torențiale, furtună și grindină în mai multe județe și în București
Publicat pe 04.07.2016 la 09:41 Actualizat pe 04.07.2016 la 09:57
Vremea capricioasă nu ne dă pace nici astăzi, căci Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare de instabilitate atmosferică accentuată, ce este valabilă în luni, 4 iulie, între orele 12 – 21.

Aşadar, în după-amiaza şi seara zilei de luni, 4 iulie instabilitatea atmosferică va fi accentuată în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde vor fi perioade de timp cu înnorări, local averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi punctiform
35…40 l/mp.
T.F.S