Homepage » Actualitate » Zeci de victime ale incendiului de la Colectiv sunt în continuare în spital

Zeci de victime ale incendiului de la Colectiv sunt în continuare în spital

Publicat pe 04.01.2016 la 17:06 Actualizat pe 04.01.2016 la 17:12

Autorităţile au precizat astăzi că 78 dintre răniţii care au fost trataţi, după incendiul din 30 octombrie, în spitale din Capitală au fost externaţi.

Din datele centralizate la Ministerul Sănătăţii, 21 de victime ale incendiul de la Colectiv mai sunt internate în spitalele din ţară şi din străinătate: trei persoane în spitale din Capitală( unul fiind în stare critică), alte 18 în clinici din Marea Britanie, Olanda, Belgia, Austria, Israel şi Germania. La Spitalul Floreasca sunt doi pacienţi, iar al treilea este la Institutul "CC Iliescu". Dintre cei 39 de răniţi transferaţi din spitale din Capitală în unităţi sanitare din străinătate mai sunt internaţi 18, toţi în stare stabilă, iar alte două persoane se află în tratament ambulatoriu. Opt dintre răniţi sunt internaţi în Belgia, trei în Marea Britanie, câte doi în Austria, Olanda şi Germania şi unu în Israel.
În urma incendiului din 30 octombrie 2015 din Colectiv şi-au pierdut viaţa 63 de persoane, dintre care 27 de persoane au murit în aceeaşi noapte, iar ulterior 24 în spitalele din ţară şi 12 dintre răniţii transferaţi în străinătate.

Citeşte şi

Mesaj dur al Mitropolitul Clujului legat de urmările tragediei de la Colectiv: "Pe bună dreptate tinerii şi-au arătat nemulţumirea"

Medicii care au intervenit în cazul Colectiv, "premiaţi" de Parlament!

În articolul
Zeci de victime ale incendiului de la Colectiv sunt în continuare în spital
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Nikita susține că a fost sunată de Michele Morrone după ce a făcut AVC: ”S-a îngrijorat, m-a întrebat unde sunt copiii”
Emisiuni TV • la 00:01
Nikita susține că a fost sunată de Michele Morrone după ce a făcut AVC: ”S-a îngrijorat, m-a întrebat unde sunt copiii”
  • Nikita ar fi făcut accident vascular cerebral în Spania
  • Ar fi fost contactată de urgență de Michele Morrone
Ilie Năstase a anunțat că vrea să pună stop scandalului cu Brigitte Pastramă: ”De ce intervine? Nu mai e soția mea!”
Emisiuni TV • ieri la 23:27
Ilie Năstase a anunțat că vrea să pună stop scandalului cu Brigitte Pastramă: ”De ce intervine? Nu mai e soția mea!”
  • Ilie Năstase a făcut declarații despre conflictul cu Brigitte Pastramă
  • Fostul tensimen nu își dorește ca fosta soție să mai vorbească despre el
Singura reacție a soției lui Gheorghe, după ce arbitrul s-a împușcat în curtea ei. Mesajul Irinei
Stiri interne • ieri la 23:20
Singura reacție a soției lui Gheorghe, după ce arbitrul s-a împușcat în curtea ei. Mesajul Irinei
  • Mesajul soției lui Gheorghe
  • Ce a transmis după moartea acestuia
Primele imagini cu Aida și bunicul ei, victimele atacului sângeros din Cluj. Mama fetei rănite este principalul suspect
Stiri interne • ieri la 22:45
Primele imagini cu Aida și bunicul ei, victimele atacului sângeros din Cluj. Mama fetei rănite este principalul suspect
  • Atac sângeros într-un apartament din Cluj-Napoca
  • Victimele sunt în stare gravă la spital
VEZI MAI MULT
Recomandări
Apartamente mai mici, preţuri mai mari. Câţi metri pătraţi au acum locuinţele noi cu două camere
recomandare pe observatornews.ro

A venit motivarea în dosarul "Cartelul Băncilor". Românii şi-ar putea recupera banii plătiţi în plus

Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
recomandare pe as.ro
Ce s-a întâmplat cu averea românului care i-a băgat 13 milioane de euro în conturi lui Gigi Becali. În ce a investit banii
Criminalul Valentinei A FOST PRINS! Unde se ascundea Vlad, ancheta sare în aer
Romania TV

Unde s-a angajat Marian Godină după ce și-a dat demisia din Poliție: Din 16 septembrie am contract de muncă

Ce pensie are fosta judecătoare Andrea Chiș, propusă pentru Ministerul Justiției. "Nu am stabilit-o eu"
recomandare pe antena3.ro

Un avion cu pasageri la bord a fost confiscat de pe pistă, chiar înainte de decolare, din cauza unei datorii de 3 milioane de euro

Un bărbat a plecat spre Polinezia, dar barca i s-a stricat pe drum. A rămas pe o insulă timp de 32 de ani. Singur

Unde se ascund șerpii când vine frigul? Unele dintre locurile preferate sunt chiar în curtea ta
recomandare pe Jurnalul.ro
Unde se ascund șerpii când vine frigul? Unele dintre locurile preferate sunt chiar în curtea ta
Cum a răspuns Andrei Beleuț de la Mireasa acuzațiilor aduse de Ande: „Chestiile acestea nu mai funcționează la mine”
recomandare pe a1.ro

Close