Live acum Petrecem în familie
Prime time 19:00/ Petrecem în familie
Homepage » Actualitate » Accident grav la Cluj: trei mașini implicate, două persoane rănite

Accident grav la Cluj: trei mașini implicate, două persoane rănite

Publicat pe 08.07.2020 la 14:52 Actualizat pe 08.07.2020 la 14:52

Accident grav, în această dimineață pe centura Vâlcele-Apahida, din județul Cluj. Trei autoturisme au intrat în coliziune, iar doi dintre pasageri au fost răniți.

Un accident în lanț a avut loc în decursul acestei dimineți, pe centura Vâlcele-Apahida.Trei autoturisme au fost implicate, iar una dintre mașini s-a răsturnat pe plafon și a ajuns în afara părții carosabile. Din fericire, persoanele de la bord au reușit să iasă singure din mașină și nu a fost nevoie de ajutorul echipelor de descarcerare.

Alte două persoane au fost rănite. Echipajele medicale au ajuns imediat și au acordat îngrijiri de specialitate, la fața locului. Un bărbat a fost transportat la spital. Polițiștii fac acum cercetări pentru a stabili, cu exactitate, cauzele incidentului.

Săptămâna trecută, trei persoane, membri ai aceleiași familii, au murit într-un accident, tot în zona respectivă.

În articolul
Accident grav la Cluj: trei mașini implicate, două persoane rănite
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern
Insula cuprinsă între Europa și Africa! Frumusețea locației te va lăsa fără cuvinte
  • Insula cuprinsă între Europa și Africa!
  • Frumusețea locației te va lăsa fără cuvinte
Beauty & Lifestyle
Cât zahăr conțin fructele într-o sută de grame! Lista celor mai apreciate
  • Cât zahăr conțin fructele într-o sută de grame!
  • Lista celor mai apreciate
Showbiz intern
Primele declarații ale Larisei Iordache și ale lui Cristian Chiriță, în ziua botezului fiicei lor, Amira: “Aveam emoții”
  • Primele declarații ale Larisei Iordache și ale lui Cristian Chiriță, în ziua botezului fiicei lor, Amira
  • Cât de încântați sunt părinții în ziua cea mare a micuței lor
Retete
Cum faci cele mai gustoase biluțe fără coacere cu iaurt și cocos. Desertul care se prepară rapid, fără prea mult efort
  • Desert simplu și delicios
  • Biluțe cu iaurt și cocos, gata în câteva minute
Showbiz intern
Fiica Andreei Tonciu a împlinit 9 ani. Cum au surprins-o părinții ei încă de la primele ore ale dimineții / FOTO
  • Andreea Tonciu, gesturi pline de iubire pentru fiica ei
  • Rebeca a împlinit 9 ani
Beauty & Lifestyle
Un bărbat a vizitat fiecare colț al lumii. Analizând tot ce a văzut, o insulă africană l-a impresionat cel mai mult
  • Călătorul care a văzut întreaga lume
  • După ce a vizitat 196 de țări, o singură insulă i-a rămas în suflet
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Și-a înjunghiat mama cu foarfeca de 20 de ori. Brăileanul s-a enervat când a auzit că vrea să plece în Spania
recomandare pe as.ro
Milionarul român care are 9 copii cu 4 femei diferite, dezvăluiri şoc: “Sunt condamnat!” Câţi bani cheltuie în vacanţă
Romania TV
Mihaela Borcea, din nou mireasă! Cu cine s-a căsătorit fosta soție a lui Cristi Borcea
Romania TV
Mihaela Borcea, din nou mireasă! Cu cine s-a căsătorit fosta soție a lui Cristi Borcea
recomandare pe antena3.ro
Un bărbat a cumpărat dintr-un magazin de vechituri niște desene, în urmă cu 50 de ani și acum le vinde cu sume uriașe. Ce erau, de fapt
recomandare pe antena3.ro
Scandal fără sfârșit în cazul înotătoarei acuzate că s-a îmbrăcat indecent la Olimpiadă: „Prezența ei creează un mediu nepotrivit”
recomandare pe antena3.ro
„Poarta către Iad” ar putea, în sfârșit, să se stingă după 50 de ani. Cum a apărut craterul uriaș cuprins de foc în mijlocul deșertului
recomandare pe playtech.ro
Rugăciunea care se citește în cele două zile de Rusalii 2025. Rostește-o dimineața pentru bunăstare, liniște și belșug
recomandare pe playtech.ro
Răsturnare de situaţie în cazul lui Cristian Boureanu! Ce s-a descoperit despre una dintre fetele care au ajuns în casa acestuia: 'Lucreaza la...
recomandare pe redactia.ro
Nicușor Dan a promulgat legea cerută de foarte mulți români. Care sunt măsurile legale stabilite
recomandare pe redactia.ro
E DOLIU in Romania. Institutul National de Statistica a facut anuntul: "Ne luam ADIO de la Ilie Dumitrescu.."
recomandare pe Ciao.ro
Ploaia din Capitală le-a pus pe fugă pe vedetele din România! Cum s-au ferit de stropii reci - imagini de senzație
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
recomandare pe bzi.ro
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”
recomandare pe dailybusiness.ro
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
recomandare pe dailybusiness.ro
Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
recomandare pe Jurnalul.ro
Îți iei medicamentele cu cafea? S-ar putea să le iei degeaba
recomandare pe a1.ro
SPP-istul lui Nicușor Dan, care a făcut furori pe internet, a fost retras din post. Popularitatea sa, un risc de securitate