Live acum Știrile Antena Stars
Prime time 19:00 Mireasa. Capriciile iubirii
Homepage » Actualitate » Daniel, fiul lui Sile Cămătaru, arestat în Italia. El a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare

Daniel, fiul lui Sile Cămătaru, arestat în Italia. El a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare

Publicat pe 18.01.2023 la 11:59 Actualizat pe 18.01.2023 la 11:59

Fiul lui Sile Cămătaru a fost prins în Italia după ce s-a emis un mandat european de arestare. El fugise din țară înainte de decizia finală a instanței judecătorești, astfel că primit condamnare la 3 ani și 7 luni pentru încălcarea ordinului de protecție.

Facebook

Daniel Balint, fiul lui Sile Cămătaru a fost arestat în Italia, după ce fugise din țară. El a părăsit România înainte de a afla decizia finală cu privire la încălcarea ordinului de protecție, dosar în care era implicat. În lipsă, el a fost judecat și a primit 3 ani și 7 luni de închisoare.

Fiul lui Sile Cămătaru, arestat în Italia

Judecătoria Sectorului 6 a emis un mandat european de arestare, după ce s-a finalizat procesul în care era implicat. Fiul lui Sile Cămătaru a fost prins în Italia de polițiști. Urmează să se facă demersurile punerii în aplicare a mandatului european pentru a-l preda României.

Daniel Balint a fost judecat în lipsă, iar decizia finală a fost de 3 ani și 7 luni. După ce va fi adus în România, el va va rămâne în arest.

„La data de 16 ianuarie 2023, în urma schimbului de date și informații cu autoritățile din Italia, a fost depistat un bărbat, urmărit internațional, căutat în baza unui mandat european de arestare.

Pe numele acestuia, Judecătoria Sectorului 6 a emis la data de 6 iunie 2022 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, prin care a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare, pentru infracțiuni la regimul rutier și nerespectarea măsurilor stabilite prin ordinul de protecție provizoriu.

Autoritățile italiene urmează să demareze procedura prevăzută pentru punerea în aplicare a mandatului european de arestare, în vederea predării.

Schimbul de date cu autoritățile italiene a fost efectuat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Capitalei prin intermediul atașatului român din Italia și prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională – Biroul SIRENE”, a anunțat Poliția.

Daniel Balint le ceruse judecătorilor să anuleze ordinul de protecție

Fiul lui Sile Cămătaru a fost acuzat că și-ar fi hărțuit și amenințat fosta iubită. În acel moment, el le-a cerut judecătorilor anularea ordinului de protecție căruia a primit pedeapsa. Deși victima și-a retras acuzațiile aduse, Daniel Balint a fost condamnat pentru încălcarea lui.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Daniel, fiul lui Sile Cămătaru, arestat în Italia. El a fost condamnat la 3 ani și 7 luni de închisoare
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Stiri interne
Președintele Nicușor Dan, interviu exclusiv la Observator Antena 1, după întâlnirea cu Donald Trump
  • Nicușor Dan, interviu exclusiv la Observator Antena 1
  • Președintele a vorbit despre concluziile reuniunii inaugurale ale Consiliului pentru Pace
Stiri internationale
Cu ce s-ar ocupa în România bărbatul care a încercat să răpească o fetiță, în Italia. Anchetatorii vor să ceară ajutorul autorităților de la noi
  • Cu ce s-ar ocupa Emil Mortu în România
  • Bărbatul a susținut că nu o cunoștea dinainte pe familia fetiței
Emisiuni TV
Actorul care a fentat moartea de două ori. Mărturisiri, duminică, la “Spynews TV”
  • Mara Bănică și Marius Niță, o nouă ediție de succes la Spynews TV
  • Povești impresionante, spuse duminică, de la ora 13:00
Emisiuni TV
Iustina și Cornel de la Insula Iubirii, primele declarații de când au anunțat că urmează să devină din nou părinți! Cum i-a dat tânăra vestea partenerului ei
  • Iustina și Cornel vor deveni părinți pentru a doua oară
  • Declarații în premieră, la Știrile Antena Stars
Emisiuni TV
Cum se înțelege Mariana Ionescu Căpitănescu cu fiul ei, Anthony. Detalii din intimitatea relației, duminică, la "Infiltrați în culise"
  • Weekendul acesta, de la ora 17:00, o nouă ediție Infilitrați în culise
  • Mariana Ionescu Căpitănescu și fiul ei, detalii emoționante despre relația mamă–fiu
Showbiz intern
Ioana Grama și-a sărbătorit sora mai mare. Cât de mult seamănă influencerița cu Claudia
  • Ioana Grama și-a sărbătorit sora
  • Cât de mult seamănă bruneta cu Claudia
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Prețul curselor ridesharing au sărit în aer. Un drum în București, mai scump decât un zbor în Madrid
recomandare pe as.ro
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
Romania TV
Liviu Dragnea, fără casă și bani! Unde a ajuns să locuiască cel care a făcut ”jocurile” ani buni în România
Romania TV
ALERTĂ MAXIMĂ! Dublu ciclon peste România! Un nou vortex polar s-a format în Muntenia. Romica Jurca: Va fi și mai rău de acum!
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
De ce să rostogolești o sticlă de apă sub pat când te cazezi la hotel. Trucul folosit de o însoțitoare de bord
recomandare pe playtech.ro
Un nou ciclon lovește România. Nu scăpăm de ninsori și ger. De când cresc temperaturile
recomandare pe redactia.ro
ULTIMA ORĂ Decizie istorică. CCR a luat hotărârea într-un final despre legea pensiilor speciale
recomandare pe redactia.ro
Decizia neașteptată luată de Donald Trump în privința României. Ce i-a cerut în mod expres lui Nicușor Dan
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Loredana Groza, în ținută extravagantă, la parastasul tatălui! Internauții au reacționat negativ: „Semănați cu…“ – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 16 - 22 februarie 2026. O poveste nouă va începe pentru toate zodiile
recomandare pe a1.ro
Mesajul emoționant transmis de Oase și logodnica lui, Maria, după eliminarea de la Power Couple