Live acum XNS (r)
Prime time 19:00 Mireasa. Capriciile iubirii
Homepage » Actualitate » Meteo » Cum o să fie vremea de 1 Mai și de Paște. Vor fi ploi abundente, dar și temperaturi de peste 25 de grade

Cum o să fie vremea de 1 Mai și de Paște. Vor fi ploi abundente, dar și temperaturi de peste 25 de grade

Publicat pe 29.04.2021 la 17:09 Actualizat pe 29.04.2021 la 17:09

Luna mai începe cu temperaturi ridicate și vreme frumoasă, însă nu în toate regiunile. În vreme ce în unele zone va ploua abundent, în altele va fi cald atât noaptea, cât și ziua, gradele ajungând chiar și până la 25 de grade Celsius.

pixabay

1 Mai vine cu vreme numai bună de petrecut, în condiții de pandmeie, evident. Vremea va fi frumoasă, cu maxime de până la 25 de grade Celsius, după cum a anunțat Administrația Națională de Meteorologie. Totuși, unele regiuni vor fi predispuse ploilor, unde probabilitatea este destul de ridicată.

Astfel, în Banat, minimele se vor situa în jurul temperaturilor de 8-10 grade, maximele fiind mult mai ridicate, de până la 20-24 de grade, acest lucru fiind valabil pentru ziua de 1 Mai și prima zi de Paște. După aceste zile, temperaturile vor suferi o ușoară scădere.

Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște în fiecare regiune a țării

În Crișana, vremea va deveni una frumoasă, începând ascensiunea gradelor din termometre încă din data de 28 aprilie, când temperaturile nocturne au fost cuprinse între 4-10 grade Celsius, iar cele din timpul zilei de 16-22 de grade. În perioada 28 aprilie-2 mai, însă, există șanse de ploaie, astfel că Învierea vine și cu puțin belșug pentru cei care trăiesc în zonă.

În Transilvanie, minimele vor fi de 7-10 grade, iar maximele vor ajunge la 20-22 grade Celsius, apărând mici modificirăi începând cu data de 2 mai. Pe 30 aprilie și 1 mai este posibil să apară și stropi de ploaie pe arii mai extinse.

În Maramureș se va ajunge la temperaturi de 9 grade pe 30 aprilie, ajungând la 20-21 de grade în următoarele zile. Pe 29 aprilie și 1 mai sunt șanse de averse slabe cantitativ. Nici Moldova nu este ferită de precipitații, dar nici de vreme frumoasă nu duce lipsă. Minimele vor ajunge la 9-10 grade, iar maximele la 22-23. Se va produce și o scădere ulterioară în perioada 1-5 mai, când este posibilă apariția de precipitații.

În Dobrogea, noaptea aduce temperaturi crescute, de 12-13 grade noaptea, iar ziua de 21-22 de grade Celsius. În intervalul 1-5 mai însă, este foarte probabil să plouă mai însemnat cantitativ. În zona Olteniei și Munteniei sunt așteptate precipitații în perioada 1-5 mai, temperaturile nocturne fiind cuprinse între 10-11 grade, iar cele diurne vor ajunge până la 24-25 de grade până pe 1 Mai, când se va produce o răcire simțitoare.

„De Înviere va fi o noapte liniștită. Este posibil ca dimineața să fie ceață în zonele centrale, nordice și sudice, cu valori nu preponderent negative, posibil doar în zona montană înaltă. În restul țării, contăm pe valori la nivelul minimelor, în jurul la 6-10 grade Celsius. Cel mai cald va fi în zonele sudice, sud-vestice și sud-estice ale țării”, a spus directorul ANM, Elena Mateescu, la un post de televiziune.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Cum o să fie vremea de 1 Mai și de Paște. Vor fi ploi abundente, dar și temperaturi de peste 25 de grade
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Meteo
Noaptea de luni de spre marți, cea mai grea din acest an. Meteorologii anunță -15 grade în București
  • Meteorologii au anunțat că noaptea de luni spre marți va fi cea mai geroasă
  • Ce măsuri s-au luat
Showbiz intern
Vanessa, îndrăgostită nebunește de Bogdan de la Ploiești. Cum l-a numit pe cântăreț
  • Cum îl numește Vanessa pe Bogdan de la Ploiești
  • Șatena este îndrăgostită până peste cap de el
Showbiz intern
Ce a declarat Larisa Uță înainte să plece la Survivor 2026. Concurenta și-a făcut o promisiune | VIDEO
  • Când ar putea ceda Larisa Uță la Survivor 2026
  • Concurenta este încrezătoare în ambiția ei
Emisiuni TV
Săptămâna începe la Power Couple, la Antena 1, cu o probă de neratat: ”răzbunarea este dulce. Astăzi, fetele vor fi praștie”
  • Se anunță o săptămână plină, la Power Couple
  • Emisiunea revine cu una dintre cele mai așteptate probe din sezon
Stiri internationale
Cutremurător! O fetiță de doar 6 ani a murit! S-a accidentat grav, în timp ce se juca cu frații ei
  • Lucy a murit la doar 6 ani
  • Cum s-ar fi petrecut tragedia
Showbiz intern
Angela Rusu a fost bătută de fostul soț! Cântăreața a trăit un calvar: ”Pumni în coaste, târâtă prin casă”
  • Angela Rusu își acuză fostul soț că a bătut-o
  • Cântăreața a făcut declarații tulburătoare
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Coduri portocaliu şi galben de viscol în mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureşti. Minime de -15°C
recomandare pe as.ro
Cu ce se ocupă românii care l-au surclasat pe Ion Ţiriac în topul ierarhiei miliardarilor anunţat de americani
Romania TV
Georgiana Lobonț, criticată că e prea slabă. Artista s-a pozat în costum de baie, în Zanzibar, iar criticii au stat la pândă și au atacat: Ai bețe, îți lipsesc schiurile
Romania TV
Suma URIAȘĂ pe care a dat-o Monica Bîrlădeanu pe rochia mini cu care a încins internetul. Un român de rând muncește o lună pe acești bani!
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Ce faci dacă te-a inundat vecinul: cine plăteşte în caz de stricăciuni, conform legii
recomandare pe playtech.ro
Cea mai ieftină destinaţie de plajă din Europa e la câteva ore de România. Are şi o istorie specială
recomandare pe redactia.ro
Reacția neașteptată a iubitului Rodicăi Stănoiu după ce femeia a fost deshumată la doar câteva zile de la înmormântare. Prima poză cu tânărul IUBARET
recomandare pe redactia.ro
Nicusot Dan , gest RAR la PARADA!! Nu s-a mai intamplat asta cu un presedinte in ultimii ani
recomandare pe Ciao.ro
ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai a făcut furori la evenimentul Adinei Buzatu! Toate privirile au fost îndreptate către ea! – GALERIE FOTO
recomandare pe dailybusiness.ro
Partidul de guvernământ din Kosovo câștigă alegerile după mai multe luni de blocaj politic
recomandare pe dailybusiness.ro
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
recomandare pe Jurnalul.ro
„Ghinion” pentru Traian Băsescu, înainte de Crăciun: Întoarcerea în casa de protocol, blocată de manevra juridică prin care și-a luat SPP-iștii înapoi
recomandare pe a1.ro
Georgiana Lobonț, apariție sexy în costum de baie pe internet, în vacanță. Cum au reacționat fanii și de ce au criticat-o