Live acum XNS
Prime time 19:00 Petrecem in familie (r)
Homepage » Actualitate » Stiri internationale » Cum arăta Angela Merkel în tinerețe. Galerie FOTO

Cum arăta Angela Merkel în tinerețe. Galerie FOTO

Publicat pe 07.07.2019 la 10:52 Actualizat pe 07.07.2019 la 11:18

Angela Merkel este considerată drept una dintre cele mai puternice femei din lume. Aceasta a reuşit să se facă remarcată într-o lume, aparent, a bărbaţilor, iar din 2005 a devenit prima femeie cancelar a Germaniei.

Cum arăta Angela Merkel în tinerețe. Galerie FOTO

Hepta

Angela Merkel este considerată drept una dintre cele mai puternice femei din lume. Aceasta a reuşit să se facă remarcată într-o lume, aparent, a bărbaţilor, iar din 2005 a devenit prima femeie cancelar a Germaniei.

Angela Merkel a fost criticată în nenumărate rânduri, dar de fiecare dată a ştiut să privească doar înainte şi să-şi urmeze idealurile.

Pe numele său complet, Angela Dorothea Merkel, ea s-a născut în Hamburg pe 17 iulie 1954.
Angela Merkel voia să devină cercetător, mai ales că îi plăceau foarte mult fizica şi chimia, dar pentru că părinţii nu au putut să o susţină financiar, Angela Merkel a decis să lucreze ca şi chelneriţă într-o discotecă.

Astfel, întâmplarea a făcut ca aceasta să-l cunoască aici şi pe bărbatul care urma să-i devină soţ. Angela Merkel s-a căsătorit la vârsta de 23 de ani cu Ulrich Merkel. În cele din urmă a divorţat de aceasta, iar în prezent este căsătorită cu chimistul Joachim Sauer.

Chiar dacă acum a ajuns la venerabila vârstă de 65 de ani şi o cunoaşte o lume întreagă, puţini ştiu cum arăta Angela Merkel în tinereţe.

Trebuie să recunoaştem că, deşi şi acum este o femeie care arată foarte bine, în tinereţe, Angela Merkel era o femeie de la care cu greu îţi puteai lua privirea. Dar, mai bine, vă lăsăm să urmăriţi singuri mai multe imagini din galeria foto.

O.P.

În articolul
Cum arăta Angela Merkel în tinerețe. Galerie FOTO
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Emisiuni TV
Noi probleme de sănătate în echipa Faimoșilor. Marian Godină a plecat la spital. Ce i s-a întâmplat
  • Marian Godină a plecat la spital
  • Ce i s-a întâmplat concurentului
Emisiuni TV
Bianca de la Războinici, în lacrimi, după ce a primit un mesaj de la familia ei. Cum a reacționat, când a fost adus în discuție și Aris Eram
  • Bianca Stoica de la Războinici a primit un mesaj de la familia ei
  • Războinica a izbucnit în lacrimi
Stiri interne
Alertă pe Otopeni. Un avion cu 180 de pasageri încearcă revenirea pe aeroport, din cauza unor probleme tehnice
  • Alertă pe Otopeni
  • Un avion cu destinația Egipt a fost nevoit să se întoarcă din drum
Emisiuni TV
S-au încins spiritele la Survivor! Adrian Kaan le-a declarat război colegilor. Pe cine vrea să trimită acasă
  • Adrian Kaan și-a criticat colegii de echipă, la Survivor
  • Alberto Hangan îl consideră neasumat
Showbiz intern
Scandal între două foste concurente de la Mireasa, pe TikTok! Ce au avut de împărțit: „Nu o mai bagă nimeni în seamă”
  • Două foste concurente de la Mireasa, replici acide, în direct, pe TikTok
  • Ce au avut de împărțit
Showbiz intern
Anda Călin, imagine rară alături de mama ei. Cum arată soacra lui Liviu Vârciu
  • Anda Călin, imagine alături de mama ei
  • Soția lui Liviu Vârciu seamănă extrem de mult cu femeia care i-a dat viață
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Prețul curselor ridesharing au sărit în aer. Un drum în București, mai scump decât un zbor în Madrid
recomandare pe as.ro
Cea mai tare aroganţă: vedeta care a ajuns să aibă două frigidere în bucătărie! Care e motivul
Romania TV
Liviu Dragnea, fără casă și bani! Unde a ajuns să locuiască cel care a făcut ”jocurile” ani buni în România
Romania TV
ALERTĂ MAXIMĂ! Dublu ciclon peste România! Un nou vortex polar s-a format în Muntenia. Romica Jurca: Va fi și mai rău de acum!
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
De ce să rostogolești o sticlă de apă sub pat când te cazezi la hotel. Trucul folosit de o însoțitoare de bord
recomandare pe playtech.ro
Un nou ciclon lovește România. Nu scăpăm de ninsori și ger. De când cresc temperaturile
recomandare pe redactia.ro
ULTIMA ORĂ Decizie istorică. CCR a luat hotărârea într-un final despre legea pensiilor speciale
recomandare pe redactia.ro
Decizia neașteptată luată de Donald Trump în privința României. Ce i-a cerut în mod expres lui Nicușor Dan
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Loredana Groza, în ținută extravagantă, la parastasul tatălui! Internauții au reacționat negativ: „Semănați cu…“ – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro
CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro
Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 16 - 22 februarie 2026. O poveste nouă va începe pentru toate zodiile
recomandare pe a1.ro
Mesajul emoționant transmis de Oase și logodnica lui, Maria, după eliminarea de la Power Couple