Live acum Viața fără filtru
Prime time 19:00 Mireasa. Capriciile iubirii
Homepage » Actualitate » Stiri internationale » Misterul asasinării președintelui din Haiti se adâncește. Cine se crede că l-a omorât pe Jovenel Moise în propria casă

Misterul asasinării președintelui din Haiti se adâncește. Cine se crede că l-a omorât pe Jovenel Moise în propria casă

Publicat pe 15.09.2021 la 10:04 Actualizat pe 15.09.2021 la 10:04

Misterul asasinării președintelui din Haiti, Jovenel Moise, se adâncește tot mai tare, mai ales că suspectul principal al procurorilor este cu totul altul. Aflat la conducerea țării în momentul de față, premierul Ariel Henry este suspectat că ar sta în spatele crimei.

facebook

Ancheta asasinării președintelui haitian Jovenel Moise este în plină desfășurare, mai ales că procurorii au cerut mai multe probe. Acum, în centrul atenției se află actualul premier al statului caraibean, Ariel Henry, pe numele căruia s-a cerut inculparea și chiar și arestarea. Acesta s-a instalat la cârma statului la doar câteva zile de la decesul fostului președinte.

Potrivit anchetatorilor, ar exista dovezi suficiente care să îl incrimineze pe Ariel, printre care conversații șocante avute de acesta cu diverși alți suspecți în caz. Premierul nu a comentat acuzațiile, însă a cerut demisia procurorului-șef care îl acuză.

Cine s-ar afla, de fapt, în spatele asasinatului președintelui din Haiti, Jovenel Moise

De profesie neurochirurg, Ariel Henry, în vârstă de 71 de ani, a fost pus în funcția de premier al statului Haiti cu doar câteva zile înainte de asasinat, însă și-a preluat funcția la două săptămâni după, când ancheta era deja în plină desfășurare. Imediat ce a aprăut în fața cetățenilor, s-a crezut că el va fi cel care va readuce stabilitatea țării, mai ales că Haiti fusese lovit nu doar de crima oribilă, ci și de două dezastre naturale, vorbind despre un cutremur de proporții care a ucis peste 2.000 de oameni, dar și un uragan.

Asupra lui Ariel Henry planează acum suspiciuni și acuzații grave. Se crede că el ar fi stat în spatele asasinatului lui Juvenel Moise, acuzația procurorului-șef fiind una directă. Tot acesta le-a cerut și oficialilor să nu îi permită premierului să părăsească țara până la aflarea adevărului, din cauza gravității faptei de care este suspectat.

Anchetatorul care se află la conducerea dosarului a relatat în cererea de acuzare a premierului că acesta ar fi avut mai multe conversații telefonice cu fostul oficial al ministerului Justiției, Joseph Felix Badio, căutat încă de pe 7 iulie de autorități. Despre acesta se crede că este creierul asasinatului, colaborarea lui directă fiind cu Ariel. Tot în cererea de arestare se mai arată că, în timpul discuțiilor celor doi, premierul se afla la Hotelul Montana, din Port-au-Prince, iar Badio vorbea din apropierea reședinței lui Moise, unde a și fost ucis.

CITEȘTE ȘI:
În articolul
Misterul asasinării președintelui din Haiti se adâncește. Cine se crede că l-a omorât pe Jovenel Moise în propria casă
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Showbiz intern
S-a aflat abia acum! Influnecerița Bee a povestit prin ce chin ar fi trecut pe patul de spital: ”Nimeni nu întreabă dacă mai reziști”
  • Influencerița Bee s-a afișat în ipostaze delicate
  • Tânăra a povestit pas cu pas prin ce a trecut
Stiri interne
Mama Biancăi Brad a murit. Ce a găsit actrița în apartament, înainte de înmormântare
  • A murit mama Biancăi Brad
  • Ce a găsit actrița în apartamentul femeii
Emisiuni TV
Începe o nouă săptămână la Survivor 2026! Concurenții sunt gata de lupta pentru recompensă, de la 20:30, la Antena 1!
  • Începe o nouă săptămână la Survivor 2026
  • Concurenții sunt gata de lupta pentru recompensă
Stiri interne
Povestea Sfantului Anton. Cine a fost Antonie cel Mare si de ce este prăznuit în calendarul creştin ortodox
  • Cine a fost Antonie cel Mare și de ce apare în calendarul ortodox
  • Ce rugăciune se spune pe data de 17 ianuarie
Emisiuni TV
Baletul a dus-o pe scenele americane și acolo a rămas. Povestea de viață a Cristinei Reding, sâmbătă, la „Visul românesc-Succes american”
  • Cristina Rednig își spune povestea la Visul românesc-Succes american
  • Cum a ajuns direct pe scenele americane
Showbiz intern
De ce preferă Vanessa și Bogdan de la Ploiești să-și țină relația departe de ochii lumii. Șatena a făcut lumină
  • De ce nu se expun prea mult împreună Vanessa și BDLP
  • Vanessa a lămurit situația
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
Cine este medieșeanul prădat de hoți. Oferă 1 milion euro recompensă: "Te caut și în gaură de șarpe"
recomandare pe as.ro
Văduva bărbatului ucis de Mario Iorgulescu a ajuns să aibă acum o avere de un milion de euro. Cum a fost posibil
Romania TV
Noul ministru al Apărării, anunţ oficial despre armata obligatorie. Ce trebuie să ştie tinerii de peste 18 ani din România
Romania TV
Georgiana Lobonț, criticată că e prea slabă. Artista s-a pozat în costum de baie, în Zanzibar, iar criticii au stat la pândă și au atacat: Ai bețe, îți lipsesc schiurile
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Testamentul militarilor. Cine îl face, cât timp este valid
recomandare pe playtech.ro
Acordul vecinilor pentru construcție. Cum se face declaraţia şi acte necesare la notar
recomandare pe redactia.ro
Vesti triste la prima ora...E vorba despre celebrul AXINTE 👇
recomandare pe redactia.ro
Cine pierde pensia de urmaș în 2026. Noile reguli lovesc mii de români
recomandare pe Ciao.ro
Gabriela Cristea, adevăratul motiv al plecării lui Cătălin Măruță de la PRO TV. Dezvăluirea care l-a dat de gol
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Gabriela Cristea a slăbit enorm și a defilat cu picioarele ei tonifiate! Se pregătește reapariția la TV? – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe dailybusiness.ro
Plafonarea gazelor expiră de la 1 aprilie. Bogdan Ivan: „Nu ar trebui să existe scumpiri, avem mecanisme de protecție”
recomandare pe dailybusiness.ro
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
recomandare pe Jurnalul.ro
„Ghinion” pentru Traian Băsescu, înainte de Crăciun: Întoarcerea în casa de protocol, blocată de manevra juridică prin care și-a luat SPP-iștii înapoi
recomandare pe a1.ro
Ce spune Bella Santiago despre conflictul dintre Nicu și Iulia de la Survivor. Cum a reacționat când a văzut imaginile