Live acum Viața fără filtru
Prime time 19:00 Mireasa. Capriciile iubirii
Homepage » Actualitate » Stiri internationale » Un nou posibil simptom al infectării cu COVID-19 a intrat în atenţia medicilor. La ce concluzie au ajuns specialiştii

Un nou posibil simptom al infectării cu COVID-19 a intrat în atenţia medicilor. La ce concluzie au ajuns specialiştii

Publicat pe 05.08.2020 la 13:28 Actualizat pe 05.08.2020 la 13:48

Un nou posibil simptom al infectării cu COVID-19 ar putea exista, potrivit medicilor. Dr. Leanne Atkin de la Universitatea Huddersfield din Marea Britanie a tras semnalul de alarmă, după ce a observat că tot mai mulţi pacienţi infectaţi cu noul Coronavirus se plângeau de mâncărimi.

Un nou posibil simptom al infectării cu COVID-19 a intrat în atenţia medicilor.

Arhivă

Potrivit medicului din Marea Britanie, simptomul despre care nu ştiam până acum poate fi mâncărimea, simţită mai ales în zona picioarelor. Acest simptom poate exista de sine stătător, fără apariţia celorlalte simptome declarate până acum.

O altă observaţie a medicilor din Spania, de această dată, s-a făcut în luna aprilie şi a fost în legătură cu senzaţiile de arsură, mâncărime şi sensibilitate ale persoanelor infectate cu COVID-19. Acest simptom a fost numit şi „degetele Covid”.

În urma unui studiu realizat de King’s College London, s-a ajuns la concluzia că 17% dintre persoanele intervievate au declarat că au avut iritaţii şi mâncărimi în timpul infectării cu COVID-19. Mai îngrijorător este faptul că o persoană din cinci a avut ca singur simptom o iritaţie.

Dr. Leanne Atkin a subliniat că:

„E foarte important ca oamenii să înceapă să recunoască devreme aceste simptome şi să se testeze”

În articolul
Un nou posibil simptom al infectării cu COVID-19 a intrat în atenţia medicilor. La ce concluzie au ajuns specialiştii
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Stiri interne
Cum au vrut cei doi copii care l-au ucis pe adolescentul de 15 ani din Timiș să își acopere urmele. Băieții l-au îngropat și apoi au mers liniștiți la școală
  • Noi detalii în cazul crimei din Timiș
  • Cum ar fi vrut cei doi copii care l-au ucis pe adolescentul de 15 ani să își acopere urmele
  • Băieții l-au îngropat și apoi au mers liniștiți la școală
Stiri interne
Zainea, tânărul lovit de tren în Chiajna, se grăbea să ajute un prieten cardiac. Medicii i-au amputat piciorul. Ce spune soția
  • Tânărul de 30 de ani a fost la un pas de tragedie, după ce a fost lovit de tren, în Chiajna
  • Bărbatul se grăbea să ajute un prieten cardiac
Stiri interne
Cosmin Zuleam, criminalul lui Adrian Kreiner, este adus azi în România din Inonezia. A fost condamnat la 30 de ani de închisoare
  • Ultimul suspect în cazul crimei lui Adrian Kreiner este adus azi în România
  • Bărbatul a fost capturat în Indonezia
  • A primit o condamnare de 30 de ani de închisoare
Stiri interne
O româncă a născut, după care și-a ucis bebelușul si l-a abandonat pe marginea unui drum din Austria! S-a urcat apoi într-un autocar și a plecat mai departe
  • Caz șocant
  • O româncă a născut, după care și-a ucis bebelușul si l-a abandonat pe marginea unui drum din Austria
  • A urcat apoi într-un autocar și a plecat mai departe
Showbiz intern
Cum a arătat tortul de la petrecerea de nuntă a lui Radu Drăgușin cu Ioana Stan. Cei doi i-au emoționat pe invitați cu dansul mirilor
  • Radu Drăgușin și Ioana Stan au devenit soț și soție după șase ani de relație
  • Cum a arătat tortul de la petrecerea de nuntă
Stiri internationale
Un bărbat în vârstă de 29 de ani și-a ucis fiul! Bebelușul avea cinci luni
  • Crimă îngrozitoare!
  • Un bărbat în vârstă de 29 de ani a ucis un bebeluș de 5 luni
Vezi toate știrile noi
Recomandări
recomandare pe observatornews.ro
"Mâncăm pateu, dar avem BMW". De ce muncitorii din diaspora îşi cumpără mai întâi o maşină scumpă
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns în faliment românul celebru care cheltuia 20.000 de euro pe seară în club! Ce a ajuns să facă acum
Romania TV
Vortexul se întoarce! EXCLUSIV Florinela Georgescu: "Vine un episod dur de iarnă, cu ger şi strat de zăpadă mare"
Romania TV
ALERTĂ! Nicușor Dan a semnat, este LEGE și se aplică de AZI în toată România. Ce lovitură pentru români
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe playtech.ro
Schimbări importante pentru cine cumpără maşini second-hand. Taxele din 2026
recomandare pe playtech.ro
Gata cu gerul. Primele zone în care cresc temperaturile chiar de joi
recomandare pe redactia.ro
Vesti triste la prima ora...E vorba despre celebrul AXINTE 👇
recomandare pe redactia.ro
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
recomandare pe Ciao.ro
Caz șocant la un spital din România! A murit după tura de noapte!
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe bzi.ro
Cătălin Crișan, schimbare care i-a șocat pe fani. Artistul, greu de recunoscut la 57 de ani
recomandare pe bzi.ro
Cum arată casa lui Gino Iorgulescu. Vila în care a copilărit Mario Iorgulescu este un adevărat muzeu privat
recomandare pe dailybusiness.ro
Avionul lui Donald Trump, întors din drum spre Davos din cauza unei probleme electrice. Președintele SUA a schimbat aeronava
recomandare pe dailybusiness.ro
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
recomandare pe Jurnalul.ro
„Ghinion” pentru Traian Băsescu, înainte de Crăciun: Întoarcerea în casa de protocol, blocată de manevra juridică prin care și-a luat SPP-iștii înapoi
recomandare pe a1.ro
Ce se va întâmpla cu casa lor din Corbeanca după ce Dani și Gabriela Oțil s-au mutat cu chirie. Ce decizie au luat